Copiii care beau alcool până la 11 ani au un risc de cinci ori mai ridicat să devină băutori peste câţiva ani

Copiii cărora le este oferită o înghiţitură din băutura alcoolică a părinţilor la petreceri sau evenimente sociale sunt mult mai predispuşi să înceapă să bea în perioada de mijloc a adolescenţei lor, avertizează cercetătorii ştiinţifici. Un nou studiu a relevat că micuţii care au băut câte o înghiţitură de alcool până la vârsta de 11 ani au un risc de cinci ori mai ridicat să devină băutori peste câţiva ani. De asemenea, există şi un risc de patru ori mai mare ca aceştia să devină alcoolici la vârsta adultă, faţă de copiii care nu au băut alcool la o vârstă fragedă. Studiul a fost efectuat în Statele Unite unde, potrivit cercetătorilor în domeniu, unii părinţi adoptă „modelul european” şi le permit copiilor să bea alcool sub supraveghere, acasă. Cercetătoarea Kristina Jackson, de la Brown University din Rhode Island, Statele Unite, a declarat: „Studiul nostru demonstrează însă contrariul. Cercetări anterioare sugerează că atitudinea parentală este unul din cei mai importanţi factori în educarea copiilor şi avertizarea lor în ceea ce priveşte riscul pe care îl reprezintă consumul de alcool”.

www.dailymail.co.uk – 9 aprilie