Calendarul evenimentelor, 24 martie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:

  • participă la prezentarea raportului privind activitatea Serviciului Român de Informaţii pe anul 2014 – ora 11:00, la sediul SRI
  • participă la ceremonia depunerii jurământului de învestitură în funcția de președinte al Consiliului Concurenței de către Bogdan Marius Chiriţoiu și în funcția de vicepreședinte al Consiliului Concurenței de către Otilian Neagoe – ora 14:00, la Palatul Cotroceni, Sala Unirii

– Parlament

* ora 10:00 – şedinta comună a Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat cu Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor –  sala 6115, etaj VI

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente

  • ora 10:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – sala Mihai Viteazul, etajul P1 – numirea a șase membri în cadrul Colegiului director al CNCD
  • ora 10:30 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – sala 5001, etajul 5 – dezbaterea pct. 2 – 12
  • ora 10:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi – sala Mihai Viteazul, et. P1
  • ora 10:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse – şedinta comună pentru numirea a şase membri în cadrul Colegiului Director al CNCD – Sala Mihai Viteazu, etaj P1
  • ora 11:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala de şedinţe a Comisiei, Corp B 3, parter, cam.9
  • ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – sala 3047, etaj III
  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – cam. 4044, etaj 4
  • ora 12:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – corp A1, etaj 7, sala 7029
  • ora 12:30 – Comisia pentru sănătate publică – etaj 5, cam.5043
  • ora 13:00 – Comisia pentru transporturi şi energie – sala 4044, etaj 4
  • ora 13:00 – Comisia pentru afaceri europene – sala 3040, etaj 3
  • ora 13:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 5058, etaj 5

* ora 14:00 – lucrări în plen

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – şedinţă în plen

* Activităţi în Comisiile parlamentare

  • ora 10:00 – Comisia pentru sănătate şi familie – sala 2
  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 10:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 3150
  • ora 10:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115
  • ora 10:30 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, etaj 1
  • ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – camera 25, etaj 2, Corp B4
  • ora 11:00 – Comisia pentru industrii şi servicii
  • ora 11:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala: 23, etaj PM, corp B4
  • ora 11:30 – Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic
  • ora 12:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
  • ora 12:30 – Comisia pentru afaceri europene – corp B2, parter, cam. 2
  • ora 14:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115
  • ora 14:30 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113 etaj 4

* Membrii Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării vor avea o întrevedere cu Diego Brasioli, ambasador al Republicii Italiene la Bucureşti – cu ora 12:00, la sala de şedinţe, corp B2, nivel PM, camera 3

– Ministere

* Ziarul Financiar organizează cea de-a X-a ediţie a HR Conference, tema din acest an fiind “Salariul – ultimul tabu?”, eveniment care reuneşte anual peste 200 de experţi care lansează tendinţele în domeniul resurselor umane – ora 9:00, la Hotel Radisson Blu, Salon C & D. Participă Rovana Plumb, ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice

* Gândul.info organizează conferinţa de presă „E-commerce” privind comerţul online – ora 9:30, la Hotel JW Marriott. Participă Bebe-Viorel Ionică, secretar de Stat în Ministerul pentru Societatea Informaţională

* Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, participă la cea de-a VIII-a reuniune a Consiliului Consultativ Interinstituţional pentru românii din străinătate – la sediul MAE

* Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, susţine o videoconferinţă cu membrii comisiilor de Dialog Social şi structurile asociative ale administraţiei publice – ora 16:00, la Palatul Victoria

* Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, participă la conferinţa ocazionată de lansarea studiilor realizate în cadrul proiectului SPOS 2014, organizată de Institutul European din România

* Jud. Galaţi: Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, se va întâlni, de la ora 12:30, în Poligonul Smârdan, cu militarii români şi americani participanţi la faza I „Early Entry” a exerciţiului multinaţional „SABER JUNCTION 15”

* Timişoara: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice organizează evenimentul „Cooperarea transnaţională în contextul SUERD, rezultate 2007-20013, perspective 2014-2020” – ora 10:00

* Londra: Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, va avea o întrevedere cu omologul britanic Philip Hammond şi va participa la conferinţa anuală a institutului britanic Royal United Services Institute (RUSI) pe tema apărării împotriva rachetelor balistice

– Apărare, Interne

* Constanţa: Agenţia Naţională Antidrog, cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului, organizează, în zilele de 23 şi 24 martie, evenimente dedicate sprijinirii persoanelor din grupuri vulnerabile în integrarea pe piaţa muncii, sub sloganul „O nouă şansă pentru persoanele vulnerabile din Regiunea Sud-Est”. Din program:

  • ora 10:00 – seminar pentru promovarea principiilor de egalitate de şanse în rândul angajatorilor şi ONG-urilor din judeţul Constanţa – la sediul Camerei de Comerţ din municipiu. Participă beneficiari, reprezentanţi ai grupurilor vulnerabile vizate în cadrul proiectului, angajatori şi reprezentanţi ai ONG-urilor

* Constanţa: Agenţia Naţională Antidrog organizează masa rotundă „Oportunităţi de afaceri pentru femeile din regiunea Sud-Est” – ora 11:00, la Hotel Millenium Business Center. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Egalitate pe piaţa muncii – Şansa TA la un viitor mai bun!”

* Târgoviște: Ziua Porţilor Deschise la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa – ora 9:00, Bd. Carol I, nr. 64

* Harghita: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita – ora 12:00

*  Târgu Jiu: Exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren organizat de ISU Gorj – ora 9:00, Shopping City Târgu Jiu

– Diplomaţie

* Braşov: Comunitatea Evreilor din Brașov în colaborare cu Asociația Tikvah din Oradea organizează vernisajul expoziției internaționale ”Anne Frank – O istorie pentru prezent”, realizată de Anne Frank House, Olanda – ora 12:00, la Sinagoga Beit Israel, Poarta Șchei nr. 29.Participă Matthijs Van Bonzel, ambasadorul Olandei în România.Expoziția va putea fi vizitată până la data de 10 aprilie şi va fi însoțită de filmul documentar „The Short Life of Anne Frank”, care va fi difuzat la vernisaj, iar pe perioada expoziției se vor organiza proiecții pentru grupuri de elevi

* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Istorie al AŞM, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca și Universitatea Bucureşti organizează conferinţa ştiinţifică internaţională cu tema „Realităţi istorice şi demografice în spaţiul românesc”, cu prilejul aniversării Zilei Unirii Basarabiei cu România (27 martie) – ora 10:00, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, Sala Aurie, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 1. În deschidere vor lua cuvântul: Marius Gabriel Lazurca, ambasadorul României în Republica Moldova; acad. Gheorghe Duca, președintele Academiei de Științe a Moldovei și acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău

– Casa Regală

* Sinaia: Cu ocazia aniversării zilei de naştere a principesei Margareta au loc următoarele manifestări:

  • Principele Radu va conferi Federaţiei Române de Rugby Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regelui Mihai I – la Sala Florentină (Sala Tronului) de la Castelul Peleş
  • Federaţia Română de Oină va primi Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regelui Mihai I – la Sala Florentină (Sala Tronului) de la Castelul Peleş
  • Principesa Margareta va conferi, în numele regelui Mihai, calitatea de Furnizor al Casei Regale a României unor companii comerciale din ţara noastră – în Holul de Onoare

 

– Administraţie

* Vizită de presă în Parcul Drumul Taberei – ora 10:00 (accesul se va face prin intrarea corespunzătoare intersecţiei Drumul Taberei – Str. Braşov – Bd. 1 Mai)

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Primăria Oradea – ora 11:00, la Sala Mare a Primăriei Oradea

– Justiţie

* Fostul preşedinte Traian Băsescu se prezintă la Parchetul General, în dosarul în care este cercetat pentru şantaj, în legătură cu declaraţiile pe care le-a făcut la adresa senatoarei PSD Gabriela Firea

– Organizaţii

* În contextul lansării volumului „România noului val”, Institutul de Studii Populare (ISP) și Fundația Hanns Seidel organizează o masă rotundă pe tema „România noului val” și propunerile unei noi generații pentru schimbarea politicilor publice – ora 9:30, la sediul ISP, Str. Alecu Russo nr. 13-19, et. 1, ap. 3, sector 2

 

– Sindicate, Patronate

* La Hotel Hilton se desfăşoară conferinţa „Competitivitate, inteligenţă şi valoare adaugată prin servicii private – Servicii de Inovare” organizată de Patronatul Serviciilor Private din România – ora 9:00, Sala George Enescu, etaj 1

– Social

* Are loc Conferința despre leadership-ul feminin – ora 18:00, la CEREFREA Villa Noel, susținută de profesorul Jean-Marie Peretti, specialist francez în gestiunea resurselor umane, organizată de Biroul Agenției Universitare a Francofoniei pentru Europa Centrală și Orientală, de Camera Franceză de Comerț și Industrie și patronată de GADIF

* Sibiu: Fundaţia Motivation România organizează evenimentul de lansare a proiectului „Mobilitate şi Viaţă Independentă pentru tinerii cu dizabilităţi din România” – ora 13:00, la Școala Gimnazială nr.1. Vor participa  reprezentanți ai autorităților locale, specialiști în domeniul dizabilității și utilizatori de scaune rulante. Conferinţa de presă  va fi urmată de o demonstrație sportivă de baschet în scaun rulant

– Economic

* Conferinţă de presă organizată de Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii – ora 11:00, la Centrul de presă Romexpo

* Consiliul Naţional al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România organizează o conferinţă de presă – ora 11:00, la sediul CNIPMMR, P-ţa Valter Mărăcineanu, nr. 1-3, intrarea 1, etaj 1, sala Protocol

* Asociaţia Berarii României organizează evenimentul „Care au fost ingredientele anului 2014 şi cum şi-au pus acestea amprenta asupra evoluţiei pieţei berii din România” – ora 11:30, la International Business Center Modern, Sala Millennium, Bd. Carol I nr. 34 – 36, etaj 2

* Are loc evenimentul de lansare a primului cluster de IT&C din Bucureşti – Different Angle, în cadrul căruia are loc şi o dezbatere pe tema Smart Cities – ora 13:00, la SkyTower

 

– Medicină, Sănătate

* Alianța Pentru Sănătate din România (APSR) organizează o conferință de presă cu prilejul lansării Pactului Național pentru Sănătate, document propus spre adoptate tuturor partidele politice parlamentare, și care ar urma să aibă valabilitate pentru următorii zece ani – ora 11:00, în sala de conferințe a Centrului Medical NeoLife, Bd. Ficusului, nr. 40, sector 1, (intrare din Bulevardul Aerogării, în imediata vecinătate a hotelului Phoenicia)

– Învăţământ, Cercetare

* Are loc ceremonia de premiere a concursului de eseuri destinat liceenilor „Promisiunea tehnologiei: crearea unor medii înconjurătoare accesibile și satisfăcătoare! ” – ora 10:00, la Ambasada SUA, Bd. dr. Liviu Librescu nr. 4-6. Acest concurs a fost lansat pe 2 decembrie 2014, pentru a marca Ziua Drepturilor Omului și Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Cei 19 finaliști ai concursului vor fi menționați individual. Se vor acorda premii pentru primele patru locuri, iar elevii câștigători își vor citi eseurile în fața audienței

* Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti va organiza, în perioada 23 – 28 martie, cea de a VIII-a ediţie a Festivalului “Zilele Basarabiei”, cu prilejul împlinirii a 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Astăzi va avea loc prezentarea volumului “Duşmanul de clasă. Represiuni politice, violenţă şi rezistenţă în R(A)SS Moldovenească, 1924 – 1956” de Igor Caşu, volum care propune, în premieră, o analiză complexă a fenomenului represiunilor politice în stânga Nistrului şi în Basarabia după ocupaţia sovietică din 1940, până în 1956 – la Palatul Parlamentului

* Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu va acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Sherif Sultan, chirurg irlandez de origine egipteană, considerat printre cei mai buni cercetători din lume în domeniul chirurgiei cardio-vasculare – ora 12:00, în Aula Magna a ULBS, Str. Lucian Blaga nr. 2

– Arhitectură, Arheologie

* Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană și Asociația Zeppelin, în calitate de organizatori, organizează cea de a III-a ediție a forumului “Cities of Tomorrow” – ora 9:00, la Hotel Crown Plaza. Evenimentul este alcătuit dintr-o sesiune comună de prezentări și dezbateri, „Orașe inteligente, mobilitate inteligentă” și două workshopuri ce se vor desfășura în paralel, „Oameni mobili, arhitectură mobilă” și „Orașe în mișcare”

– Mass-Media, Publicitate

* Ziua Radio România Muzical este marcată, astăzi, la împlinirea a 18 ani de când Radio România Muzical s-a auzit pentru prima dată în eter, printr-un recital aniversar susţinut de pianista Sînziana Mircea – ora 19:00, la Muzeul Naţional Cotroceni

– Cultură

* Expoziţia de pictură, grafică şi fotografie “România – oameni şi locuri”, găzduită de Galeria Labyrinth (Education Point) în perioada 23 martie – 23 aprilie, reuneşte un număr de 23 de artişti vizuali din ţara noastră, Turcia şi Kazahstan. Vernisajul va avea loc astăzi, de la ora 18:00, la Galeria Labyrinth din Bucureşti, Str. Mendeleev, nr. 7-15. Prezentarea evenimentului va fi realizată de criticul de artă Marius Tiţa, fiind urmată de o inedită prezentare de ie românească şi o interesantă demostraţie de aranjamente florale

* Editura Trei lansează cartea „Pastila roşie” de Daniel Nica – un eseu captivant care împleteşte filosofia morală cu hermeneutica şi istoria ideilor – ora 18:30, în Ceainăria Cărtureşti-Verona

* Dan Cavassi – violoncel şi Ion Ivan-Roncea – harpă susţin un concert cameral – ora 19:00, Ateneul Român, Sala mare. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Aurelia Vişovan la pian, prezintă sonate de Frédéric Chopin, Jean Francaix şi Serghei Prokofiev – ora 19:00, Ateneul Român, Sala mică. Coproducători: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Singura sculptură a lui Sabin Bălaşa, “Echilibru”, pictura “Ochii demiurgului” de Ion Ţuculescu şi “Rege nebun” şi “Piaţă la Veneţia” de Corneliu Baba se numără printre lucrările prezentate în licitaţiile organizate de Casa Artmark în datele de 24 şi 25 martie – ora 19:30  la Athenee Palace Hilton

* Concert extraordinar susţinut de cântăreața portugheză de fado, Mariza – ora 20:00, la Sala Palatului

* Iaşi: Conferinţă de presă organizată cu prilejul lansării proiectului „Gala de filme documentare „Ia’şi Descoperă” – Capitală Europeană a Culturii, ediţia 2015”- ora 12:00, la Sala Mare a Primăriei Iaşi

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Filarmonica de Stat Sibiu – ora 10:30

* Timişoara: Are loc proiecţia filmului francez “Grand Central”, în regia lui Rebecca Zlotowski, premiat la Cannes 2013 cu François Chalais Award şi recompensat de publicul festivalului cu zece minute de aplauze în picioare – ora 19:00, la Ambasada, Str. Anton Seiller, nr. 2

* Spania: Intitutul Cultural Român de la Madrid sărbătorește Ziua Internațională a Francofoniei printr-un concert de jazz „Ramona Horvath Trio” – ora 20:00, în Sala de teatru a Institutului Francez din Madrid. Ramona Horvath Trio este un band de jazz inițiat de pianista româncă Ramona Horvath, alături de muzicienii francezi Nicolas Rageau (contrabas) și Frédéric Sicart (baterie)

– Sport

* Mamaia, Jud. Constanţa: Conferinţă de presă prilejuită de Maratonul Nisipului, ediţia a II-a (29 martie) – ora 11:00, la Restaurantul Harlequin

* Oradea:  Conferinţă de presă organizată de echipa de polo CSM Digi Oradea – ora 13:00, la Sala mică a Primăriei Oradea

* Rm. Vâlcea: Are loc un meci din sferturile de finală ale Cupei României la handbal feminin: HCM Rm. Vâlcea – CSM Bucureşti – ora 17:30, la Sala Sporturilor „Traian”

* Timişoara: Se dispută meciul dintre BC Timişoara – CSU Asesoft Ploieşti, din manşa secundă sferturilor de finală ale Cupei României la baschet masculin – ora 18:00, la Sala „Constantin Jude”

* Soci: Naţionala României întâlneşte Spania în preliminariile Campionatului European de fotbal feminin Under-17 – ora 11:00

Aniversări – Comemorări

– 1714: În urma conflictului dintre Constantin Brâncoveanu şi boierii Cantacuzini, domnitorul, reclamat la Înalta Poartă, este mazilit; fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, Ştefan, capătă domnia. NOTĂ 1: Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei) şi sfetnicul Ianache au fost ucişi la Constantinopol, la 15/26 august 1714; pentru martiriul lor, au fost canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română, fiind prăznuiţi la 16 august (Sfinţii Martiri Brâncoveni). NOTĂ 2: Site-ul www.credo.ro/sfintii-brancoveni.php dă ca dată a mazilirii 25.III.1714

 – 1885, 24.III/5.IV: S-a născut Dimitrie Cuclin, compozitor, violonist şi profesor (m. 1978) – 130 de ani

 – 1909: S-a născut (la Bucureşti, într-o familie de evrei) pastorul luteran Richard Wurmbrand; a fost atras în adolescenţă de comunism; după ce s-a convertit la creştinism, a petrecut 14 ani în închisorile comuniste pentru activităţile sale creştine (m. 2001, în SUA)

 – 1911: A murit Nicolae Densuşianu, istoric şi folclorist; membru corespondent al Academiei Române din 1880; cunoscut mai ales pentru lucrarea sa monumentală „Dacia preistorică”, apărută în anul 1913 (n. 1846)

 – 1921: S-a născut pictorul Gheorghe Berindei (m. 1999)

 – 1921: S-a născut Traian Coşovei, prozator, poet şi reporter; tatăl poetului Traian T. Coşovei (m. 1993)

 – 1922: S-a născut economistul Constantin Ionete; contribuţii la analiza unor probleme fundamentale ale ştiinţelor economice moderne, teoria preţurilor, dezechilibrele financiare ale economiei de comandă şi prăbuşirea acesteia în România; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2011)

 – 1925: S-a născut Dinu Ianculescu, actor și poet; în octombrie 1944 este angajat crainic la Radiodifuziunea Română; se stabileşte în Germania în 1985, colaborând, din 1986, cu teatrul din Darmstadt şi la posturi de radio din Frankfurt şi Baden-Baden; a debutat cu versuri la „Universul literar” (1941) şi a colaborat, după 1965, cu Televiziunea Română la emisiunea „Teleenciclopedia”, fiind poreclit „vocea de sâmbătă seara” – 90 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 25 martie 1925

 – 1929: Scriitorul Tudor Arghezi a inaugurat, la Radiodifuziunea Română, emisiunea „Cronica modei”

 – 1938: S-a născut pictorul Teodor Moraru; palmaresul lui include, printre alte distincţii, Marele Premiu al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Premiul Ministerului Culturii din Republica Moldova – „Saloanele Moldovei“ şi Ordinul Meritul Cultural în Grad de Mare Ofiţer (2004); lucrările sale au fost expuse la Paris (Cité Internationale des Artes), Alkmaar, Berlin, Darmstadt, Copenhaga, Tokyo, Hanoi, Praga, Viena, Lisabona, Budapesta, Sofia, Beirut (m. 2011)

 – 1944: S-a născut Mihai I. Spăriosu, eseist, critic literar şi traducător; stabilit în SUA din 1971; actualmente Distinguished Research Professor la University of Georgia, Athens din Statele Unite; după ce s-a stabilit în Statele Unite, a obţinut masteratul la Tulane University şi doctoratul la Stanford University; printre lucrările sale ştiintifice, se numără Dionysus Reborn (1989) (traducere românească: Resurecţia lui Dionysos, Editura Univers, Bucureşti, 1997), God of Many Names (1991), The Wreath of Wild Olive (1996), Global Intelligence and Human Development (2005) şi Remapping Knowledge (2006)

 – 1946: A murit omul politic Barbu A. Ştirbey; preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru de interne şi ad-interim la Finanţe şi la Externe (în 1927); a fost desemnat, în 1944, să poarte tratative de armistiţiu, la Cairo, cu anglo-americanii; în septembrie 1944, a făcut parte din delegaţia română trimisă la Moscova pentru încheierea armistiţiului; membru de onoare al Academiei Române din 1929 (n. 1872)

– 1960: S-a născut poetul Dan Giosu; volume publicate: „Întoarcerea cuvintelor” (versuri, 1984), „Liber ca pasărea” (versuri, 1989), „Patru plus îngerul” (versuri, 1994), „Pătratul umbrei” (versuri, 1995) şi „Cântecul Kumulipo” (versuri, 2009) (m. 2012, în Bretania – Franţa) – 55 de ani

 – 1960: S-a născut Cristian Harnău, publicist și poet – 55 de ani

 – 1996: A murit Ștefan Hajdu sau Étienne Hajdú (István Hajdú), sculptor francez de origine ungaro-evreiască născut în România; stabilit la Paris în 1927 (n. 1907, la Turda)

– 1997: Începe să emită Radio România Muzical (16 ore pe zi); unicul post de radio românesc dedicat exclusiv muzicii clasice şi de jazz şi primul post de radio românesc cu acest specific care a emis online

 – 2000: A murit Ion Miclea, artist fotograf (n. 1931) – 15 ani

 – 2000: A murit Paul Călinescu, regizor de film şi scenarist; unul dintre pionierii cinematografiei româneşti (n. 1902) – 15 ani. NOTĂ: Mai multe surse (http://www.viata-libera.ro/diaspora-viata-libera/32119-galateni-care-au-uimit-lumea-paul-calinescu) menţionează ca dată a morţii 25 martie 2000

 – 2003: A murit inginerul Constantin I. Aramă; a desfăşurat o bogată activitate tehnică la „Locomotive” – Craiova, „Timpuri Noi” – Bucureşti, „Aro” – Câmpulung, „Dacia” – Piteşti; lucrări privind exploatarea motoarelor cu ardere internă; membru titular al Academiei Române din 1991 (n. 1919)

 – 2005: A murit compozitorul şi profesorul Vasile Spătărelu; a scris lieduri, muzică de cameră, muzică simfonică şi vocal-simfonică şi muzică de scenă (n. 1938) – 10 ani

 – 2009: A murit sculptorul Péter Jecza, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti contemporani din vestul ţării (n. 1939)

 – 2014: A murit Gheorghe Oprea, etnomuzicolog, folclorist, dirijor şi profesor (n. 1942) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: A 28-a sesiune a Congresului autorităţilor locale şi regionale cu tema  „Local responses to human rights challenges – migration, discrimination, social inclusion” (24 – 26 mar.)

 – Washington:Preşedintele american, Barack Obama, îl primeşte, la Casa Albă, pe președintele afgan, Ashraf Ghani

 – Paris: Preşedintele kârgâz, Almazbek Atambayev, aflat în vizită în Franţa, se va întâlni  cu președintele francez, Francois Hollande (24 şi 25 mar.)

 – Manila: Forumul de Investiții 2015 din Filipine, la care participă președintele filipinez, Benigno S. Aquino III

 – Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, se întâlneşte cu grupul guvernamental de consilieri economici independenţi

– Riga: Vizita directorului general al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), Roberto Azevedo

 – Doha: Fostul președinte american, Jimmy Carter, va vizita Qatar

 – New Delhi: Emirul Qatarului, Șeicul Tamim bin Hamad bin Khalifa Al Thani, va vizita India (24 şi 25 mar.)

 – Geneva: Sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (24 – 27 mar.)

 – Tunis: Ediţia 2015 a Forumului Social Mondial (24 – 28 mar.)

 – Londra: Este anunţată lista finaliștilor pentru Premiul Internaţional Man Booker 2015, care va fi înmânat pe 19 mai

– Viena: Cele 54 de asociaţii membre ale UEFA se reunesc pentru cel de-al 39-lea congres anual

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Luptei Împotriva Tuberculozei Epidemice”, proclamată de OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii); la 24.III.1882 medicul german Robert Koch (1843-1910) a informat oficial comunitatea ştiinţifică internaţională că a descoperit bacilul TBC (Robert Koch a primit Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1905)

 – 1603: A murit Elisabeta I (din dinastia Tudor), regină a Angliei şi a Irlandei între anii 1558 şi 1603; reprezentantă a absolutismului; de numele său se leagă restabilirea Bisericii Anglicane; a sprijinit expansiunea colonială a Angliei, precum şi lupta împotriva Spaniei (în timpul domniei sale a fost nimicită Invincibila Armada – 1588); a încurajat înflorirea literaturii şi artelor; perioada domniei sale a fost denumită şi „epoca elisabetană” (n. 1533)

 – 1653: A murit Samuel Scheidt, organist, profesor şi compozitor german din perioada barocă (n. 1587)

 – 1657: S-a născut Arai Hakuseki, poet, politician şi scriitor japonez (m. 1725)

 – 1808: S-a născut mezzo-soprana spaniolă Maria Malibran; una dintre cele mai faimoase interprete de gen din secolul al XIX-lea (m. 1836)

 – 1834: S-a născut William Morris, desenator, decorator, scriitor şi critic de artă englez (m. 1896)

 – 1874: S-a născut Harry Houdini (Erich Weiss), celebru iluzionist american; a rămas celebru în lumea magicienilor pentru abilitatea cu care reuşea să evadeze din spaţii închise (m. 1926)

 – 1882: A murit poetul american Henry Wadsworth Longfellow (n. 1807)

 – 1884: S-a născut Peter Debye, chimist olandez stabilit în SUA; contribuţii în fizica cristalelor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1936 (m. 1966)

 – 1905: A murit scriitorul francez Jules Verne; este, prin suita lui de „călătorii extraordinare”, creatorul romanului de anticipaţie şi precursor al literaturii ştiinţifico-fantastice (n. 1828) – 110 ani

 – 1909: A murit scriitorul irlandez John Millington Synge; contribuţie substanţială la înnoirea teatrului irlandez (n. 1871)

– 1926: S-a născut Dario Fo, scriitor, dramaturg, regizor de teatru, actor şi scenograf italian; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1997. NOTĂ: Site-ul http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1997/fo-bio.html menţionează ca dată a naşterii 26 martie 1926

 – 1927: S-a născut scriitorul german Martin Walser; socotit drept una dintre cele mai importante voci ale prozei germane contemporane

 – 1930: S-a născut Cristóbal Halffter, compozitor şi dirijor spaniol – 85 de ani

 – 1930: S-a născut actorul de film american Steve McQueen, reprezentant al generaţiei anilor ’50 ai secolului XX, alături de James Dean şi Marlon Brando (m. 1980) – 85 de ani

 – 1940: A murit Édouard Branly, inventator, medic şi fizician francez, care a descoperit principiul radioconducţiei li al telemecanicii; este unul dintre pionierii comunicaţiilor radio (n. 1844) – 75 de ani

 – 1948: A murit Nikolai A. Berdiaev, filosof mistic rus; întemeietor al „noului creştinism”, variantă a existenţialismului religios (n. 1874)

 – 1962: A murit fizicianul şi exploratorul elveţian Auguste Piccard, inventator, în anul 1932, al stratostatului (aerostat cu o nacelă ermetic închisă şi special utilată pentru zborurile în stratosferă) şi batiscafului (aparat de explorare a marilor adâncimi submarine care se poate deplasa prin mijloace proprii) (n. 1884)

– 1999: Încep bombardamente aeriene NATO împotriva R. F. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru); operaţiunea, numită „Forţa aliată” (Operation Allied Forces), a fost declanşată după eşecul încercărilor comunităţii internaţionale de a rezolva paşnic criza din provincia Kosovo (au durat până pe 11 iunie 1999)

 – 1999: A avut loc cea mai mare catastrofă într-un tunel, în Mont-Blanc, care face legătura între Franţa (Chamonix – Haute-Savoie) şi Italia (Courmayeur – Valle d’Aosta); provocat de un camion şi declanşat la mijlocul tunelului, incendiul devastator s-a soldat cu 39 de morţi

 – 2002: A murit César Milstein, om de ştiinţă britanic de origine argentiniană, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1984, alături de Niels K. Jerne şi Georges J.F. Köhler (n. 1927)

 – 2008: A murit actorul şi producătorul american de film Richard Widmark (n. 1914)

 – 2011: A murit dramaturgul american Lanford Wilson, câştigător al Premiului Pulitzer în 1980 (n. 1937)