Luna francofoniei marcată de picnicul poetic #haikunoi2015

În acest an, luna francofoniei va fi marcată de un eveniment de talie națională, un picnic francofon, ce va avea loc în același timp, în 20 de localități din România. Scopul este de a reuni tinerii francofoni români cu personalitățile din lumea diplomatică, instituțională și de afaceri în vederea facilitării schimburilor de idei în ceea ce privește limba franceză, francofonia în România și de a promova multilingvismul. Momentul cheie a acestei prime ediții este marcat prin publicarea de haikuri în limba franceză în rețelele de socializare .

 Rezervați-vă în agendă marți, 17 martie, intervalul orar 12:00-15:00.

 În cadrul evenimentului „Picnic poetic #haikunoi2015” mai mulți ambasadori ai țărilor francofone se vor deplasa în țară pentru a participa și a susține evenimentul. Astfel, Excelența Sa, dl François Saint-Paul, Ambasadorul Fran ței în România, va participa la evenimentul organizat la Palatul Culturii din Ploiești. Totodată, printre Ambasadorii prezenți la evenimente se numără și E.S. Dna Joanne Lemay, Ambasadoarea Canadei, care va fi prezentă la Craiova, E.S. Dna Faouz El Achchabi, Ambasadoarea Regatului Maroc în România  prezentă la Pitești și E.S. Dl. Jean-Hubert Lebet, Ambasadorul Confederației Elvețiene prezent la Piatra-Neamț.

În București, evenimentul va avea loc la Casa Universitarilor, strada Dionisie Lupu nr. 46.

Întâlnirea va începe în fiecare oraș la ora 12 cu activități propuse de organizatori. La ora 14 toți participanții vor publica poeziile pe pagina personală de Facebook, folosind hashtag-ul #haikunoi2015.

Picnicul poetic este rezultatul colaborării dintre membri Grupului Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone ( GADIF), Ambasada Franței, Institutul Francez din România, lectoratele franceze, alianțele franceze, diverse centre francofone, liceele bilingve, bibliotecile francofone, catedrele de franceză.

Scopul este de a aduce laolaltă studenții, elevii, bursierii Erasmus francofoni din România, comunitatea francofonă cu ambasadorii, responsabilii delegațiilor sau instituțiilor francofone, directorii companiilor, profesorii de franceză sau cu celelalte personalități reprezentative ale francofoniei din România.

 Picnicul poetic face parte din seria de manifestări organizate de Ambasada Franței și de operatorul său cultural din România, Institutul Francez.

Puteți consulta programul integral al Lunii Francofoniei, ediția 2015, pe pagina de web : www.institutfrancais.ro