Statele Unite vor amâna, probabil, planurile vizând închiderea a două baze militare în Afganistan

Bazele militare americane din oraşele afgane Kandahar şi Jalalabad vor rămâne, probabil, deschise, şi după sfârşitul anului 2015, a declarat un înalt oficial din Statele Unite. Condiţiile, a afirmat el, s-au schimbat începând din mai anul trecut, când preşedintele Barack Obama a declarat că până la sfârşitul anului 2015 forţele americane vor fi reduse la jumătate şi că vor opera din baze militare situate în Kabul şi Bagram. Declaraţiile oficialului american survin în timp ce Washingtonul analizează posibilitatea întârzierii retragerii trupelor americane din Afganistan, pentru a ajuta noul guvern de la Kabul să lupte împotriva talibanilor.

(www.reuters.com)