UDMR doreşte să fie cea mai importantă forţă politică în cadrul comunităţii maghiare

Al XIII-lea congres al UDMR s-a încheiat, astăzi, la Cluj Napoca, cu adoptarea unor rezoluţii prin care Uniunea vrea să transmită un mesaj generaţiei tinere. Congresul l-a reconfirmat în funcţia de preşedinte pe Kelemen Hunor şi a aniversat împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea UDMR. De la Cluj Napoca ne oferă detalii în direct Andrei Şerban.
Reporter: Andrei Şerban: După anunţul reconfirmării în funcţia de preşedinte Kelemen Hunor a subliniat că prioritatea sa va fi reconfigurarea Uniunii în aşa fel încât să poată păsta sprijinul comunităţii maghiare.
Kelemen Hunor: Dacă suntem foarte aproape de oameni şi dacă reuşim să-i ascultăm pe oameni atunci vom reuşi să dăm şi răspunsurile adecvate. Noi dorim să fim cea mai importantă forţă politică în cadrul comunităţii maghiare, aşa cum am fost
25 de ani şi sunt convins că vom reuşi să păstrăm încrederea şi susţinerea electoratului nostru şi în continuare.
Reporter: Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis un mesaj Congresului UDMR în care pledează pe o politică bazată pe profesionalism şi bună guvernare, iar liderul PSD, premierul Victor Ponta, a încurajat Uniunea să continue dialogul politic şi interetni. Din opoziţie, copreşedintele PNL Vasile Blaga propune Uniunii un parteneriat pentru zece ani, care să ducă la progresul României.
Realizator: Reprezentanţii UDMR spun că vor depune în această sesiune parlamentară un proiect de lege care prevede reducerea TVA la 9% pentru facturile la întreţinere şi utilităţi, proiect care face parte din politica Uniunii de susţinere a familiei.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 aprilie