Reprezentanţii Guvernului Ungariei s-au consultat la Budapesta cu liderii Partidului Popular Maghiar din Transilvania

Situaţia Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş şi a Colegiului Secuiesc Mikó din Sfântu Gheorghe, precum şi restricţionarea sărbătoririi Zilei Libertăţii Secuieşti – aceste au fost subiectele analizate la întâlnirea care a avut loc joi, la Budapesta, a vicepremierului pentru politica naţională Zsolt Semjén şi alţi repezentanţi ai Guvernului ungar cu conducerea Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT). Potrivit unui comunicat remis Agenţiei MTI de Cancelaria Primului-ministru al Ungariei, liderii PPMT, preşedintele Zsolt Szilágyi şi viepreşedinţii Gyula Zatykó şi Zoltán Zakariás au fost primiţi de vicepremierul pentru politica naţională Zsolt Semjén, de secretarul de stat pentru politica naţională Árpád János Potápi şi de adjunctul seceretarului de stat pentru politica naţională, Tamás Wetzel. Liderii PPMT au prezentat rezultatele congresului partidului care a avut loc recent, în cadrul căruia a fost aleasă noua conducere a PPMT, şi au analizat împreună cu reprezentanţii Guvernului ungar chestiunile actuale ale politicii naţionale. Potrivit comunicatului, reprezentanţii Guvernului ungar i-au asigurat pe liderii PPMT că reţeaua Centrelor Democraţiei, care funcţionează sub egida Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), rămâne un partener strategic al Executivului de la Budapesta, care contează şi în viitor pe ajutorul oferit de aceste Centre ale Democraţie în procesul de naturalizare. La finalul întâlnirii, părţile au discutat despre situaţia din Ucraina şi şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia maghiarilor din Transcarpatia. Reprezentanţii Guvernului ungar au reiterat poziţia lor fermă, potrivit căreia conflictul din Ucraina poate fi reglementat exclusiv pe cale paşnică şi a negocierilor, se mai arată în comunicat.

MTI – 5 martie