Dansul pădurii magice

loscrignodelmistero2.webnode.it
loscrignodelmistero2.webnode.it

O pădure aflată la graniţa dintre Rusia şi Lituania a atras atenţia specialiştilor, şi nu numai, din cauza formei ciudate a pomilor care cresc aici. Într-un parc natural, la graniţa dintre enclava rusă Kaliningrad şi Lituania, există un colţ de pădure care l-ar lăsa cu gura căscată chiar şi pe agentul Fox Mulder, protagonistul seriei „X-Files”. Aici trunchiurile pinilor au cele mai ciudate şi inedite forme posibile. Trunchiurile se rotesc în spirale, cresc în zig-zag sau se târăsc ca şerpii. Unul dintre acestea seamănă chiar cu un tron, iar un altul aminteşte de un instrument muzical antic, legendara liră. Parcul se numeşte Kurshskaia Kosà, se află pe Coasta Mării Baltice, iar administratorul Aleksandr Fomiciov a povestit că a descoperit din întâmplare „fenomenul”, în timp ce a mers să caute ciuperci. Enigmatica pădurice, care dă impresia că a fost „modelată de o forţă invizibilă”, a trezit imediat un interes uriaş atât în Kaliningrad, cât şi în Lituania şi, peste noapte, au apărut nenumărate teorii despre motivele care au dus la aceste forme contorsionate. În zona pădurii Kurshskaia Kosà locuieşte o comunitate de ortodocşi pe rit vechi, care, după descoperirea pădurii, şi-au amintit de o veche legendă din folclorul lor. Este vorba de legenda Predislavei, o tânără care locuia în această pădure, care s-a îndrăgostit nebuneşte de un prinţ păgân. Tânăra nu a acceptat să facă o nuntă potrivit tradiţiilor păgâne şi s-a hotărât să îşi convingă iubitul de forţa credinţei creştine. Ea a început să cânte o melodie, iar copacii din jurul ei au început să danseze. După ce a văzut arborii dansând, prinţul s-a convins de puterea credinţei creştine şi nu numai că s-a convertit, dar şi-a convins întregul popor, prusacii, să îmbrăţişeze această religie. Doar după ce toţi au fost botezaţi după rit ortodox, copacii s-au oprit din dans, brusc, ca vrăjiţi, imobilizaţi în cele mai disperate poziţii. Lui Fox Mulder şi fanilor lui i s-ar fi părut mult mai fascinantă ipoteza avansată de un grup de „cosmobiologi”, care consideră că în pădurea fermecată din Kurshskaia Kosà am avea de-a face cu o „zonă de forţă” între spaţiul infinit şi fiinţele vii de pe Terra, zonă comparabilă cu locuri magice precum monumentul megalitic de la Stonehenge, din Marea Britanie sau Piramidele din Egipt. Aceste fenomene au la bază compoziţia specială a solului şi puterea ieşită din comun a vântului. Alţi biologi dau vina pe termitele care devorează seminţele pinilor şi care provoacă această creştere anormală.

(www.ecology.md – 31 martie)