Reacţia MAE după avertismentul Rusiei legat de suplimentarea efectivelor NATO pe teritoriul României

Ministerul român de Externe a reacţionat azi după avertismentul Rusiei legat de suplimentarea efectivelor NATO pe teritoriul ţării noastre. România nu este intimidată de ameninţările formulate de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova, a declarat azi, la Cluj, şeful diplomaţiei, Bogdan Aurescu. Măsurile luate de NATO pentru protejarea aliaţilor de pe flancul estic nu sunt decât o reacţie la agresiunea rusească în Ucraina, a mai precizat ministrul român de externe.

Bogdan Aurescu: Măsurile pe care Alianţa Nord-Atlantică le-a luat, în urma deciziilor adoptate la summitul din Marea Britanie din septembrie anul trecut, sunt măsuri care au fost luate pentru protecţia aliaţilor de pe flancul estic, în urma a ceea ce s-a întâmplat în Ucraina, în Crimeea, ocuparea ilegală a Crimeii, în urma susţinerii de către Federaţia Rusă a separatiştilor proruşi din estul Ucrainei. Prin urmare, Federaţia Rusă nu poate să invoce aceste măsuri de protecţie a aliaţilor de pe flancul estic, ca justificare pentru a adresa ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, mai mult sau mai puţin directe către aliaţii din flancul estic. România nu se simte intimidată de aceste ameninţări.

Realizator: Şi premierul Victor Ponta a dat o replică Moscovei, spunând într-un mesaj postat pe o reţea de socializare că deciziile luate sunt cele mai bune pentru România şi partenerii săi. Amintim că Rusia a avertizat, ieri, România că trebuie să fie conştientă de „responsabilitatea şi de consecinţele” suplimentării efectivelor Alianţei Nord-Atlantice pe teritoriul său. Reacţia Moscovei a venit după ce Guvernul de la Bucureşti a aprobat proiectul privind staţionarea de trupe, desfăşurarea de operaţiuni şi tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 aprilie