Un grup de cercetători ai Universităţii Stanford anunţă o descoperire în domeniul tehnologiei bateriilor

Oamenii de ştiinţă din California, SUA, au anunţat că au inventat o baterie pentru telefoanele inteligente care poate fi încărcată la maximum în aproximativ un minut. Cercetătorii anunţă că prototipul de baterie ar putea înlocui tehnologia existentă. Oamenii de ştiinţă ai Universităţii americane din Stanford au specificat că bateriile din aluminiu prezintă un număr de avantaje faţă de tehnologia curentă bazată pe litiu-ion folosită de smartphone-uri şi laptop-uri, cum ar fi flexibilitatea, un plus de siguranţă şi durata de încărcare de cel mult un minut. Cercetările în domeniu privind realizarea unei baterii bazate pe aluminiu durează de câţiva ani, însă cercetătorii au reuşit descoperirea combinând aliajul cu grafit. Invenţia lor este, însă, la câţiva ani distanţă până la obţinerea unui produs de larg consum şi ar putea fi depăşită de alte descoperiri în domeniu, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 aprilie