Premierul grec susţine că întâlnire cu cancelarul german nu va fi sub presiunea negocierilor

Duminică, prim-ministrul grec Alexis Tsipras a declarat că întâlnirea sa de luni cu cancelarul german Angela Merkel nu va fi sub presiunea negocierilor care au avut loc, şi că ei vor discuta despre consolidarea relaţiilor bilaterale şi problemele majore legate de relaţiile din Europa. „Luni voi fi la Berlin, unde voi vorbi cu cancelarul german, Angela Merkel. Această întrevedere nu va fi sub presiunea negocierilor. Acest lucru este foarte important, deoarece ambele părţi vor fi în măsură să vorbească despre problemele importante legate de Europa, dar şi despre consolidarea relaţiilor bilaterale”, a afirmat Tsipras. Premierul elen a spus că această perioadă nu este una de sărbătoare, ci una în care trebuie să se depună eforturi susţinute, să se facă negocieri, dar şi să se administreze ţara. „Noi avem o ocazie unică de a aplica reformele pe care guvernele anterioare nu au îndrăznit să le realizeze, fie pentru că au fost legate de interese puternice, fie pentru că ei nu au avut mandatul poporului. Este timpul pentru a se schimba ţara şi asta depinde numai de noi care suntem în guvern”, a conchis el în interviu acordat pentru ziarul grecesc „Kathimerini”, citat de agenţia greacă ANA.

www.tanjug.rs – 23 martie