Calendarul evenimentelor – 30 martie, selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Programul președintelui Klaus Iohannis:

  • ora 10:00 – ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a ministrului Eugen Teodorovici în funcţia de ministru al finanţelor publice şi a lui Marius Nica în funcţia de ministru al fondurilor europene – la Palatul Cotroceni, Sala Unirii
  • ora 11:00 – participare la Forumul „Noi Perspective ale Parteneriatului Strategic Statele Unite – România” – în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, București
  • ora 12:45 – primirea preşedintelui grupului de prietenie pentru România din Congresul Statelor Unite ale Americii, Michael Turner – la Palatul Cotroceni, Salonul Ambasadorilor
  • ora 16:00 – întâlnire cu reprezentanţi ai Academiei Române – la Palatul Cotroceni

– Senat

* ora 9:00 – activităţi în Comisiile parlamentare

* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului permanent

* ora 13:00 – şedinţa Biroului permanent

* ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – lucrări în plen

– Camera Deputaţilor

* Activitate în comisii:

  • ora 11:30 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi

* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 17:00 – şedinţă în plen

– Ministere

* Ministerul Sănătăţii organizează o dezbatere publică având ca temă un proiect privind lista medicamentelor gratuite şi compensate – ora 9:00, la sediul Ministerului Sănătăţii, Str. Cristian Popişteanu nr. 1-3

* Programul ministrului afacerilor externe, Bogdan Aurescu:

  • participare la Forumul „Noi perspective ale Parteneriatului Strategic Statele Unite – România” – ora 11:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”
  • întâlnire cu asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul armamentelor, verificare şi conformitate, Frank A. Rose – ora 12:30
  • primirea delegaţiei Congresului SUA condusă de Mike Turner, co-preşedintele Grupului de Prietenie pentru România din cadrul Congresului SUA şi preşedinte al Adunării Parlamentare a NATO – ora 16:00, la sediul MAE

* Programul secretarului de stat pentru afaceri strategice, Daniel Ioniţă:

  • participă la o dezbatere pe teme de securitate regională cu membri ai Fundaţiei CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români) – ora 10:00, la Fundaţia Româno-Americană
  • îl primeşte pe asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul armamentelor, verificare şi conformitate, Frank A. Rose – ora 11:30 – la sediul MAE

– Partide

* Biroul Permanent Naţional al PSD – ora 11:00, la sediul central al PSD, Şoseaua Kiseleff nr. 10

* Şedinţa Biroului Politic Permanent Naţional al UNPR, la care participă preşedintele UNPR, Gabriel Oprea; declaraţii de presă – ora 13:00 – la sediul UNPR, Str. Gheorghe Brătianu nr. 7

– Diplomaţie

* Galaţi: Are loc vernisajul expoziţiei „Confluenţe ale civilizaţiilor – Mărturii culturale din Orientul Mijlociu” organizată de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în colaborare cu Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” şi Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” – ora 11:00, în holul Universităţii Dunărea de Jos Galaţi din Str. Domnească nr. 47. Expoziţia este dedicată studenţilor proveniţi din această zonă geografică, dar şi comunităţii galăţene, pentru o mai bună cunoaştere a fascinantei lumi arabe şi persane.Evenimentul va fi onorat de prezenţa reprezentanților corpului diplomatic al Ambasadei Siriei la București.Expoziția va putea fi vizitată până în data de 3 aprilie

 

– Organizaţii

* Ceremonie organizată de Fundaţia Română pentru Democraţie, în colaborare cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, la mormântul generalului Nicolae Rădescu – ora 14:00, la Cimitirul Bellu

– Justiţie

* Tribunalul Ilfov judecă cererea fostului ministru al tineretului şi sportului, Monica Iacob Ridzi, de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani de închisoare primită în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului

– Social

* Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons împreună cu Asociaţia C4C, Communication for Community, lansează proiectul „Centre de monitorizare online a persoanelor în îngrijire”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte in oameni”, contract POSDRU/173/6.1/S/147689 – ora 10:00, sala „Atrium Costin Kiritescu”, Str. Negru Vodă, nr. 3, sector 3

– Economic

* Bursa de Valori Bucureşti continuă seria conferinţelor dedicate investitorilor pentru Piaţa AeRO – ora 9:30, la sediul BVB, Bd. Carol I nr. 34 – 36, Sala Millenium

* Evenimentul „Fiscalitate pentru o Românie Durabilă”, organizat de agenţia The Associates în colaborare cu Ad Media Consult – ora 9:00, la Hotel Intercontinental, Sala Rapsodia

* Lansarea programului „Delta Dunării pentru toţi” , la care participă Bogdan Ştefan, director general al agenţiei de turism Genius Travel – ora 10:30, la restaurantul La Placinte, Bd. I.C Bratianu nr. 10

* Are loc Gala Focus Energetic „Doamne în Energie” – ora 18:00, la Hotel Athenee Palace Hilton

* Editura Trei lansează cartea ”Cum să le spun… Process Communication”, de Gérard Collignon – ora 18:30, în Librăria Cărtureşti-Verona. În cadrul lansării va avea loc o discuţie despre unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru comunicare interpersonală şi motivare, metodă folosită începând cu 1978 de NASA şi adoptată ulterior de mari branduri din lumea afacerilor, dar şi de politicieni americani, precum Hillary Clinton. Despre avantajele metodei Process Communication în afaceri şi relaţii publice vor vorbi, din experienţă proprie, trei profesionişti ai comunicării corporative: Ciprian Moga, managing partner la iQuest Consulting şi trainer Process Communication, Crenguţa Roşu, co-managing partner la DC Communication, Odeta Login, Government Relations, Regulatory & Medical Director la compania Terapia

– Mediu

* Administrația Națională “Apele Române” organizează conferința de presă a proiectului „WATMAN – Sistem Informațional pentru Managementul Integrat al Apelor – Etapa I”, proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene – ora 11:30, în sala de ședințe a instituției, Str. Ion Câmpineanu, nr. 11, Union Business Center

* Craiova: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Administraţiei Bazinale de Apă „Jiu” privind stadiul de implementare a proiectului „Regularizarea Pârâului Raznic în zona localităţii Greceşti confluenţa râul Jiu, judeţul Dolj”- ora 10:00, Hotel Lido

– Învăţământ, Cercetare

* Andreea Marin se întâlneşte cu elevii care se pregătesc pentru Gala Culturală Româno-Turcă – ora 13:30, la International School of Bucharest, Sala de sport, Şos. Gara Căţelu nr. 1R

* Suceava: Are loc festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava prof. univ. dr. Maria Payeras Grau, de la Universitatea din Insulele Baleare, Palma de Mallorca – Spania – ora 14:00

– Cultură

* A IX-a ediţie a Galei Premiilor Observator cultural 2015 – ora 19:00, la Teatrul Odeon

* Are loc evenimentul de închidere a Lunii Francofoniei prin inaugurarea unui „Spațiu francofon” în Şcoala publică nr. 136 din cartierul Ferentari – ora 11:00, Str. Prelungirea Ferentari, nr. 68

* Are loc cea de-a IX-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, eveniment dedicat valorilor filmului românesc ce recompensează realizările anuale ale cinematografiei autohtone, organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Film și Cultură Urbană cu sprijinul Babel Communications și al Centrului Național al Cinematografiei – ora 20:00, la Sala Studio a Teatrului Naţional

* La Librăria Sophia are loc lansarea volumului „Despre Ucenicie” de Mihai Sârbulescu – pictor și desenator român – ora 18:00. Invitaţi:Ion Grigorescu – pictor român, Horea Paştina – pictor și desenator român, Dan C. Mihăilescu – critic literar

* Institutul Cultural Român şi Filiala Bucureşti-Dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România prezintă de la ora 18:00, la Clubul Dramaturgilor, a şasea premieră a stagiunii: „Patria amada, Brasil” de Monica Patriciu, un spectacol având-o ca protagonistă şi invitată specială pe Stela Popescu, în regia realizatorului teatrului la microfon Dan Puican – la sediul Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38

– Sport

* Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal se va desfăşura la Casa Fotbalului, începând cu ora 11:00

* Cluj-Napoca: În Liga Naţională de baschet feminin are loc meciul (locurile 9-10): Universitatea Cluj-Napoca – CS Nova Vita Tg. Mureş – ora 14:00, la Sala Horia Demian

* Craiova:Divizia A la volei masculin programează o întâlnire din semifinale (jocul 3): SCMU Craiova – ACS Volei Municipal Zalău – ora 19:15

* În Divizia A1 la volei feminin se joacă meciurile:

  • semifinale: CSM Bucureşti – CS Volei Alba-Blaj – ora 17:00, la Dobroeşti
  • play-out: CS „U” Cluj – CSM Satu Mare – ora 12:00

 

Aniversări – Comemorări

– 1633: S-a născut Miron Costin, cronicar moldovean, cea mai însemnată personalitate a literaturii româneşti din Moldova secolului al XVII-lea (m. 1691). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 19 februarie 1633

– 1830, 30.III / 11.IV: S-au încheiat lucrările de elaborare a Regulamentelor Organice, considerate a fi primele acte constituţionale pe teritoriul ţării noastre; acestea au pus bazele unei noi organizări interne în Moldova şi Ţara Românească, după terminarea regimului fanariot; pentru redactarea Regulamentelor au fost numite două comisii speciale care au funcţionat la Bucureşti şi Iaşi, sub preşedinţia consulului general rus Matvei Minciaki; Regulamentele Organice au însemnat pentru Principatele Române modernizarea societăţii, pe de o parte, iar pe de alta, consolidarea puterii politice şi economice a marii boierimi şi a protectoratului Rusiei – 185 de ani

– 1899: A murit Lascăr Catargiu, om politic, fondator şi preşedinte al Partidului Conservator până la sfârşitul vieţii; a fost unul dintre marii oameni de stat ai veacului al XIX-lea; s-a situat în prim planul scenei politice timp de aproximativ 45 de ani, unul dintre fondatorii doctrinei conservatoare din România (n. 1823). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 11 aprilie 1899

– 1899: George Bacovia debutează în revista „Literatorul” din Bucureşti cu poezia „Şi toate”, sub semnătura V. George

– 1901: S-a născut Grigore Scorpan, filolog şi istoric literar, reputat eminoscolog (m. 1953)

– 1928: A murit Ion Gorun (pseudonimul lui Alexandru I. Hodoş), prozator de factură sămănătoristă, poet şi traducător (n. 1863)

– 1929: S-a născut soprana Magda Ianculescu (m. 1995)

– 1938: S-a născut Tudor Ghideanu, filosof, eseist şi profesor universitar; a colaborat la realizarea unor lucrări de referinţă, printre care „Istoria filosofiei româneşti” (Editura Academiei, 1985)

– 1945: A murit Victor Ion Popa, prozator, dramaturg şi regizor; a fost unul dintre primii colaboratori permanenţi ai Societăţii Române de Radiodifuziune; răspunzând invitaţiei conducerii Radiodifuziunii de a prelua „grijile” teatrului radiofonic, el este cel care va deschide drumul „teatrului de auzit” (18.II.1929), angajându-se deplin atât în configurarea repertoriului, cât şi în personalizarea noii formule sonore (n. 1895) – 70 de ani. NOTĂ: Monografia „V. I. Popa”, semnată de Vicu Mândra dă ca an al morţii 1946

– 1953: S-a născut interpreta de muzică uşoară Olimpia Panciu, soţia cantautorului Mircea Romcescu

– 1957: S-a născut poetul Petru Romoşan

– 1959: Marea Adunare Naţională a adoptat Decretul prin care ţăranii înstăriţi erau forţaţi fie să se înscrie în gospodăriile colective, fie să cedeze pământul statului, ei urmând să nu mai fie socotiţi chiaburi de către regimul comunist

– 1960: Intră în funcţiune prima staţie meteorologică automată din România concepută şi realizată în cadrul Institutului Meteorologic al României; instalată la Observatorul de Fizică Atmosferei de la Afumaţi şi din 1961 mutată pe vârful muntos Cozia – 55 de ani

– 1964: S-a născut pictoriţa Carmen Poenaru

– 1973: A murit matematicianul Mendel I. Haimovici; profesor (din 1945) la Catedra de Mecanică a Universităţii din Iaşi, unde a predat pentru prima oară cursuri de mecanică teoretică; în 1950 a organizat Institutul de Matematică din Iaşi al Academiei Române, pe care l-a condus până în 1973; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1906). NOTĂ: Unele surse (http://www.cnr-unesco.ro/ro/aniversari.php?sdata=2015-03-31, http://150.uaic.ro/personalitati/matematica/mendel-haimovici/) dau ca dată a morţii 31 martie 1973

– 1989: A murit Nicolae Steinhardt (prenumele la naştere: Nicu-Aureliu), eseist, prozator, autor de eseuri şi predici de religie creştină ortodoxă; arestat în ianuarie 1960, alături de grupul de intelectuali „Noica-Pilat”, pentru infracţiunea „de uneltire contra ordinii sociale”, va fi eliberat în 1964 (anul eliberării deţinuţilor politici din România), după peregrinări prin închisorile Jilava şi Gherla; de origine evreu, s-a creştinat în închisoare, la 15 martie 1960 fiind botezat ortodox, în celula de la Jilava, de către ieromonahul basarabean Mina Dobzeu; după două decenii s-a călugărit, ultimii nouă ani din viaţă petrecându-i la Mănăstirea Rohia din Maramureş (n. 1912). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) şi site-ul www.crestinortodox.ro dau moartea la 29 martie 1989

– 1990: Stabilirea de relaţii diplomatice, la rang de ambasadă, între România şi Coreea de Sud, în acelaşi an, deschizându-se ambasade la Bucureşti şi Seoul, cu ambasadori rezidenţi – 25 de ani

– 1991: A murit inginerul chimist Emilian Bratu; de numele său se leagă fondarea şi dezvoltarea şcolii de inginerie chimică din România; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1904)

– 1993, 30/31: A murit Eugen Drăguţescu, pictor şi grafician român stabilit la Roma în 1959 (n. 1914)

– 1993: A murit Edgar Papu, eseist şi istoric al artelor şi culturii, comparatist (n. 1908)

– 1995: A murit chimistul Petru George Spacu; lucrări în domeniul chimiei anorganice, al combinaţiilor complexe şi al chimiei analitice; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1906) – 20 de ani

– 1998: La reuniunea de la Bruxelles a miniştrilor de externe din ţările membre şi asociate (printre care şi România) la Uniunea Europeană, are loc lansarea oficială a procesului de lărgire a UE („Europa 26”); Bucureştiul înaintează Programul Naţional de Adoptare a Acquis-ului Comunitar, instrument bilateral principal al strategiei consolidate de preaderare, împreună cu examenul analitic al Acquis-ului Comunitar; România începe, la această dată, alături de celelalte ţări asociate, procesul efectiv de aderare la UE (va deveni membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007)

– 2003: A murit (la Bucureşti) actriţa Vasilica Tastaman (n. 1933)

– 2004: A murit actorul Aurel Giurumia (n. 1931)

– 2012: A murit sculptorul şi profesorul universitar Paul Vasilescu (n. 1936)

EVENIMENTE EXTERNE

– Kiev: Vizita preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker şi a şefului diplomaţiei UE, Federica Mogherini

– Ljubljana: Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan se întâlneşte cu omologul său sloven, Borut Pahor

– Londra: Are loc dizolvarea Parlamentului Britanic și lansarea campaniei oficiale pentru alegerile generale din 7 mai

– Helsinki: Cancelarul german, Angela Merkel se întâlneşte cu premierul finlandez, Alexander Stubb şi cu preşedintele ţării, Sauli Niinisto, pentru a discuta despre criza din Ucraina, Rusia, economia zonei euro şi politica de apărare a UE

– New York: Premierul suedez, Stefan Lofven se va întâlni cu secretarul general adjunct al ONU, Jan Eliasson, şi va susţine o alocuţiune cu prilejul întâlnirii Consiliului Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ECOSOC)

– Tokyo: Ministrul apărării indian, Manohar Parrikar, va vizita Japonia (30 şi 31 mar.)

– Paris: Rezultatele alegerilor departamentale din Franţa

– Beijing: Secretarul Trezoreriei SUA, Jack Lew se întâlnește cu premierul chinez, Li Keqiang și vice-premierul chinez, Wang Yang

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Pământului”; zi de protest a palestinienilor, în memoria celor care s-au opus confiscării terenurilor autohtonilor de către autorităţile israeliene de ocupaţie în 1976. NOTĂ: A nu se confunda cu „Ziua Pământului” care se marchează la 22 aprilie, ca o acţiune internaţională cu scopul de a uni locuitorii Planetei în lupta pentru apărarea mediului înconjurător

– 1135: S-a născut Moise Maimonide, filosof, medic și teolog din Evul Mediu, născut în Spania și stabilit în Egipt (m. 1204) – 880 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.leconflit.com/article-moise-maimonide-1138-1204-115187734.html) dau ca an al naşterii 1138

– 1559: A murit matematicianul german Adam Ries; a scris o serie de cărţi şi manuale în care sunt descrise diferite metode de calcul (n. 1492)

– 1746: S-a născut pictorul şi gravorul spaniol Francisco de Goya (m. 1828)

– 1764: A murit Pietro Locatelli, violonist şi compozitor italian; reprezentant de seamă al barocului târziu (n. 1695)

– 1820: S-a născut scriitoarea britanică Anna Sewell, cunoscută pentru romanul pentru copii „Black Beauty” („Negruţ”) (m. 1878) – 195 de ani

 

– 1894: S-a născut Serghei Iliuşin, cunoscut constructor rus de avioane; în 1931 a fondat firma care-i poartă numele, unde a proiectat şi construit peste 50 de modele de avioane militare şi civile (m. 1977)

– 1895: S-a născut scriitorul francez Jean Giono (m. 1970) – 120 de ani

– 1912: A murit scriitorul german Karl May (n. 1842)

– 1925: A murit Rudolf Steiner, filosof, artist, pedagog şi gânditor social austriac; fondator, printre altele, al antroposofiei şi pedagogiei Waldorf (n. 1861) – 90 de ani

– 1928: A murit scriitorul britanic Tom Sharpe (m. 2013)

 .