Dezbateri la plenul Camerei Deputaţilor privind ridicarea imunităţii deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a amânat până la ora 14:00 dezbaterile asupra proiectului de regulament în vederea armonizării textului documentului cu prevederile Curţii Constituţionale referitoare la ridicarea imunităţii deputaţilor. Propunerea de amânare a discuţiilor a venit din partea
social-democraţilor, în timp ce liberalii au cerut ca proiectul de regulament să fie scos de pe ordinea de zi şi reintrodus săptămâna viitoare, pentru o dezbatere temeinică în comisia de specialitate. Proiectul de regulament în varianta redactată de comisie prevede obligativitatea ca toate solicitările DNA adresate plenului Camerei Deputaţilor în vederea aprobării arestării, reţinerii, percheziţiei sau urmării unui deputat să fie însoţite de motivele concrete şi temeinice aflate la baza acestei cereri. Prevederea a fost declarată neconstituţională de judecătorii Curţii Constituţionale în 2013.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 martie