România va primi 8,5 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru acoperirea parţială a pagubelor produse de inundaţii în 2014

România va primi 8,5 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru acoperirea parţială a pagubelor produse de inundaţii în 2014. În urma precipitaţiilor abundente de anul trecut, au fost afectate 30 de judeţe şi s-au înregistrat pierderi majore în diferite sectoare ale economiei. Potrivit comunicatului emis de Executivul european, aceste ajutoare vor contribui în special la refacerea unor infrastructuri şi servicii vitale, vor rambursa costul operaţiunilor de urgenţă şi de salvare şi vor acoperi o parte din costurile aferente curăţării regiunilor sinistrate. Banii vor fi alocaţi din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 aprilie