Dragobetele, sărbătoarea iubirii în tradiṭia populară românească, aducea comunităṭilor umane ṣi primele semne ale primăverii. Îmbrăcaṭi de sărbătoare, fetele ṣi flăcăii satelor se întâlneau ṣi căutau împreună flori de fragi în pădurile din apropiere, rostind o incantaṭie: Flori de fragă/Din luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparți. Apoi se sărutau. Obiceiul de a întâmpina astfel iubirea ṣi renaṣterea naturii nu se mai păstrează în această formă. Totuṣi, 24 februarie a rămas un prilej pentru a-ṭi afiṣa în faṭa comunităṭii sentimentele faṭă de omul iubit.
Iubirea pe care o vom înfăṭiṣa cu acest prilej durează de 60 de ani ṣi a început pe scenă: este dragostea dintre actorii Carmen Stănescu ṣi Damian Crâṣmaru, legaṭi de un sentiment profund ṣi trainic care ne face să-i admirăm încă o dată… Un licăr nostalgic pentru cei care au iubit, un simbol pentru cei care iubesc, un exemplu pentru cei care vor iubi.
Într-un interviu publicat în presă cu ani în urmă, maestrul Damian Crâṣmaru spunea despre soṭia sa: „Dacă cumva cineva ar vrea să mă trimită din nou pe pământ, pun ṣi eu o condiṭie: să mi-o dea din nou, căci fără ea nu văd nici un rost.”
Într-un interviu pentru Arhiva de istorie orală, actriṭa Carmen Stănescu povestea:
„Îmi aduc aminte de [rolul din] Doamna nevăzută de Calderon de la Barca, la care l-am cunoscut pe maestrul Damian Crâṣmaru… care nu era maestru pe vremea aia [1955], dar m-am îndrăgostit de el. Şi de ce m-am îndrăgostit?!… Că a trebuit să intre urgent în rolul principal, îmbolnăvindu-se Gabriel Dănciulescu. Se juca spectacolul cu mare succes în fiecare seară – asta se petrecea în timpul verii, la Grădina Boema – cu grădini arhipline! Şi l-a rugat maestrul Sică Alexandrescu, care îl iubea ṣi avea multă încredere în Damian Crâṣmaru: „Măi, băiatule, diseară trebuie să intri în rolul ăsta…„, rol greu, rol principal. Ei, a făcut-o!.. A făcut-o! Nebunul ăsta de băiat a reuṣit seara să intre cu succes în acel rol! Şi aṣa a rămas în rol până s-a făcut bine [Gabriel Dănciulescu]… Pe urmă s-a îmbolnăvit Alexandrescu
Vrancea, în celălalt rol. Tot aṣa, de dimineaṭa până seara, „Băiatule, trebuie să intri în rolul…„ Şi tot aṣa, a rămas în piesă: într-o seară juca un rol, în cealaltă seară juca celălat rol. Şi ne-am îndrăgostit unul de altul. De ce, pentru că avea grijă de mine, îmi aducea câte un sandviṣ cu ṣunculiṭă pe la ora 1… eu îl mâncam ṣi eram încântată! Eram o mâncăcioasă pe vremea aia, cum nu mai sunt azi. Dar ṣi azi mă îndoapă ṣi îmi dă de mâncare ṣi se supără când nu mănânc… în fine, e balamuc mare cu mâncarea în casa asta! Şi aṣa s-au petrecut lucrurile…”
[Interviu realizat de Octavian Silivestru în 2011]
