15 martie – Ziua Consumatorului

Dreptul consumatorilor la produse şi servicii de calitate este esenţial – spune preşedintele Autorităţii Nationale pentru Protecţia Consumatorilor, Marius Dunca, astăzi, când este sărbătorită în toată lumea Ziua Consumatorului. În fiecare an, începând cu 1983, pe 15 martie, se pune accent pe importanţa cunoaşterii şi protejării drepturilor oamenilor, în calitatea lor de consumatori. Într-un dialog cu reporterul Florentina Varga, Marius Dunca precizează că educarea şi informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor este prioritară, iar acţiunile de control şi supraveghere a pieţei vor fi intensificate.
Marius Dunca: Apelaţi cu încredere la Autoritatea Naţională pentru protecţia Consumatorului. Respectarea dreptului dvs. este prioritatea noastră. Dacă înainte undeva în jur de 40-45% din reclamaţii nu erau întemeiate, 90% din sesizări sunt întemeiate.
Reporter: Care sunt noutăţile din punct de vedere legislativ?
Marius Dunca: Legea semnalizării la raft separat a produselor care urmează să expire în 3 zile şi a promoţiilor. O altă noutate: transpunerea regulamentului european, unde producătorii sunt obligaţi să înscrie toate ingredientele şi alergenii, ordinul de informare la ATM, unde operatorii economici financiari-bancari sunt obligaţi să afişeze toate tarifele, toate comisioanele care ne sunt percepute nouă şi telefonul consumatorilor, care rămâne acelaşi, 02195551 prin care spunem clar, ONG-urile nu au drept de control asupra operatorilor economici.
Realizator: Data de 15 martie a fost aleasă pentru a marca Ziua Consumatorului ca urmare a unui discurs ţinut de presedintele american John F. Kennedy în 1962. Atunci au fost definite pentru prima data drepturile consumatorului. În fiecare an, Organizatia Internationala a Uniunilor de Consumatori propune o temă pentru această zi, care reflectă subiectul de maxim interes al perioadei pentru consumatorii din întreaga lume. Anul acesta, tema este „Dreptul consumatorilor la hrană sanatoasă”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (15 martie)