Preşedintele BarackObama a participat la aniversarea a 50 de ani de la marşurile din oraşele Selma şi Montgomery

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a adus un omagiu sutelor de demonstranţi care, în urmă cu 50 de ani, au fost bătuţi şi otrăviţi cu gaze lacrimogene de forţele de poliţie din statul Alabama, care încercau să împiedice marşul americanilor de culoare. În discursul susţinut lângă podul Edmund Pettus din Selma, unde au izbucnit în 1965 violenţele între poliţişti şi americanii de culoare care cereau drept de vot, preşedintele Obama a elogiat curajul americanilor care au demonstrat că şi protestele paşnice pot duce la schimbări radicale. Barack Obama a subliniat, totuşi, că mai sunt multe de făcut pentru a face cu adevărat posibilă egalitatea în America. „Trebuie să ne deschidem ochii, urechile şi inima pentru a înţelege şi recunoaşte că istoria de ură rasială din interiorul acestei naţiuni încă îşi proiectează umbrele asupra noastră. Noi ştim că marşurile nu s-au încheiat, ştim şi că rasismul nu a învins încă. Ştim că, pentru a ajunge la acea binecuvântată destinaţie, unde nu suntem judecaţi decât în funcţie de caracterul pe care îl avem, avem nevoie să recunoaştem şi să ne confruntăm cu adevărul”, a declarat preşedintele Obama. Fotografiile făcute în timpul represiunii brutale a demonstranţilor de culoare au schimbat radical atitudinea publicului american de atunci, din anii 1965, şi au deschis calea către noua lege privind dreptul de vot, care permite americanilor de culoare să îşi exprime opţiunea electorală.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 martie)