Târgul de produse tradiţionale secuieşti, „Ozosep”, se desfăşoară în Capitală

Târgul de produse tradiţionale secuieşti, „Ozosep”, se desfăşoară, astăzi şi mâine, în Capitală. Evenimentul are loc în zona Pieţei Victoria, pe strada Gina Patrichi, între orele 11:00 şi 18:00. Doritorii pot degusta la faţa locului şi pot cumpăra salam de urs, cerb şi mistreţ, caşcaval în vin roşu, pălincă, dulceţuri şi multe alte produse tradiţionale secuieşti. Producătorii din Harghita vor prezenta inclusiv produse cosmetice bio, printre care cunoscutul săpun fabricat manual, cu diverse arome.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 martie)