Îngrijorări la Chişinău

Autorităţile de la Chişinău sunt îngrijorate de implicarea tot mai activă a Federaţiei Ruse în procesul electoral din Găgăuzia. Îngrijorările au fost exprimate în cadrul întrevederii ministrului adjunct de externe, Valeriu Chiveri, cu ambasadorul rus în Republica Moldova, Farid Muhamedşin. Oficialul moldovean i-a atras atenţia diplomatului rus asupra inadmisibilităţii unor astfel de acţiuni, inclusiv sprijinirea deschisă de către Moscova a unui candidat la alegerile başcanului din regiunea găgăuză. Acest lucru umbreşte dezvoltarea relaţiilor constructive între cele două state, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Chişinău. Candidatul la funcţia de başcan, Irina Vlah, împreună cu liderii socialişti Igor Dodon şi Zinaida Greceanîi s-au aflat zilele trecute în vizită la Moscova, unde au avut întrevederi cu preşedinţii celor două Camere ale parlamentului rus, Serghei Narîşkin şi Valentina Matvienko. Pe 22 martie, în regiunea autonomă găgăuză vor avea loc alegeri pentru funcţia de guvernator. Scrutinul trezeşte îngrijorări la Chişinău, în condiţiile în care aproximativ 70% din populaţia regiunii este orientată spre Moscova. În competiţia pentru funcţia de başcan s-au înscris 11 candidaţi care se declară independenţi şi doar unul dintre ei, şi anume ex-deputatul comunist Irina Vlah, este susţinută oficial de Partidul Socialiştilor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 martie)