Sănătatea și trecerea la ora de vară

Trecerea la ora de vară ne poate afecta atât ceasul biologic cât și sănătatea. Studiile arată că există o creștere atât a atacurilor de cord cât și a accidentelor rutiere primăvara, în zilele de după fixarea ceasurilor cu o oră înainte.

Setarea ceasului cu o oră înainte în cazul trecerii la ora de vară, înseamnă pierderea unei ore de somn duminică dimineața.

Perturbarea ceasului biologic
Deși oamenii se adaptează în mod diferit la mai puțin somn, iar unii oameni simt efectele adverse mai mult decât alții, există unele probleme comune pe care trecerea la ora de vară le poate provoca.

 Astfel, ne poate fi un pic mai greu să coborâm din pat în dimineața zilei de luni, după ce ceasul a fost dat cu o oră înainte în dimineața de duminică.

 De asemenea poate fi dificil să mergem la culcare la ora obișnuită în noaptea de duminică, după trecerea la ora de vară.

 Copiii se pot simți obosiți și irascibili timp de mai multe zile după schimbarea de oră în rutina lor de culcare.

Încetul cu încetul
Există câteva modalități simple de a face mai ușoară adaptarea la schimbarea de oră.

 Setați alarma să vă trezească un pic mai devreme decât de obicei sâmbăta și duminica dinaintea trecerii la ora de vară. Acest lucru va face mai ușoară trezirea în dimineața zilei de luni.

 Mâncați în primul rând un mic dejun sănătos. Acest lucru va transmite corpului dumneavoatră că este începutul zilei.

 Lumina, și în special lumina soarelui ajută la reglarea ceasului biologic.

 Ajutați-vă copilul să se adapteze mai ușor prin schimbarea orei de culcare un pic mai devreme decât de obicei, cu câteva zile înainte de trecerea la ora de vară.

Mai multe atacuri de cord
Oboseala poate reduce productivitatea, concentrarea și bunăstarea generală a organismului. Mai multe studii, leagă modificarea orei de un risc crescut de infarct miocardic, accidente rutiere și probleme de somn:

 Un studiu suedez din anul 2008 a constatat că riscul de a avea un atac de cord crește în primele trei zile de la trecerea la ora de vară.

 În mod similar, riscul scade după setarea timpului înapoi la ora standard, toamna.
 Pentru probleme persistente, administrarea de suplimente de melatonină, așa numitul hormon   al somnului, poate fi de ajutor. Aceasta ar trebui să fie prescrisă de medic.

Traducere si adaptare:

http://www.timeanddate.com