Premierul Chiril Gaburovici va efectua prima vizită oficială în străinătate la Bruxelles

Prim-ministrul Republicii Moldova, Chiril Gaburici, va efectua prima sa vizită oficială în străinătate la Bruxelles. Potrivit agenţiei ”INFOTAG” care face referire la serviciul de presă al Guvernului, premierul va pleca la Bruxelles joi în fruntea unei delegaţii oficiale din care va face parte şi vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman. Premierul moldovean va avea întrevederi separate cu reprezentanţi de rang înalt ai Uniunii Europene. Discuţiile se vor axa pe subiecte ce vizează subiectele prioritare de pe agenda europeană a Republicii Moldova şi obiectivele pentru continuarea dialogului dintre Chişinău şi Bruxelles. Totodată, părţile vor vorbi despre reformele puse în aplicare în Moldova, în mod special, cele ce ţin de domeniul justiţiei, de eficientizarea luptei cu corupţia şi de asigurarea unei creşteri economice durabile.

RADOR (26 februarie)