Campionat de extragere a aurului, organizat în regiunea Magadan din Rusia

Primul Campionat de extragere a aurului din Rusia va fi organizat în luna iulie a acestui an, în regiunea Magadan. Guvernatorul regiunii Magadan Vladimir Pecenîi sprijină iniţiativa şi a examinat, împreună cu cei din industria auriferă, detaliile organizării acestui eveniment. Preşedintele Concernului Arbat Aleksandr Basanski a fost cel care a propus să se organzeze o asemenea competiţie în Rusia. Acesta a menţionat că trebuie create condiţii egale pentru absolut toţi participanţii. Ca urmare, vor fi comandate mai multe jgheaburi pentru spălarea nisipului aurifer, vase simple de lemn şi site pentru cernerea lui, pe care le vor folosi participanţii la acest inedit campionat. Ei vor spăla nisipul pentru a găsi aur, deci va fi folosită metoda de acum câteva sute de ani. Astfel, după ce minereul va fi scos din subteran, va fi zdrobit, apoi sfărâmat într-un fel de râşniţe, iar „făina” cu aur va fi spălată în jgheaburi de către participanţi. Aceste tehnici au funcţionat până în Evul Mediu, iar în unele cazuri au fost folosite chiar până la naţionalizarea minelor de către regimul comunist. Apariţia prafului de puşcă, după cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, a schimbat mineritul aurifer, iar mai târziu industria a cunoscut noi şi noi tehnologii. Oamenii de afaceri ruşi din regiune au propus să fie creat un fond special de premiere în valoare de 1 milion de ruble pentru câştigătorul campionatului. Se preconizează că o etapă a acestui campionat să se organizeze la Kolîma, în luna iunie, iar la cea de-a doua etapă, cea din iulie, se va organiza şi un târg. Autorităţile regiunii intenţionează să invite la acest campionat şi invitaţi din alte regiuni ale Rusiei, iar pe viitor să transforme aceste evenimente în campionate tradiţionale şi să le organizeze şi în alte regiuni ale ţării.

www.interfax.ru – 26 martie