Bulgaria trimite militari în Ucraina pentru exerciţii NATO

Armata Bulgariei va participa la două exerciţii internaţionale în luna iulie, în Ucraina. Exerciţiile militare „Rapid Trident” şi „Saber Guardian” au fost planificate anterior şi nu au nicio legătură cu criza din Ucraina, a anunţat Ministerul Apărării de la Sofia. 1.300 de militari din 15 state, printre care şi Bulgaria, au participat la exerciţiul „Rapid Trident 14”, toamna trecută, în Ucraina. SUA au trimis 200 de paraşutişti americani din brigada 173 de desant aerian cu baza în Italia. Exerciţiile au avut loc în împrejurimirile oraşului Lviv. „Saber Guardian”, care se va desfăşura în Ucraina, a avut loc anul trecut în luna martie pe poligonul de exerciţii militare din Novo Selo, de lângă oraşul bulgăresc Sliven. Exerciţiul a fost condus de Richard Longo, comandant-şef adjunct al Forţelor Militare Terestre ale SUA în Europa, şi general de brigadă Krasimir Kănev, comandant adjunct al Forţelor Terestre bulgare. La exerciţiul de anul trecut au participat peste 700 de militari din 12 state. Principalele obiective vizează consolidarea cooperării regionale între state, capacitatea de luptă şi interoperabilitatea NATO.

www.dariknews.bg – 6 martie