Curtea Constituţională va discuta sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în problema provocată de votul din Senat

Curtea Constituţională va discuta, la o dată ce urmează să fie stabilită, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în problema provocată de votul din Senat, de acum două zile, prin care membrii acestei camere au respins cererea procurorilor de încuviinţare a arestării parlamentarului Dan Şova. În cererea formulată ieri, şeful statului a cerut Curţii să constate existenţa unui conflict de natură constituţională între puterea juridică şi cea legislativă. De altfel, şi Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze în acelaşi caz Curtea Constituţională, motivându-şi solicitarea prin constatarea că activitatea justiţiei a fost blocată. Şi tot în legătură cu interpretarea rezultatului votului senatorilor în dosarul Dan Şova, Partidul Naţional Liberal a anunţat că va sesiza, de asemenea, Curtea Constituţională  după cum ne-au informat redactorii noştri.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 martie