SUA desfăşoară aplicaţii militare în România şi Bulgaria

„Statele Unite desfăşoară, începând de marţi, exerciţii militare comune în România şi Bulgaria, în cadrul operaţiunii Atlantic Resolve”, a declarat colonelul Steven Warren, purtatorul de cuvant al Pentagonului. Potrivit Pentagonului, exerciţiile în cadrul operaţiunii Atlantic Resolve se desfăşoară cu scopul de a consolida securitatea ţărilor membre ale NATO, în contextul crizei din Ucraina. „Brigada 173 Aeropurtată americană a fost mobilizată în oraşul Galaţi, unde a început un exerciţiu militar de amploare cu partea română. Concomitent în Bulgaria au avut loc aplicaţii militare cu participarea a două subunităţi ale Comandamentului Forţelor Terestre ale SUA din Europa”, a subliniat Warren. Militari ai Statelor Unite şi ai Poloniei au desfăşurat, săptămâna trecută, exerciţii militare comune, în cadrul cărora a fost aplicat sistemul de apărare antirachetă Patriot. Potrivit declaraţiilor ministrului polonez al apărării, Tomasz Siemoniak: „Cele două state intenţionează ca şi în următoarele luni să coopereze la fel de activ în domeniul apărării”.

Agenţia de presă TASS – 25 martie