Papa Francisc a declarat că Biserica este datoare să fie sinceră

Papa Francisc a declarat astăzi că Biserica este datoare să fie sinceră. „Nu putem trece sub tăcere ceea ce am văzut şi auzit”, a spus Papa, la doar o zi după declaraţiile prin care s-a referit, fără ocolişuri, la genocidul armean, relatează agenţiile internaţionale de ştiri. Între timp, relaţiile dintre Turcia şi Vatican par tot mai tensionate – după cum relatează Alex Olaru.

Reporter: Astăzi, Suveranul Pontif nu a făcut nicio referire directă la declaraţia sa de duminică, dar a precizat, la slujba oficiată la reşedinţa sa că Biserica „trebuie să spună liber unele lucruri” – transmite corespondentul RRA. Ieri, în cadrul unei slujbe organizate în memoria armenilor masacraţi între 1915 şi 1917, oficiată împreună cu Patriarhul armean, Suvernaul Pontif a citat un document semnat în 2000 de Papa Ioan Paul al II-lea şi a rostit, cât se poate de clar, cuvântul genocid.
Papa Francisc: Primul genocid al secolului al XX-lea a lovit direct poporul armean.

Reporter: Între timp, Turcia şi-a rechemat ambasadorul de la Vatican, în semn de protest, iar ministrul de externe a comentat pe Twitter că declaraţiile făcute de Papa Francisc sunt inacceptabile şi că nu s-ar baza pe date istorice şi reale. Potrivit unor istorici, militarii otomani ar fi ucis în 1915 peste un milion de armeni, care făceau parte la acea vreme din imperiu. Autorităţile turce susţin, însă, că ar fi fost vorba de deportări în vremuri de război, admit că au existat numeroase victime, însă neagă cu vehemenţă că ar fi vorba despre un genocid. Unele state, printre care Franţa, Italia şi Rusia, au recunoscut genocidul împotriva armenilor. Turcia însă îl vede ca pe un război civil în care şi-au pierdut viaţa între 300.000 şi 500.000 de armeni şi tot atâţia turci.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 aprilie