Premierul Victor Ponta propune un pact pentru sănătate

Un pact pentru sănătate între partidele politice – la fel ca cel semnat pentru apărare – ar putea rezolva problemele din sistem. Premierul Victor Ponta a spus ieri la Antena 3 că garanţia finanţării constante, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi creşterea salariilor ar putea opri plecarea specialiştilor în străinătate. El a mai precizat că blocajul din sănătate ar putea fi depăşit în acest fel în cel mult patru ani. Şi ministrul Nicolae Bănicioiu a vorbit recent despre necesitatea unor măsuri urgente pentru motivarea personalului din sistemul sanitar, astfel încât spitalele să nu rămână fără specialişti. El preciza că pe lângă salariile mici, un alt factor care contribuie la migraţia medicilor spre vest a fost blocarea posturilor.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 aprilie,