Senatul se va conforma deciziei Curţii Constituţionale

Senatul se va conforma deciziei Curţii Constituţionale, a anunţat, în această seară, preşedintele acestei camere legislative, Călin Popescu Tăriceanu. El a subliniat, însă, într-un comunicat, că în cei 25 de ani de la Revoluţia din 1989, Parlamentul nu a publicat vreodată în Monitorul Oficial hotărârile negative. Aceste documente nici nu se redactau, iar decizia de astăzi schimbă cutuma parlamentară, a mai explicat preşedintele Senatului. Amintim că magistraţii Curţii Constituţionale au cerut, astăzi, Senatului să redacteze şi să publice hotărârea care atestă rezultatul votului dat în plen la cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 aprilie