Vineri, 13 martie 2015, de la ora 18.30 , Institutul Cultural Român Budapesta organizează în saloanele sale un recital de muzică de cameră susţinut de Cvartetul „Tiberius”.
Programul recitalului:
– Wolfgang Amadeus Mozart, cvartetul KV 172 în Si bemol major;
– Wolfgang Amadeus Mozart, cvartetul KV 173 în Re minor;
– Joseph Haydn, cvartetul op 76 No 5 în Re major.
Cvartetul de Coarde “Tiberius” s-a format în anul 1994. În prezent este alcătuit din tinerii muzicieni Molnár Tibor (vioara I), Lokodi Károly (vioara II), Molnár József (violă) şi Zágoni Előd (violoncel).
În 2005, în cadrul programului Academiei Olandeze de Cvartet aceştia au avut ocazia să lucreze cu Metz István şi Devich Sándor, absolvind apoi Academia Olandeză de Cvartet din Amsterdam.
Din 2008 Ansamblul cameral „Tiberius” este Cvartet de Stat al Filarmonicii din Târgu-Mureş.