Proteste ale sindicaliştilor din sănătate

Sindicaliştii din sănătate au protestat azi nemulţumiţi de salarii, de bugetele spitalelor, dar şi de plata unor sporuri. Reprezentanţii Federaţiei Sanitas au pichetat sediile unor ministere: al sănătăţii, al muncii şi cel al finanţelor. Preşedintele Federaţiei SANITAS, Leonard Bărăscu, spune care sunt principalele revendicări ale sindicaliştilor:
Leonard Bărăscu: Salarii crescut, cum au făcut-o la toţi – nu se poate, cu toate că suntem toţi bugetari; un regulament de sporuri care să ne permită să nu mai lucrăm cu două salarii la care se raportează tot ceea ce câştigăm noi în /zilele de/ sâmbătă, de duminică; normativ de personal. Finanţarea sistenului se pare că ar fi mai bună, dar ce facem cu spitalele orăşenesi, spitalele mai mici? Ele se vor autodesfiinţa, pentru că dacă sumele necesare nu sunt cele care ar trebui alocate nu se poate raporta nici la un salariu mai bun pentru sindicalişti, dar nici la un tratament bun pentru pacient. Să sperăm că ceea au promis anul acesta, ele vor fi mai bune decât anul trecut, dar primul pas nu a fost făcut. Deja s-au tăiat procente, deja sunt procente din ceea ce au primit.
Realizator: Leonard Bărăscu a adăugat că mişcările sindicale de protest vor continua, şi nu exclude varianta unui miting sau chiar a unei greve.    Şi sindicaliştii Institutului Cantacuzino protestează, la această oră, pe platoul de la Leu, în faţa Palatului Cotroceni, faţa de situaţia în care se află institutul. Singurul producător de vaccinuri din România, Institutul Cantacuzino are de mult timp conturile blocate iar angajaţii nu-şi primesc salariile. Deşi a fost trecut din coordonarea Ministerului Sănătăţii în cel al Educaţiei, situaţia nu s-a rezolvat.