Liga Asociaţiilor de Proprietari „HABITAT” cere simplificarea legislaţiei privind sistemul de încălzire în locuinţele dotate cu repartitoare

Liga Asociaţiilor de Proprietari „HABITAT” solicită Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul  Energiei să simplifice legislaţia privind sistemul de încălzire în locuinţele dotate cu repartitoare. Reprezentanţii asociaţiei au precizat că în urma unei analize făcute în 21 de blocuri în care există astfel de dispozitive şi care s-au debranşat de la sistemul centralizat de termoficare au rezultat costuri mai mari cu un miliard de lei. Preşedintele Ligii HABITAT, Mihai Mereuţă, susţine că preţul gigacaloriei va creşte, pe măsură ce tot mai multe persoane se vor debranşa.

Mihai Mereuţă: O reglementare simplă, procente clar stabilite, respectate, care trebuie să aibă în spate studii. Formulele alea nu mă interesează pe mine. Eu mă uit la repartitor, văd nişte unităţi şi eu trebuie să înţeleg ca ordin de mărime dintr-un întreg că este corect ceea ce plătesc. Eu plătesc proporţional cu cât consum, nu plătesc farmaceutic ceea ce consum.

Realizator: În prezent, în România, doar unul din două apartamente este dotat cu repartitoare pentru încălzire, iar o lege intrată în vigoare anul trecut îi obligă pe toţi cei racordaţi la sistemul centralizat de termoficare să îşi monteze astfel de dispozitive în locuinţe până în 2017.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 februarie