Ministrul bulgar al energiei: „Realizarea interconectorului cu Grecia va fi finanţată de Comisia Europeană”

„Realizarea interconectorului cu Grecia va fi finanţată de Comisia Europeană”, a declarat ministrul bulgar al energiei, Temenujka Petkova, în cadrul primei reuniuni a comisiei generale „Economie, infrastructură şi energie” a Adunării Parlamentare a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (AP SEECP). Gazda reuniunii este parlamentul de la Sofia. „Un alt proiect-cheie pentru a depăşi dependenţa energetică este ideea de a construi un hub de gaze în Bulgaria. Se poate conta atât pe gazul rusesc, cât şi pe exploatarea din Bulgaria, putând fi alimentat şi din regiunea Mării Caspice”, a adăugat ministrul Petkova. Oficialul bulgar a precizat că ţara sa are o poziţie geografică strategică, o reţea de gaze corespunzătoare şi un depozit de gaze propriu, care sunt condiţii favorabile pentru înfiinţarea unui astfel de hub. „Realizarea tuturor acestor proiecte va oferi independenţă şi stabilitate, de care are nevoie Europa de Est. Bulgaria va lucra foarte intens pentru aderarea la Uniunea Europeană Energetică. Funcţionarea eficientă a viitoarei pieţe de energie va face ca economiile statelor membre să fie mai independente şi competitive.
Una dintre principalele priorităţi este diversificarea surselor de gaze naturale. Foarte important în acest sens este proiectul de interconectare cu Grecia. Interconectorul cu Turcia este o altă posibilitate de a ne de a conecta cu Coridorul sudic al gazelor, iar la sfârşitul anului 2015 aşteptăm să intre în acţiune şi interconectorul cu România”, a mai spus ministrul Petkova.

(www.novinite.bg – 21 martie)