Premierul grec a participat la negocieri cu preşedintele rus la Moscova

Premierul grec, Alexis Tsipras, a participat la negocieri cu preşedintele rus, Vladimir Putin, la Moscova. Discuţiile s-au axat pe modul de abordare a relaţiilor Uniunii Europene cu Rusia, grav afectate de criza din Ucraina. Analiştii susţin că Atena depune eforturi în scopul îmbunătăţirii relaţiilor cu Moscova pentru eventualitatea în care negocierile cu creditorii occidentali, privind programul de ieşire a Greciei din criză, ar înregistra un eşec. Premierul elen a declarat că nu este un susţinător al politicii UE de a aplica sancţiuni economice Rusiei în urma acţiunilor sale în Ucraina. Preşedintele rus a privit această atitudine drept o oportunitate. Este posibil să considere că Grecia îi asigură o cale de subminare a unanimităţii Europei privind aceste probleme diplomatice dificile.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 aprilie