R. Moldova va împrumuta peste 30 de milioane de dolari pentru modernizarea sectorului sănătăţii

Republica Moldova va împrumuta de la Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare 30,8 milioane de dolari SUA pentru modernizarea sectorului sănătăţii. Acordul de finanţare în acest sens a fost ratificat astăzi de Parlament.
Potrivit notei informative a proiectului de lege, implementarea Acordului va contribui la reducerea riscurilor aferente bolilor non-transmisibile şi sporirea eficienţei serviciilor de sănătate, în particular prin fortificarea asistenţei medicale primare şi spitaliceşti.
Mircea Buga, ministru al Sănătăţii, a declarat la şedinţa Parlamentului că proiectul va fi implementat timp de patru ani și jumătate de Ministerul Sănătăţii şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Împrumutul va fi acordat pentru o perioadă de 25 de ani, cu taxa de angajament de 0,5%, taxa de deservire – 0,75 % şi dobînda de 1,25%.

moldpres.md