Circulaţia rutieră în ţară

S-a reluat circulaţia pe DN57 între localităţile Cozla si Berzeasca din jud Caraş Severin. Acolo au avut loc noi căderi de stânci de pe versant, restricţii majore şi pe şoseaua Kiseleff. Mai multe detalii despre traficul la această oră în direct de la Alexandru Lancuzov. Bună dimineaţa, Alex.

Reporter: Bună dimineaţa! După o săptămână de întârziere faţă de termenul iniţial, DN66, Defileul Jiului ar trebui să fie închis de astăzi pentru continuarea programului de modernizare. Constructorii au montat semnalizarea rutieră la Bumbeşti-Jiu şi Petroşani, dar traficul este în continuare permis între judeţele Gorj şi Hunedoara. Vă reamintesc, oficial, fereastra de circulaţie de două ore de la prânz este doar pentru autovehicule de până la 7,5 tone şi transport de persoane, iar autorităţile locale au propus ca pauza de la ora 12:00 la ora 14:00 să fie anulată şi închiderea să se aplice de la ora 9:00, pentru a permite navetiştilor să ajungă la serviciu.

Un alt mare şantier s-a deschis în week-end pe podul de la Şoimuş, pe podul peste Mureş, de la ieşirea de pe autostrada A1, Sibiu-Deva, traficul de până la 7,5 tone este permis pe o singură bandă pentru ambele direcţii, cu dirijare la paletă şi zona va fi foarte aglomerată, iar transportatorii de mărfuri au fost deviaţi pe la nodul rutier Simeria, pe DN7. Se lucrează şi pe DN65, la podul peste Olt, de lângă Slatina. Nu sunt restricţii de tonaj, iar traficul se desfăşoară pe o singură bandă.

În Bucureşti, coloană de un kilometru pe şoseaua Kiseleff, între Arcul de Triumf şi Piaţa Presei Libere, axul central este închis pentru ambele direcţii din cauza lucrărilor la pasajul pietonal subteran. Se pierd astfel aproape cinci benzi, patru de pe centru şi banda a treia, ocupată de utilajele constructorilor, care promit că până la noapte carosabilul va fi refăcut. Rutele ocolitoare, bulevardele Aviatorilor şi Poligrafiei, ultima informaţie – atenţie! – pe bulevardul Iuliu Maniu, semafoare defecte la Piaţa Gorjului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 martie