Misiune a SUA de antrenament în Ucraina

Statele Unite au semnale potrivit cărora preşedintele rus Vladimir Putin s-ar simţi tot mai inconfortabil cu sancţiunile economice impuse de Occident şi cu alte costuri derivate din conflictul cu Ucraina, susţine într-un interviu directorul CIA, John Brennan. În paralel, Washingtonul anunţă că îşi întăreşte sprijinul pentru Ucraina şi se arată îngrijorat de dezvoltarea unor capabilităţi militare de către Rusia.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, colonelul Steve Warren, a anunţat săptămâna aceasta că armata americană va trimite militari în Ucraina pentru a antrena forţe voluntare. Misiunea de antrenament, care ar fi trebuit să aibă loc luna aceasta, a fost amânată, pentru a nu afecta fragila încetare a focului dintre forţele ucrainene şi rebelii sprijiniţi de Rusia. Antrenarea forţelor voluntare ucrainene ar urma să înceapă în luna aprilie. În jur de 290 de militari de la brigada aviatică 173 din Italia a armatei americane vor antrena în vestul Ucrainei trei batalioane de voluntari ucraineni. Pe de altă parte, amiralul William Gornik, care conduce comandamentul apărării aerospaţiale nord-americane Statele Unite-Canada a avertizat încă o dată săptămâna aceasta că Rusia progresează în dezvoltarea şi desfăşurarea programului rachetelor cu rază lungă de acţiune înarmate convenţional, ceea ce ridică o nouă ameninţare pentru Statele Unite.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 martie)