Ora Pământului (Eart Hour)

În data de 28 martie la ora 20:30, toată omenirea va sărbători în mod simbolic “Ora Pământului” (Earth Hour), un eveniment organizat cu scopul conştientizării globale despre impactul negativ asupra mediului înconjurător cauzat de consumul exagerat de resurse energetice.

Ora Pământului se sărbătoreşte în România din anul 2009, iar la nivel internaţional din anul 2007, când WWF Australia a organizat prima ediţie a acestui eveniment. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. În 2008, 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour, iar în 2010 – 4.500 de oraşe din 128 de ţări. În prezent, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de oraşe, din peste 152 de ţări.

Din anul 2013 şi oraşul Bârlad se alătură acestei campanii, iar Primăria Municipiului Bârlad ne va susţine şi anul acesta. În data de 28 martie 2015 se va închide iluminatul public timp de o oră (20:30 – 21:30). Aici puteţi să vedeţi imaginile din 2013.

Cu ocazia evenimentului „Ora Pământului”, Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, județul Vaslui, va organiza între orele 20:00 şi 21:30, observaţii astronomice din stradă în zona parcului „Victor Ion Popa”, pe strada Republicii (vizavi de clădirea Romtelecom). Această activitate se va desfăşura numai dacă cerul va fi senin!

Trebuie sa mai menţionăm faptul că oraşul Bârlad se numără printre puţinile oraşe din ţară ce aniversează „Ora Pământului” în acest mod, organizând observaţii astronomice din stradă.

Informaţii actualizate pentru toate activităţile organizate de Planetariul şi Observatorul Astronomic al  din Bârlad găsiţi pe site-ul AstroBârlad: http://astrobarlad.wordpress.com/ şi pe adresa de facebook: www.facebook.com/astrobarlad.