Mesajul cancelarului Germaniei, Angela Merkel, după accidentul din Alpii francezi

Cancelarul german, Angela Merkel, susţine o conferinţă de presă după catastrofa aviatică produsă pe teritoriul Franţei. O ascultăm.

Angela Merkel: /…/. Toată compasiunea mea pentru cei care au pierdut pe cineva în acest accident. Sunt foarte mulţi germani printre ei. Suferinţa familiilor este uriaşă. Vom face totul pentru a le oferi tot ajutorul de care au nevoie în aceste ore dificile. În ultimele ore am discutat cu preşedintele francez, Francois Hollande, dar şi cu premierul spaniol. Am fost de acord că ţările noastre trebuie să se ajute în orice modalitate este necesar, inclusiv cu forţe trimise la faţa locului şi în aeroporturi. Ministrul Steinmeier, de asemenea, şi ministrul transporturilor vor merge în regiunea unde s-a produs accidentul în această după-amiază. Eu însămi voi merge acolo mâine pentru a-mi face singură o idee asupra ceea ce s-a întâmplat, ca să ştiu despre ce vorbesc. În final vreau să vă spun că trebuie să ne gândim toţi la victime şi la familiile şi prietenii lor. Vă mulţumesc foarte mult.

ANTENA 3 – 24 martie