Editurile, redacţiile şi cei cu statut de persoane fizice autorizate în domeniu vor putea beneficia de finanţare nerambursabilă

Editurile, redacţiile şi cei cu statut de persoane fizice autorizate în domeniu vor putea beneficia de finanţare nerambursabilă pentru proiectele lor. Bugetul alocat anul acesta de Administraţia Fondului Cultural Naţional ajunge la 4 milioane de lei, dublu faţă de anul trecut. Luni este prima zi de înscrieri – anunţă directorul instituţiei, Irina Cios.

Irina Cios: O noutate este definirea unei noi arii de finanţare pentru 2015, şi anume, ediţia de poezie. Proiectele pot fi depuse până în data de 19 mai, sesiunea se închide la ora 17:00, depunerea se face online, participanţii trebuie să aibă o minimăm contribuţie de 10% la bugetul total al proiectului, sigur că este un avantaj o contribuţie mai mare de 10%.

Realizator: Potrivit regulamentului, nu sunt admise pentru finanţare titluri editate sau reeditate în ultimii 15 ani.