Previziunile săptămânii 20 – 26 aprilie 2015

20 aprilie

  • Sărbătoarea populară Paştele Blajinilor

  • Consultări ale președintelui României, Klaus Iohannis, cu partidele și formațiunile politice parlamentare, printre teme aflându-se stadiul legislației electorale privind dreptul de vot al românilor care trăiesc în afara granițelor şi procedurile parlamentare de încuviințare a cererilor de urmărire penală, reținere, arestare sau percheziție a membrilor Parlamentului – la Palatul Cotroceni. Calendarul consultărilor este următorul:

– ora 10:00 – Partidul Social Democrat

– ora 11:00 – Partidul Naţional Liberal

– ora 12:00 – Uniunea Naţională pentru Progresul României

– ora 15:00 – Partidul Conservator

– ora 16:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România

– ora 17:00 – Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale

  • La invitaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, o delegaţie parlamentară din Indonezia, condusă de Taufik Kurniawan, vicespeaker al Camerei Reprezentanţilor din această ţară, vizitează România (20 – 23 aprilie)

  • Roma: Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, participă la lucrările Conferinţei Preşedinţilor de Parlamente din statele membre ale Uniunii Europene organizată de Parlamentul italian (20 – 21 aprilie). În această seară, de la ora locală 17:30, preşedinţii Parlamentelor sunt primiţi de preşedintele Italiei, Sergio Mattarella – la Palazzo del Quirinale

  • Strasbourg: Deputaţii Ionuţ Stroe (PNL), şeful delegaţiei României la APCE, Marian Neacşu, Florin Pâslaru, Daniel Florea (PSD), Cezar Preda, Mugurel Cozmanciuc (PNL), Attila Korodi (UDMR) şi Daniel Fenechiu (Grup Parlamentar Democrat şi Popular) participă la cea de-a doua parte a sesiunii ordinare 2015 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (20 – 24 aprilie)

  • Washington/Boston: Adunarea Parlamentară a NATO organizează vizita comună a Comisiei pentru economie şi securitate şi a Comisiei politice în SUA (20 – 24 aprilie). Vizita include întrevederi la Congresul SUA, Departamentul de Stat, Ministerul Apărării, Banca Mondială, Universitatea Johns Hopkins, Institutul pentru Orientul mijlociu şi o masă rotundă cu ambasadori ai ţărilor membre NATO. La această acţiune urmează să participe deputaţii Ion Mocioalcă (PSD), preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţa naţională, Ludovic Orban (PNL), liderul Grupului parlamentar al PNL şi Alina Gorghiu (PNL), membri ai delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a NATO

  • Zhengzhou, China: Al III-lea summit al Industriilor Emergente organizat de Guvernul provinciei Henan şi Asociaţia Asia – Pacific (APCEO), la care participă deputaţii PSD Florin Iordache şi Vlad Marcoci

  • Şedinţa Biroului Permanent al Senatului – ora 13:00

  • Şedinţa în plen a Senatului – ora 16:00

  • Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor – ora 14:00

  • Sedinţa în plen a Camerei Deputaţilor – ora 17:00

  • Reprezentanţa Comisiei Europene în România organizează conferinţa „Calea României către Zona Euro”, în parteneriat cu Banca Națională a României – ora 9:30, la Hotel Intercontinental, etaj 21, Sala Fortuna. Printre participanţi: primul ministru Victor Ponta, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici, șeful Misiunii pentru România din cadrul Direcției Generale pentru Economie și Finanțe (Comisia Europeană), István Szekely, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Filote, şi reprezentantul FMI în România, Guillermo Tolosa

  • Luxemburg: Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu participă la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene (Consiliul Afaceri Externe – CAE)

– În marja CAE, ministrul Bogdan Aurescu participă la reuniunile Grupului de prieteni ai Georgiei, respectiv a Grupului de prieteni ai Bosniei şi Herţegovina, precum şi la reuniunea ministerială a Parteneriatului Estic (PaE), care va prilejui un schimb amplu de opinii cu omologii din statele partenere PaE în pregătirea summit-ului Parteneriatului Estic, care se va desfăşura la Riga, la 21-22 mai 2015. La reuniunea PaE participă şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini şi comisarul european pentru Politica europeană de vecinătate și negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn

  • Ceremonia de semnare a Protocolului de colaborare între Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni şi Societatea de Cultură Macedo – Română (SCRM), de către ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare Angel Tîlvăr și preşedintele SCRM Ion Caramitru – ora 13:00, la sediul MAE, Sala Gafencu

  • Sibiu: Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” din Sibiu organizează o ceremonie militară cu ocazia începerii seriei de instrucţie a soldaţilor profesionişti – seria aprilie 2015 – ora 10:00, la sediul şcolii, Str. Avrig nr. 2 – 4

  • Şedinţa săptămânală a Comisiei de Unificare a PNL, urmată de declaraţii de presă – ora 9:00, la sediul PNL din Aleea Modrogan nr. 1

  • Reuniunea Biroului Permanent Naţional al PSD – ora 11:00, la sediul PSD, Şos. Kiseleff nr. 10

  • Braşov: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Partidului România Unită (PRU), Bogdan Diaconu, prilejuită de lansarea filialei PRU Braşov – ora 13:30, la Cramele lui Decebal, Strada Carpaţilor nr. 14

  • Cluj – Napoca: Festivalul Filmului Japonez – la cinema Victoria (20 – 23 aprilie). Festivalul Filmului Japonez va fi deschis de Keiji Yamamoto, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Japoniei în România, alături de atașatul cultural al Ambasadei Japoniei, Nobumitsu Takamatsu, care participă la premiera filmului „După ce cad florile / After the flowers” – ora 18:00

  • Principele Nicolae participă la conferinţa de presă organizată de Asociaţia Curtea Veche privind lansarea turului ciclist caritabil „Cărţile copilăriei pe bicicletă”, care va avea loc în perioada 23 aprilie – 3 mai – ora 11:30, la showroom-ul BDT Ford, Şos. Virtuţii nr. 55-57

  • Un complet de divergenţă al Curţii Militare de Apel judecă contestaţia fostului senator Darius Vâlcov asupra arestării preventive pentru 30 de zile în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă – ora 9:30

  • Facultatea de Drept, Universitatea din București și Asociația Studenților în Drept, organizează o nouă întâlnire din seria „Șuete culturale la Facultatea de Drept” cu tema „Dreptul în lumea contemporană și provocările la adresa lui”, invitat fiind Florentin Țuca, Managing Partner al Țuca Zbârcea şi Asociaţii – ora 19:00, la Facultatea de Drept

  • Suceava: Plenurile Curților Constituționale din Republica Lituania, Republica Moldova și România se întrunesc în cadrul Conferinței Internaționale „Jurisdicția constituțională”, eveniment organizat de Curtea Constituţională a României în colaborare cu Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava – Departamentul Drept și Administrație Publică (FSEAP) – la Universitatea „Ștefan cel Mare” (20 – 22 aprilie)

  • Timişoara: Curtea de Apel Timișoara organizează seminarul „Rolul purtătorului de cuvânt al unei instanţe şi poziţia sa în organizaţie” – ora 10:00, la Sala de Consiliu a Curţii de Apel

  • Oradea: Manifestări prilejuite de aniversarea intrării trupelor române în Oradea, la 20 aprilie 1919, în frunte cu Generalul Traian Moşoiu:

– ora 12:00 – la Biserica Militară Sf. Gheorghe, Str. Armatei Române, TE DEUM oficiat de preotul militar al Granizoanei Oradea

– ora 12:30 – deplasarea în alai a oficialităţilor şi invitaţilor către statuia Gen. Traian Moşoiu

– ora 12:35 – prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului în dispozitiv

– ora 12:40 – intonarea Imnului Naţional al României

– ora 12:45 – alocuţiuni privind semnificaţia zilei de 20 Aprilie 1919, rostite de către col. (r) Grigore Bartoş şi primarul oraşului Oradea – Ilie Bolojan

– ora 12:50 – recital susţinut de Corul Traian Moşoiu

– ora 13:00 – festivitatea depunerilor de coroane şi jerbe de flori

– ora 13:20 – realizarea dispozitivului în vederea defilării detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

  • Feteşti: Comemorarea a 26 ani de la plecarea la „Escadrila din Ceruri” a Lt. Col. Av. Doru Davidovici şi Lt. Maj. Av. Dumitru Petra. Program:

– ora 11:15 – plecare în grup către comuna Perişoru, jud. Călăraşi, la locul accidentului aviatic din 20 aprilie 1989 pentru a vizita şi participa la o scurtă slujbă religioasă de pomenire

– ora 14:45 – scurt moment comemorativ la Monumentul Aviatorilor „Piramida nemuririi” de la Feteşti ridicat în cinstea aviatorilor căzuţi în ultimele decenii şi depunere de coroane şi flori

– ora 15:30 – evenimentul comemorativ – omagial la Casa de Cultură „Lumina” Feteşti – reevocări ale colegilor şi prietenilor, ale istoricilor militari, cititorilor şi fanilor

  • Tecuci: Şedinţa Consiliului Local – ora 16:00

  • Timişoara: Asociaţia de Dezvoltare Economico-Socială Timiş (ADETIM) prezintă rezltatele proiectului Romania – Serbia „Dezvoltarea IMM-rilor în zona transfrontalieră” care se încheie – ora 11:00, la Consiliul Judeţean Timiş

  • Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 200 milioane lei

  • Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România demarează recensământul traficului rutier care circulă pe teritoriul României, indiferent de țara în care vehiculele sunt înmatriculate – ora 8:00. Înregistrările de trafic se desfășoară timp de câteva zile, în diferite perioade ale anului, până pe 14 noiembrie 2015

  • Camera de Comerţ şi Industrie a României şi TNS CSOP organizează conferinţa de presă cu ocazia lansării studiului realizat de CCIR şi Centrul Pentru Studierea Opiniei şi Pieţei (TNS CSOP), cu privire la percepţia mediului de afaceri asupra economiei – ora 10:30, la sediul CCIR Business Center (intrarea E, tronson III, et. mezanin), Bd. Octavian Goga nr. 2

  • Conferinţă de presă privind finalizarea proiectului PO DCA ”Eficientizarea activităţii de aplicare a politicilor de concurenţă în corelare cu politicile sectoriale” – ora 12:00, la sediul Băncii Mondiale, Clădirea UTI, etajul 6, Strada Vasile Lascăr nr. 31

  • Dezbaterea cu tema „Pe cale de dispariție (chiar și pe persoană fizică): plățile în numerar” – ora 20:00, la CCIR Business Center, Sala Ninel Chiriacescu

  • În perioada 20 – 26 aprilie, are loc West Gate Career District, primul târg de joburi desfăşurat într-un campus, organizat de West Gate Studios, care reuneşte 20 de companii participante – la complexul West Gate din Bd. Preciziei nr. 24

  • A doua ediţie a târgului de joburi AgroJobs – în campusul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (20 – 21 aprilie)

  • Ploieşti: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova organizează conferinţa de lansare a proiectului „Educând prezentul, construim viitorul !” – ora 11:00, la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă „Cireşarii”, Str. Rariştei nr. 62C

  • Conferinţă de presă organizată de Asociaţia Dăruieşte Viaţă şi Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti cu prilejul inaugurării Centrului de transplant celule stem – ora 10:00, în Amfiteatrul Mare al SUUB

  • Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist organizează conferința națională cu tema “Împreună suntem o voce !” – ora 9:00, la CCIR Business Center, Amfiteatrul Al. I. Cuza, etaj 4, Bd. Octavian Goga nr. 2

  • Jurnalista și scriitoarea Ana Dragu vorbește despre cum este să fii părinte de copil cu autism, prin intermediul cărții sale intitulate „Mâini cuminți. Copilul meu autist”, apărută în primăvara acestui an la editura Polirom – ora 19:00, la Biblioteca Națională, Sala Symposium. Seara se va încheia cu un minirecital de pian susținut de Eduard Sălăgean, băiatul cu autism al Anei Dragu, elev în clasa a IV-a

  • Arad: A doua campanie de prevenire a bolilor cardiovasculare în judeţul Arad, susţinută de administraţia judeţeană şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad – ora 8:00 (20 – 30 aprilie). Campania se derulează în oraşul Sebiş şi comuna Dezna. Conferinţă de informare asupra campaniei – ora 17:00, la Pensiunea Onyx din Sebiş, Strada Republicii nr. 81

  • Iaşi: La Facultatea de Psihologie şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa“ vor avea loc o serie de conferinţe pe tema copiilor cu nevoi speciale, ce vor fi susţinute de doi profesori universitari din America – prof. dr. Peter Vietze, de la Montclair State University (departamentul de psihologie) din Montclair, New Jersey, director al Centrului pentru cercetare în domeniul relaţionării dintre părinţi şi copii (Parent-Child Interaction Laboratory) din cadrul aceleiaşi universităţi, şi prof.dr. Mihaela Epurianu Dranoff, de la Departamentul de Psihologie, Montclair State University, licenţiată a Facultăţii de Filosofie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi (20 – 24 aprilie)

  • Prima zi de şcoală a elevilor după vacanţa de primăvară

  • British Council organizează o prezentare a testului de limba engleză IELTS – ora 17:00, la sediul din Calea Dorobanţilor nr. 14

  • Fundaţia Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români (CAESAR) şi Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS), alături de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR), Societatea Academică din România (SAR) şi Uniunea Studenţilor din România (USR) urmează să depună, la Ministerul Educaţiei şi Senatul României, o petiţie pentru susţinerea Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), semnată de aproximativ 2.300 de persoane din peste 300 de oraşe din întreaga lume

  • Conferința „De la registrul parohial, la baza de date. Historical Population Database of Transylvania sau provocările contemporane în demografia istorică”, susţinută de dr. Luminiţa Dumănescu, cercetător la Universitatea Babeş Bolyai, Centrul de Studiere a Populaţiei – ora 17:00, la Facultatea de Istorie, Sala de Consiliu, Bd. Elisabeta nr. 4 – 12

  • Timişoara: Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara organizează Școala de Vară „Începe-ți cariera cu Dreptul !” – ora 16:00, în Amfiteatrul A1, Facultatea de Drept a Universității de Vest

  • Timişoara: Universitatea de Vest Timişoara prezintă un studiu realizat printre elevii de liceu din judeţul Timiş – ora 11:00, la Universitatea de Vest

  • Vernisajul expoziției de fotografie „Exterminarea elitelor poloneze: Acțiunea AB – Katyń”, care marchează împlinirea a 75 de ani de la comiterea crimelor de la Katyń, unde sovieticii au ucis aproape 22.000 de ofițeri polonezi, precum și de la Acțiunea AB, derulată de naziști în primăvara anului 1940 în Polonia, acțiune soldată cu 6.500 de victime – ora 17:00, la Biblioteca Națională a României, Atrium – parter. Expoziția este realizată de Institutul Memoriei Naționale din Polonia, cu sprijinul Ambasadei Republicii Polone la București, iar la vernisaj participă Łukasz Kamiński, șeful Institutului Memoriei Naționale din Polonia, Andrei Muraru, consilier prezidențial pentru relația cu societatea civilă şi Ana Blandiana, preşedinte al Fundaţiei Academia Civică

  • Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) lansează sesiunea de finanţare pentru proiecte editoriale, care are anul acesta un buget de 4 milioane de lei – ora 10:00. Perioada de depunere a proiectelor se încheie pe 19 mai, la ora 17:00

  • Universitatea Populară „Ioan I. Dalles” și Asociația “Rădăcinile Neamului Românesc” organizează conferința „Glasul Străbunilor” – ora 18:00, în Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18. Invitați: prof. Eugen Nicolaescu, Iuri Floroiu – vicepreședinte A.R.N.R., Dan Hanaș – specialist în terapii tradiționale românești şi actorul Daniel Făt – Folk pe teme dacice

  • Librăria Humanitas Kretzulescu organizează dezbaterea „Mirajul Orientului“ pornind de la romanul-cult ”Mătase” de Alessandro Baricco, apărut de curând la Editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Adrian Popescu – ora 18:00. La eveniment participă Anca Focşeneanu, Oana Boşca-Mălin şi Elisabeta Lăsconi

  • Lansarea volumului „Haussmann, păstrător al Parisului”, de Francoise Choay şi Vincent Sainte Marie Gauthier – ora 18:00, la Casa Ion Mincu – sediul OAR, Str. Pictor Verona nr. 19

  • Prezentarea volumului „Arhitecţii români şi detecţia politică 1946-1964. Între destin concentraţionar şi vocaţie profesională”, de Vlad Mitric-Ciupe, invitat, alături de autor fiind scriitorul Sorin Lavric – ora 18:00, la Librăria Sophia, Str. Bibescu Vodă nr. 19

  • DanaArtGallery și Teatrul Odeon organizează vernisajul expoziţiei „Trophies”, a artistei Cornelia Popa, deschisă până pe 10 mai – ora 19:00, la Galeria Odeon

  • A XI-a ediție a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti – la Cinema Studio și Cinema „Elvira Popescu” (20 – 26 aprilie). Gala de deschidere a Festivalului – ora 19:30, la Cinema Studio

  • jmEvents organizează conferinţa de presă a Festivalului Internaţional EUROPAfest 2015 care va avea loc în perioada 14 – 23 mai – ora 11:30, la Sala Enescu a Hotelului Athenee Palace Hilton, Str. Episcopiei nr. 1-3

  • Conferință de presă prin care se va anunța lansarea celui mai recent proiect „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” semnat Gigi Căciuleanu – ora 12:00, la Teatrul Mic

  • Concertul „Integrala Sonatelor pentru pian şi vioară – Beethoven, partea a III-a” susţinut de pianistul Valentin Gheorghiu şi violonistul Gabriel Croitoru – ora 19:00, la Sala Radio

  • Filarmonica George Enescu organizează un recital cameral susţinut de Cvartetul Giocoso – Sebastian Câşleanu – vioara I, Teofil-Iustinian Todică – vioara a II-a, Adrian Stanciu – violă şi Bas Jongen – violoncel – ora 19:00, la Sala Mare a Ateneului Român

  • Alba Iulia: MEET – „Film pentru Educație și Formare Europeană”, inițiativă care își are originea în cadrul proiectului Comenius Regio DidaMediaEurope ”Cetățenie și Educație prin media în context european„ coordonat de Oficiul Scolastic Regional Le Marche, Italia, cu parteneri la nivel european Consiliul Județean Alba (unitatea de implementare) și partenerii locali Colegiul Tehnic „Apulum”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia, Casa Corpului Didactic Alba și Asociația Alba Manche Împreună/AMI (20 – 22 aprilie)

  • Caransebeş: În cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea festivă a hramului noii catedrale episcopale Învierea Domnului din Caransebeş (Duminica Tomii) cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeşului, are loc deschiderea festivă a simpozionului internaţional „Misiune şi propovăduire“, ce va fi însoţit de o expoziţie foto-documentară despre începuturile Episcopiei Caransebeşului, dar şi despre realizările eparhiei în decursul anilor – ora 9:30

  • Cluj – Napoca: Biroul Europa Centrală şi Orientală al Agenţiei Iniversitare a Francofoniei (BECO AUF) organizează a patra ediţie a Festivalului regional al studenţilor francofoni din Europa Centrală şi Orientală (20 – 24 aprilie)

  • Cluj – Napoca: Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj organizează sub egida Săptămânii Naţionale a Bibliotecilor, ediţia a XI-a (20 – 24 aprilie), o serie de activități culturale

  • Cluj – Napoca: Fundaţia Culturală CARPATICA din Cluj-Napoca organizează lansarea celor trei volume de „Opere filosofice” ale lui D.D. Roşca – ora 13:00, la Galeria Casa Artelor, Bd. Eroilor nr. 16. Prezintă prof. univ. dr. Andrei Marga, prof. univ. dr. Vasile Muscă şi prof. univ. dr. Mircea Popa

  • Piteşti: Vernisajul expoziției de artă plastică, realizată de cursanții atelierului Școala din Galerie (Câmpulung-Muscel), coordonator – plasticianul George Paulian – ora 13:00, în holul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş

  • Piteşti: Expoziția de carte și documente din colecțiile Bibliotecii Județene Argeș, dedicată Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor și Zilei Bibliotecarului din România – în Holul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş (20 – 30 aprilie)

  • Ploieşti: Recital susţinut de pianistul Horia Mihail în cadrul celei de-a V-a ediţii a turneului “Pianul Călător” (22 martie – 20 mai), susţinut în 20 de oraşe din ţară şi organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo –

la Sala „Ion Baciu”

  • Râmnicu Vâlcea: Concert simfonic susţinut de pianistul Maurizio Barboro (Italia) alături de orchestra Filarmonicii „Ion Dumitrescu”, dirijor Franco Giacosa (Italia) – ora 19:00, la Sala Lahovari

  • Slatina: Premiera piesei de teatru “Noaptea asasinilor”, scrisă de dramaturgul spaniol Jose Triana, adaptată în regia lui Laurenţiu Tudor – ora 18:30, la Centrul Cultural “Eugen Ionescu“

  • Timişoara: Institutul Francez și Centrul Cultural German din Timișoara organizează, cea de-a XI-a ediție a Cafékultour – Săptămâna Cafenelelor (20 – 26 aprilie)

  • Timişoara: Întâlnire cu scriitorul Dan Coman pornind de la cea mai recentă carte a sa – „Căsnicie”, moderator Bogdan Munteanu – ora 19:00, la Librăria Cărtureşti Mercy

  • Stockholm: Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează un atelier de traduceri la care participă poeţii români Dmitri Miticov, Andra Rotaru şi Miruna Vlada şi poeţii suedezi Elisabeth Berchtholt, Agnes Gerner şi Jonas Gren (20 – 25 aprilie)

  • Primăria Capitalei organizează a V-a ediţie a „Festivalul Tineretului şi Sportului”, la care participă aproximativ 6.400 de elevi – în Piaţa George Enescu (20 – 26 aprilie)
  • Meciuri în etapa a 27-a a Ligii I la fotbal:

– ora 18:00 – Pandurii Tg. Jiu – Universitatea Cluj – pe stadionul Municipal Târgu Jiu

– ora 20:30 – Rapid Bucureşti – Concordia Chiajna – pe stadionul Giuleşti – Valentin Stănescu

  • Campionatul Naţional de floretă pe echipe (masculin şi feminin) – în Sala de scrimă Floreasca

  • Soci: Românul Marius Vizer candidează pentru un nou mandat în funcţia de președinte al organizației mondiale SportAccord, în cadrul Adunării Generale a organizaţiei

  • Stuttgart: Jucătoarea de tenis Simona Halep participă la turneul Porsche Tennis Grand Prix (20 – 26 aprilie)

* * * * *

  • Ziua Patrioţilor, în SUA

  • Ziua Limbii Chineze, sub egida ONU

  • Ziua Copiilor, în Mexic

  • Copenhaga: Vizita secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg

  • Budapesta: Vizita preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz. Program:

– ora 10:00 – întâlnire cu László Kövér, speakerul Adunării Naţionale a Ungariei

– ora 12:00 – întâlnire cu premierul Viktor Orbán

– ora 16:30 – întâlnire cu membrii comunităţii evreieşti din Szeged – la Sinagoga din Szeged

– ora 17:15 – întâlnire cu primarul oraşului Szeged, László Bottka

– ora 17:30 – discurs şi întâlnire cu studenţii – la Primăria Szeged

  • Luxemburg: Reuniunea miniştrilor agriculturii din ţările UE

  • Sofia: Vizita comisarului european pentru Piaţa Unică Digitală, Andrus Ansip (20 – 21 aprilie). Oficialul european participă la „Dialogul Cetăţenilor” şi se întâlneşte cu premierul bulgar Boiko Borisov, cu preşedintele Rosen Plevneliev şi cu ministrul transporturilor, tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Ivaylo Moskovski. De asemenea, comisarul Ansip susţine discursul de deschidere al congresului „WebIT for Central and Eastern Europe”, cea mai complexă manifestare din regiune dedicată companiilor şi antreprenorilor din domeniul IT

  • Madrid: Comisarul european pentru afaceri interne şi migraţie, Dimitris Avramopoulos, se întâlneşte cu premierul spaniol Mariano Rajoy

  • Riga: Reuniunea informală a miniștrilor europeni pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (20 – 22 aprilie)

  • Bruxelles: Festivitatea de premiere a Arborelui european al anului 2015 – stejarul de pe terenul de fotbal din localitatea Orissaare, Estonia – un eveniment prin care Uniunea Europeană evidenţiază importanţa patrimoniului natural – ora 18:30 (locală)

  • Washington: Preşedintele SUA, Barack Obama, se întâlneşte cu prinţul Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Zayed Al Nahyan

  • Lima: Preşedintele sud-coreean, Park Geun-hye, se întâlneşte cu omologul său peruan, Ollanta Humala

  • Islamabad: Vizita preşedintelui chinez, Xi Jinping (20 – 21 aprilie)

  • Teheran: Vizita preşedintelui afgan Ashraf Ghani

  • Lisabona: Preşedintele Portugaliei, Aníbal Cavaco Silva, se întâlneşte cu vicepreşedintele Braziliei, Michel Terner

  • Helsinki: Urmează să fie anunţate rezultatele alegerilor legislative

  • Praga: Consultări interguvernamentale polono-cehe, pe temele situaţiei din Ucraina, relaţiilor cu Rusia, cooperării în cadrul NATO şi securităţii energetice

  • Lisabona: Vizita premierului marocan Abdelilah Benkirane

  • Washington: Ministrul grec de externe, Nikos Kotzias, se întâlneşte cu secretarul american de stat, John Kerry

  • Jakarta: Reuniune la nivel de miniştri de externe în cadrul celei de-a 60-a ediţii a summit-ului Asia – Africa

  • Beirut: Vizita ministrului francez al apărării Jean-Yves Le Drian în contextul primelor livrări de arme franceze armatei libaneze

  • Iavoriv, Ucraina: Debutul manevrelor miliatre ucraineano-americane „Fearless Guardian”, pe parcursul cărora 300 de paraşutişti americani vor antrena circa 900 de soldaţi din Garda Naţională a Ucrainei

  • Atena: Deschiderea procesului împotriva unor lideri ai partidului neonazist grec, Zori Aurii şi a 70 de membri sau susținători ai acestei formațiuni acuzați de a fi făcut parte dintr-o „organizație criminală”

  • Beirut: Termen în procesul fostului ministru libanez, Michel Samaha, acuzat de plănuirea unor atacuri în Liban, împreună cu șeful de informații sirian, Ali Mamlouk

  • Washington: Marcarea a cinci ani de la explozia de pe platforma petrolieră Deepwater Horizon, în aprilie 2010, care a cauzat cea mai gravă catastrofă ecologică din istoria Statelor Unite

  • Shanghai: Deschiderea pentru presă a Salonului Auto de la Shanghai care este accesibil publicului în perioada 22 – 29 aprilie

  • New York: Anunţarea câştigătorilor premiului Pulitzer pentru anul 2015 – la Columbia University

  • Boston: A 119-a ediţie a Maratonului de la Boston

21 aprilie

  • Reuniunea Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României – ora 13:00, la sala Avram Iancu, nivel P1

  • Reuniunea Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, propunerilor legislative privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale – ora 16:00

  • Şedinţa în plen a Senatului – ora 15:00

  • Comisia pentru Drepturile omului, culte și minorități și Comisia pentru Sănătate Publică din Senat organizează conferinţa – dezbatere „Drepturile Pacienţilor – între Teorie şi Practică”, în contextul Zilei Europene a Drepturilor Pacienților (18 aprilie) şi al Zilei Mondiale a Hemofiliei (17 aprilie) – ora 9:15, la sala Avram Iancu

  • Comisia pentru afaceri europene a Senatului urmează să dezbată prevederile a trei Comunicări ale Comisiei Europene privind Uniunea Energiei, în vederea emiterii de rapoarte – ora 11:00, la Sala 3040, etaj 3

  • Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului din Senat dezbate, printre altele Propunerea legislativă pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali – ora 12:00, corp A1, etajul 7, sala 7029. Principalele reglementări se referă la alegerea primarului într-un singur tur, alegerea preşedintelui consiliului judeţean în mod indirect, depunerea de către partidele şi candidaţii independenţi de liste de susţinători pentru fiecare listă de candidaţi pentru consiliul local şi pentru consiliul judeţean şi introducerea sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal

  • Şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor – ora 8:30

  • Rețeaua informală neguvernamentală “Rupem tăcerea despre violența sexuală” organizează seminarul”Violența sexuală: de la tăcere la politici pentru siguranța femeilor”, eveniment la care participă secretarul de stat în cadrul MMFPSPV, Departamentul pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, Ioana Cazacu – ora 9:30, la Hotel Capitol

  • Sărbătoarea mozaică Yom HaZikaron (21 – 22 aprilie)

  • Bacău: Uniunea Armenilor din România, Filiala Bacău, organizează mai multe evenimente dedicate comemorării centenarului genocidului împotriva armenilor (21 – 25 aprilie). Program:

– 21 aprilie – Cu prilejul „Zilei mondiale a lecturii, pentru omagierea victimelor genocidului“, scriitorul Mircea Bostan lecturează pagini scrise de personalităţi ale culturii armene din ultimul secol – ora 12:00, la sediul Uniunii Armenilor din România, Sucursala Bacău

– 22 aprilie – proiecţia filmului documentar“The Armenian Genocide”, urmat de prezentarea unui studiu educaţional – ora 10:00, la sediul UAR Bacău

– 22 aprilie – sesiune de dezbateri şi comunicări susţinute de dr. Attila Iakob (Demersul lui Lemkin şi aritmetica politică a genocidului) şi Claudia Daraban (Genocid şi migraţie. Comunitatea armeană din România interbelică) – ora 14:00, la Sala Mare a Consiliului Judeţean

– 23 aprilie – expoziţia de pictură şi grafică “The Colors of Pain” a elevilor de la Asociaţia Culturală Arte.Ro şi Palatul Copiilor din Piatra Neamţ – ora 14:00, la sediul UAR Bacău

– 24 aprilie – un grup al armenilor din Bacău participă la manifestarea “Centenar – Genocidul împotriva armenilor“ din Bucureşti

– 25 aprilie – concertul simfonic al Orchestrei Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău, care va interpreta piese ale unor compozitori armeni – ora 17:00. În deschiderea spectacolului, scriitorul Vartan Arachelian va susţine un discurs despre genocidul armean

  • Societatea Academică din România, împreună cu Academia de Advocacy, organizează audierea publică cu tema ”Votul electronic sau votul prin corespondență ?” – ora 12:00, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene, Sala Titulescu, Str. Vasile Lascăr nr. 31. Membrii Comisiei de experți sunt: Dacian Cioloș, Alexandru Radu, Emil Hurezeanu, Silviu Rogobete şi Corina Dragomirescu

  • Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti organizează seminarul „Agenda Digitală: Luna europeană a securității cibernetice (European Cyber Security Month – ECSM)” – ora 10:00, la sediul Reprezentanţei CE, Strada Vasile Lascăr nr. 31

  • Conferinţă de presă organizată de compania Alitalia, cu ocazia desfăşurării EXPO MILANO 2015, sub genericul ”Connecting the World”, care începe la 1 mai 2015 – ora 10:30, la Centrul Infoeuropa, Calea Victoriei nr. 88. La conferinţă participă Georgian Ghervasie, comisar general pentru România la Expo Milano 2015, Diego Brasioli, ambasadorul Italiei la Bucureşti şi Doris Theodora Mircea, reprezentant cu însărcinări speciale cu rang de director general şi coordonatorul Centrului Infoeuropa din cadrul MAE

  • Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Diego Brasioli şi somelierul român Marinela Ardelean prezintă volumul „50 de vinuri româneşti întâlnesc 50 de preparate culinare italiene” – ora 15:00, la Reşedinţa Ambasadorului Italiei la Bucureşti

  • Suceava: Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Asociația Științifică de Drept și Administrație Publică (ASDAP) și Asociația Europeană a Studenților de Drept (ELSA) Suceava, organizează Conferința internațională „Jurisdicția constituțională”, sub înaltul patronaj al Curții Constituționale a României – ora 10:00, la Auditoriumul Joseph Schmidt. Evenimentul se va derula în contextul desfășurării la Suceava a trilateralei Curților Constituționale din Lituania, Republica Moldova și România

  • A IV-a ediţie a ZF Mobilio Summit 2015, dedicat industriei comunicaţiilor mobile – ora 9:00, la Hotel Pullman Bucureşti – World Trade Center, Sala New York

  • Conferinţa „Investiţii în România”, organizată de Baker Tilly, dedicată promovării oportunităţilor de investiţii în România – ora 9:30, la Hotel Athenee Palace Hilton

  • Conferinţa de lansare a proiectului „Antreprenoriatul – şansa unui viitor mai bun pentru tineri”, derulat de Asociaţia Travel Focus Romania, Consiliul Judeţean Ilfov şi Asociaţia Excelsior – ora 10:30, la Hotel Radisson Blu, sala Caleano, Calea Victoriei nr. 63 – 81

  • Conferinţă de presă organizată de Banca Gutmann şi Family Business Network Romania – ora 11:00, la Hotel Mariott

  • Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) organizează sesiuni ordinare de examinare în vederea obţinerii certificatelor de radioamator şi certificatelor de operator radio în serviciul mobil terestru (21 aprilie – 28 mai)

  • Evenimentul caritabil FUNdraising Workout Party, organizat de Bodyshape Transformation Centre, având ca scop strângerea de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer internaţi la Marie Curie şi Institutul Clinic Fundeni – ora 18:00, la sediul Bodyshape Transformation Centre, Str. Nicolae Caramfil nr. 71-73

  • Iaşi: Manifestarea ştiinţifică Medical Forum, organizată de mf – Ziarul Medicului de Familie, în parteneriat cu Societatea Naţională de Medicina Familiei – ora 11:30, la Hotel Unirea, Sala Cuza, Piaţa Unirii nr. 5 (21 – 22 aprilie)

  • Londra: Europe Bussiness Assembly (EBA) din Marea Britanie decernează pentru premiul “Cel mai bun spital”, în cadrul Achievements Forum, una dintre nominalizări fiind cea a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, reprezentat de acad. Dan Mircea Enescu, în calitate de manager

  • Facultatea de Administraţie şi Afaceri din cadrul Universităţii din Bucureşti organizează workshop-ul cu tema „Antreprenoriat, management şi oportunităţi de finanţare” – ora 9:30, la Sala de Consiliu a Facultăţii (21 – 22 aprilie)

  • Universitatea „Titu Maiorescu” – Facultatea de Drept organizează cea de-a III-a ediţie a Conferinţei Internaţionale de Drept, Studii Europene şi Relaţii Internaţionale cu tema „Dreptul între Modernizare și Tradiție. Implicații asupra organizării juridice, politice, administrative și de ordine publică” – la sediul Facultăţii de Drept a universităţii, Calea Văcăreşti nr. 187 (21 – 23 aprilie)

  • Proiectele elaborate în cadrul unei competiţii în care 21 de echipe formate din studenți provenind din 8 țări și-au imaginat un viitor alternativ pentru salba de lacuri a râului Colentina aflată în nordul Bucureștiului, vor fi expuse în perioada 21 — 25 aprilie, în sala de expoziții a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, marcând și începerea celei de-a IV-a ediţii a evenimentului LE:NOTRE Landscape Forum Bucharest 2015. Din program:

– ora 17:30 – discursul de deschidere a forumului din partea reprezentanților Institutului LE:NOTRE şi prezentări susținute de reprezentanții Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București și de Gheorghe Pătrașcu, arhitectul șef al Bucureștiului

– ora 18:30 – vernisajul expoziției dedicate competiției studențești și a lucrărilor prezentate în cadrul forumului şi decernarea premiilor competiției

  • Cluj – Napoca: Conferinţă de presă care precede deschiderea ediţiei a XVI-a a Târgului Gaudeamus Cluj-Napoca, care va avea loc în perioada 22 – 26 aprilie – ora 12:00, la sediul Radio Cluj, Str. Donath nr. 160

  • Cu prilejul celui de-al IV-lea Centenar de la publicarea celei de-a doua părţi a romanului Don Quijote de la Mancha, Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează recitalul de muzică veche “Cervantes şi muzica”, susţinut de cvartetul spaniol Zarabanda (Álvaro Marías – flaut, Alejandro Marías – viola da gamba, Gerardo Arriaga – vihuela si Jordán Fumadó – clavecin) – ora 19:00, la Sala Mare a Ateneului Român

  • Scriitorul Horia – Roman Patapievici citeşte un fragment din volumul „Partea nevăzută decide totul”, aflat în pregătire la Editura Humanitas, în cadrul seriei „Dacă e marți, scriitorii îți citesc“ – la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu

  • Lansarea volumului ”Cenuşa verii/ Les cendres de l’été”, ediţie bilingvă română-franceză, de Victoria Milescu – ora 17:00, la Librăria M. Sadoveanu, Bd. Magheru nr. 6-8. Vor prezenta: Paula Romanescu, Nicolae Georgescu, Aureliu Goci şi Lucian Gruia

  • Serată literară cu scriitori din „Ținutul Secuiesc” cu tema ”Iar secuii se mută în Madagascar”, moderator Lakatos Mihály – ora 19:00, la Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, Str. Gina Patrichi nr. 8

  • Asociația culturală „pictor Octavian Smigelschi” din Sibiu în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național Brukenthal, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu și Episcopia Greco-catolică din Oradea organizează vernisajul expoziției „Restituire: Octavian Smigelschi 1866 – 1912”, deschisă până pe 8 mai – ora 18:00, la Sala Tancred Bănățeanu, Muzeul Național al Țăranului Român

  • Ministerul Culturii şi Turismului al Republicii Turcia, împreună cu Institutul Yunus Emre-Bucureşti, organizează o reprezentaţie specială a dansului ritualic al dervişilor rotitori – „Întâlniri de suflet” – ora 19:00, la Palatul Naţional al Copiilor, Bd. Tineretului nr. 8-10

  • Teatrul Maria Filotti din Brăila aduce la Bucureşti spectacolul „Îndoiala” – ora 19:30, la Sala Studio a Teatrului Odeon

  • Teatrul „În Culise” organizează „Noaptea One Man Show-ului” – ora 20:00, la Copper’s Pub, Bd. Hristo Botev nr. 25

  • Liga de Prietenie Româno-Sârbă şi Uniunea Sârbilor din România organizează Zilele Filmului Sârbesc în România – ora 19:00, la Muzeul Ţăranului Român, Sala Horia Bernea, Str. Monetăriei nr. 3 (21 – 23 aprilie)

  • Twin Arts prezintă, în cadrul „Jazz Night Out”, spectacolul „Oregon – A State of Jazz” susţinut de trupa americană Oregon – ora 20:00, la Sala Radio

  • Bistriţa: Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Asociația Tikvah din Oradea organizează vernisajul expoziției internaționale ”Anne Frank – O istorie pentru prezent”, realizată de Anne Frank House, Olanda, urmat de difuzarea filmului documentar „The Short Life of Anne Frank” – ora 12:00, la sala de expoziții a Complexului Muzeal, Str. General Grigore Bălan. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 21 aprilie – 8 mai

  • Piteşti: Prezentarea adevărului istoric despre genocidul împotriva armenilor, din perioada 1915-1917, realizată de prof. dr. Marius Cârjan, expoziție de fotografii-document din perioada genocidului, lectură publică din operele unor personalități ale culturii armene, realizată de actorii Mirela Dinu Popescu și Florin Dumitru – acțiuni organizate în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România și Parohia Bisericii Armene din Pitești – ora 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş

  • Sibiu: Recital susţinut de pianistul Horia Mihail în cadrul celei de-a V-a ediţii a turneului “Pianul Călător” (22 martie – 20 mai), susţinut în 20 de oraşe din ţară şi organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo – la Sala Thalia

  • Tulcea: A II-a ediţie a Bienalei naţionale de artă contemporană Aegyssus, deschisă până pe 28 mai – ora 17:00, la Muzeul de Artă, Str. Grigore Antipa nr. 2 şi Casa Avramide, Str. Progresului nr. 2

  • Budapesta: Institutul Cultural Român organizează vernisajul expoziţiei intitulate „Ingo Glass: forme şi culori în spaţiu” în prezenţa artistului plastic Ingo Glass şi a criticului şi istoricului de artă Ernő P. Szabó – ora 19:00, la sediul din Strada Izsó nr. 5. Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 21 aprilie – 21 iunie

  • New York: Profesorul universitar dr. Ion Pop susține conferința „Gellu Naum și suprarealismul românesc” – ora 18:30, la Columbia University

  • Stockholm: Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează, în colaborare cu editura suedeză Lublin press, un program prilejuit de recenta apariţie în limba suedeză a volumului „Andningsvandning” de Paul Celan (în original „Atemwende”, în limba română „Respiraţie-întoarcere”) – ora 18:30. Participă traducătorul cărţii, Anders Olsson – scriitor şi membru al Academiei Suedeze, editorul Gabriel Itkes Sznap, Marcia Sa Cavalcante Schuback – profesor de filosofie la Universitatea Sodertorn, Eva Strom – scriitor şi critic literar şi Khashayar Naderehvandi – scriitor

  • Federaţia Română de Fotbal organizează seminarul „Fotbal curat” – ora 10:00, la Casa Fotbalului. De la ora 13:30 are loc o conferinţă de presă

* * * * *

  • Ziua naţională a plantaţiilor, în Kenya

  • Ziua cărţii, în Vietnam

  • Bruxelles: Programul preşedintelui Consiliului European Donald Tusk:

– ora 10:45 – întâlnire cu Înaltpreasfinţitul Filaret, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene

– ora 15:30 – întâlnire cu premierul sârb Aleksandar Vučić

  • Luxemburg: Reuniunea miniştrilor afacerilor europene din ţările UE

  • Viena: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se întâlneşte cu vicecancelarul austriac Reinhold Mitterlehner, cu preşedintele ţării, Heinz Fischer, cu cancelarul Werner Faymann şi cu şeful diplomaţiei Sebastian Kurz

  • Bruxelles: Şeful diplomaţiei europene, Federica Mogherini, urmează să medieze o nouă rundă a dialogului politic la nivel înalt privind normalizarea relaţiilor dintre Belgrad şi Pristina, la care participă premierul sârb Aleksandar Vucic şi cel kosovar, Isa Mustafa

  • Bruxelles: Şeful diplomaţiei europene, Federica Mogherini, prezidează reuniunea Consiliului de Asociere UE – Chile

  • Viena: Urmează să fie reluate negocierile în formatul 5+2 privind conflictul transnistrean

  • Paris: Premierul francez Manuel Valls se întâlneşte cu şeful diplomaţiei cubaneze, Bruno Eduardo Rodriguez Parrilla

  • Paris: Şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, se întâlneşte cu omologul său australian, Julie Bishop

  • Paris: Şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, se întâlneşte cu omologul său cubanez, Bruno Eduardo Rodriguez Parrilla

  • Beirut: Vizita ministrului francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, pentru discuţii pe tema primelor livrări de armament din Franţa, armatei libaneze

  • Teheran: Vizita unei delegaţii a Agenţiei Ruse pentru Energie Atomică (Rosatom), în cadrul unui contract ce prevede construcţia a două noi centrale nucleare la Bouchehr

  • Madrid: Forumul Economic Spania – China

  • Cairo: Verdict aşteptat pentru fostul președinte egiptean, Mohamed Morsi, înlăturat de armată în 2013. El a fost judecat alături de alţi 14 foşti reprezentanţi ai regimului său pentru „incitarea” forţelor de ordine să ucidă manifestanţi la 5 decembrie 2012

  • Berlin: A II-a ediţie a summitului economic dedicat femeilor – Global Female Leaders – la Hotel Adlon Kempinski (21 – 22 aprilie)

  • Ottawa: Prezentarea bugetului federal pentru anul fiscal 2015/2016

  • Boston: A doua fază a procesului lui Djohar Ţarnaev, găsit vinovat de complicitate la crime în cazul atentatului comis în aprilie 2013 la Maratonul din Boston

  • Ierusalim: „Yom HaZikaron”, ceremonie naţională de comemorare a soldaţilor, membrilor serviciilor de securitate şi civililor israelieni căzuţi în războaie sau atentate

  • Daegu, Coreea de Sud: Inaugurarea primului tren suspendat din ţară, care va fi folosit în scopuri turistice și pentru transportul zilnic de călători

  • Republica Moldova: Începe depunerea cererilor de înscriere a copiilor în clasa I pentru anul scolar 2015 – 2016

22 aprilie

  • Şedinţa în plen a Senatului – ora 9:00

  • Şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor – ora 10:00

  • Federaţia Patronatelor Societăţilor de Construcţii, în colaborare cu Uniunea Generală a Industriaşilor din România, organizează conferinţa „FPSC – Restart Construcţii 2015. Simplificarea legislaţiei achiziţiilor publice. Impactul asupra lansării investiţiilor – la Hotel Novotel, sala Paris, Calea Victoriei nr. 37B. Printre invitaţi: vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu şi ministrul Transporturilor, Ioan Rus

  • Asociaţia SOS Satele Copiilor România organizează conferinţa de lansare a proiectului „Training Professionals Working with Children in Care”, JUST – 2013/FRAC/AG/ 6243 – ora 11:00, la Spațiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31

  • Ploieşti: Racla cu moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur din Reşedinţa Patriarhală va fi dusă şi aşezată spre închinarea credincioşilor în biserica Parohiei Sfântul Gheorghe – Noudin, cu prilejul hramului acestui lăcaş de cult (22 – 23 aprilie). Program:

22 aprilie – ora 16:00 – întâmpinarea sfintelor moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur în faţa bisericii Parohiei Sfântul Gheorghe – Noudin Ploieşti de către un sobor de clerici condus de Preacucernicul Protopop Adrian Matei

– ora 16:15 – se va săvârşi Acatistul Sfântului Ioan Gură de Aur

– ora 17:00 – slujba Vecerniei şi Litia

23 aprilie – ora 7:30 – se va oficia Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

– ora 8:30 – Slujba Utreniei

– ora 10:00 – Sfânta Liturghie, urmată de Parastasul pentru ctitori şi Slujba de sfinţire a foişorului din lemn din faţa bisericii

  • Alba Iulia: Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Alba Iulia, în care urmează să se stabilească taxa pentru vizitarea monumentelor istorice, inclusiv pentru vizitarea Cetăţii Alba Iulia – ora 13:00

  • Ambasada Republicii Lituania în România prezintă, în colaborare cu Departamentul lituanian de Stat pentru Turism, informaţii despre principalele destinaţii turistice din această ţară – ora 11:00, la Hotelul Europa Royal

  • Primăria Capitalei şi Comunitatea Internaţională pentru Iluminat Urban organizează conferinţa internaţională „Bucureşti – Oraş sub microscop” (22 – 26 aprilie)

– Astăzi, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, urmează să semneze Carta Iluminatului Urban, Bucureştiul devenind astfel membru asociat al Comunităţii Internaţionale pentru Iluminat Urban – ora 19:00, la Hanul Gabroveni

– Lucrările conferinţei „Bucureşti – Oraş sub microscop” au loc în zilele de 23 şi 24 aprilie – ora 9:30, la Hotel Novotel

– Zilele de 25 şi 26 aprilie sunt dedicate vizitelor oaspeţilor din străinătate la obiective turistice din Bucureşti (Palatul Parlamentului), Bran (Castelul Bran), Buşteni (Castelul Cantacuzino) şi Sinaia (Castelele Peleş şi Pelişor)

  • La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României se desfăşoară ultimul termen în procesul ”Fraudă la Referendum” cu privire la suspendarea fostului preşedinte Traian Băsescu din 2012

  • Curtea de Apel Bucureşti judecă un nou termen în procesul torţionarului Alexandru Vişinescu, acuzat de infracţiuni contra umanităţii – ora 10:00

  • ELSA București organizează conferința „Justiția în România”, ediția a VII-a – ora 13:00, la Facultatea de Drept, Universitatea din București (22 – 24 aprilie)

  • Râmnicu Vâlcea: Tribunalul Vâlcea judecă un nou termen în dosarul de reorganizare al SC Oltchim SA

  • A XXV-a ediție a ROMMEDICA – târg internațional de medicină și farmacie – în Pavilionul C1 din cadrul ROMEXPO (22 – 25 aprilie)

  • Expoziţia internaţională pentru tehnologii şi echipamente de protecţia mediului, ROMENVIROTEC – la ROMEXPO (22 – 25 aprilie)

  • Iaşi: Evenimentul caritabil SuPORTing, oganizat de Asociația Studenților din Domeniul Marketingului, AsdMARK – ora 14:00, la Sala Polivalentă (22 – 23 aprilie)

  • Târgovişte: Grupul de inițiativă pentru Fundația Comunitară Dâmbovița, cu sprijin instituţional de la ARC şi de la Fundaţia Comunitară Prahova, organizează o gală caritabilă al cărei scop este atragerea de resurse pentru constituirea fondului de sănătate „Dăm o şansă vieţii !” – ora 18:00, la Hotelul Nova

  • Călimănești – Căciulata, Vâlcea: A XV-a ediţie a Congresului Naţional de Medicină Internă – la Hotel Călimăneşti – Căciulata (22 – 25 aprilie)

  • Iaşi: Pharma Business organizează, sub egida Colegiului Farmaciştilor din România, Pharma Forum – ora 14:00, la Hotel Unirea, la Sala Cuza, Piaţa Unirii nr. 5 (22 – 23 aprilie)

  • Ploieşti: Renania Trade organizează Renania Academy Safety Forum, eveniment de informare, networking şi educare dedicat industriilor ce operează în protecţia muncii. Program:

– 22 aprilie – la Hotel Prahova Plaza Ploieşti

– 24 aprilie – hotelului Golden House Craiova

  • Asociația Studenților în Drept organizează conferința „Our stories: How we perceive others and how they perceive us” – ora 12:00, la Sala Petre Antonescu – Facultatea de Drept a Universității din București

  • Fundaţia Calea Victoriei şi Teatrul Odeon organizează un nou eveniment din seria conferinţelor interactive „Vorbe despre Muzică şi Muzicieni”, în cadrul căruia dirijorul Tiberiu Soare, va povesti despre Şcoala franceză – Hector Berlioz şi Impresionismul în muzică – ora 19:30, la Sala Studio

  • Lansarea romanului „Lumea de orez”, de Su Tong, unul dintre cei mai apreciați scriitori chinezi comtemporani – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr. 38). La eveniment participă Florentina Vișan, profesor universitar și șeful catedrei de Limbi orientale din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, Luminița Bălan, profesor universitar și director al Institutului Confucius din cadrul Universității din București și Elisabeta Lăsconi, critic literar. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction

  • Seară de carte în care discuțile vor porni de la romanul „Pasiune pură”, de Lena Andersson – ora 18:00, la Librăria Humanitas din Fundul Curții

  • Actriţa Maia Morgenstern este „Librar pentru o zi” în cadrul unei campanii care are ca scop să reamintească publicului de bucuria de a citi cartea în forma ei tiparită, în contextul digitalizării tot mai galopante a conținutului – ora 19:00, la Librăria Bizantină

  • Vernisajul expoziției Ecaterinei Vrana, ”Disper, deci exist” deschisă până pe 31 mai – ora 19:00, este în Spațiul Aiurart & Cărturești Carusel

  • Muzeul Național al Țăranului Român găzduieşte vernisajul expoziției artistului Ion Anghel, „Istoria umilă”, deschisă până pe 17 mai – ora 18:00, la Sala Foaier

  • Vernisajul expoziţiei personale a Gabrielei Culic, “Breath”, deschisă până pe 15 mai – ora 18:00, la European Art Gallery, Bd. Regina Maria nr. 18

  • Spectacolul muzical „Mickey’s Music Festival”, produs de Feld Entertainment şi organizat de Amphitrion – ora 19:00, la Sala Palatului (22 – 26 aprilie)

  • Premiera spectacolului „fabriKa”, de Gigi Căciuleanu, produs de Fundaţia Art Production – ora 20:00, la Teatrul Mic (22 – 23 aprilie)

  • Tabloul „Cap de copil”, de Nicolae Tonitza, cu o valoare estimată între 60.000 şi 90.000 de euro, se află printre creaţiile care vor fi scoase la vânzare la Licitaţia de Primăvară a casei Artmark din Bucureşti – ora 19:30, la Hotel Athénée Palace Hilton

  • Cluj – Napoca: Radio România, prin Centrul Cultural Media şi Radio România Cluj, organizează ediţia a XVI-a Târgului GAUDEAMUS Cluj – în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat pe pietonalul din Piaţa Unirii (22 – 26 aprilie)

  • Constanţa: Trupa CARGO susţine un concert caritabil cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului – ora 21:00, la Club Phoenix

  • Sibiu: Doina Ruști va citi fragmente din noul său roman, „Manuscrisul fanariot”, apărut de curând în colecția Fiction Ltd. a Editurii Polirom, și în format digital – ora 18:00, la Librăria Habitus, Piața Mică nr. 4. Invitați, alături de autoare, Radu Vancu și Dragoș Varga

  • Târgu-Mureş: Recital susţinut de pianistul Horia Mihail în cadrul celei de-a V-a ediţii a turneului “Pianul Călător” (22 martie – 20 mai), susţinut în 20 de oraşe din ţară şi organizat de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo – la Sala Festivă a Liceului de Arte

  • Ierusalim: Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Academia de Muzică şi Dans din Ierusalim, organizează un master class de tehnică vocală şi dicţie susţinut de Dr. Anné-Marie Condacse, Universitatea de Stat din Oklahoma, la care participă studenţii Departamentului de Canto şi Facultăţii de Compoziţie şi Muzicologie din cadrul Academiei de Muzică şi Dans din Ierusalim (22 – 28 aprilie)

  • New York: Profesorul universitar dr. Ion Pop susține conferința „Manifestele avangardei românești în context European” – ora 19:00, în sala Auditorium a Institutului Cultural Român

  • Wiesbaden, Germania: Filmul „De ce Eu ?”, în regia lui Tudor Giurgiu participă la competiţia Festivalului Internațional de Film goEast (22 – 28 apr.)

  • Adunarea Generală ordinară a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român – ora 11:00, la Casa Olimpică, sala Amfiteatru, Bd. Mărăşti nr. 20A

* * * * *

  • Ziua Planetei Pământ

  • Ziua descoperirii Braziliei

  • Bruxelles: Programul preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz:

– ora 10:00 – întâlnire cu preşedintele Consiliului European Donald Tusk

– ora 12:30 – întâlnire cu Înaltpreasfinţitul Filaret, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene

  • Bruxelles: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prezidează reuniunea comună a Colegiilor Comisarilor Comisiei Europene şi Comisiei Uniunii Africane

  • Bruxelles: Şeful diplomaţiei europene, Federica Mogherini, se întâlneşte cu Bruno Rodríguez Parrilla, ministrul cubanez de externe

  • Bruxelles: Şeful diplomaţiei europene, Federica Mogherini, se întâlneşte cu Julie Bishop, ministrul australian de externe

  • Moscova: Vizita preşedintelui Argentinei, Cristina Fernandez (22 – 23 aprilie)

  • Paris: Este programată o întâlnire între preşedintele Franţei, François Hollande şi omologul său ucrainean, Petro Poroşenko

  • Ljubljana/Zagreb: Vizite ale preşedintelui Italiei, Sergio Mattarella (22 – 23 aprilie)

  • Paris: Preşedintele Senatului francez, Gérard Larcher, se întâlneşte cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko

  • Paris: Întâlnire între preşedintele Franţei, François Hollande şi omologul său din Republica Guineea, Alpha Condé

  • Bruxelles: Vizita ministrului cubanez de externe Bruno Rodriguez

  • Hong Kong: Simpozionul laureaţilor Nobel asupra schimbărilor climatice în Asia (22 – 25 aprilie)

  • Belgrad: A II-a ediție RENEXPO® Western Balkans, dedicată energiei regenerabile și eficienței energetice – la BelExpocentar (22 – 23 aprilie)

23 aprilie

  • Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

  • Ziua Forţelor Terestre

  • Ziua Bibliotecarului din România

  • Ziua Cărţii

  • Ziua Feroviarilor

  • Ambasadorul Spaniei la Bucureşti, Ramiro Fernandez Bachiller, subsecretarul de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Liliana Preoteasa, şi reprezentanţi ai Primăriei Capitalei participă la deschiderea celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Şcolar în Limba Spaniolă, la care participă 14 grupuri de teatru din şapte ţări şi care se încheie pe 27 aprilie – ora 10:00, la Teatrul Odeon

  • Zaragoza: Ziua Comunităţii Româneşti din Aragon, la care participă, alături de ambasadorul României la Madrid, Ion Vâlcu, şi consulul României la Zaragoza, Alexandru Ion Steriu, artiştii Veta Biriş, Silvia Dumitrescu, Gheorghe Turda, Petrică Mâţu Stoian şi alţi artişti din România, Aragon şi Madrid – ora 12:00 (locală)

  • Asociația Studenților în Drept organizează manifestarea „Ars diplomatica. Ediţia I: MAE” – ora 10:00, la sediul Ministerului Afacerilor Externe

  • Sighetu Marmaţiei: Principele Nicolae participă la turul ciclist caritabil “Cărţile copilăriei pe bicicletă”, cu punct final Constanţa (23 aprilie – 3 mai)

  • Govnet Conferences organizează Forumul Operatorilor de Reţea şi Furnizorilor de Energie Electrică – ora 9:30, la Hotelul InterContinental

  • Timişoara: Are loc o nouă ediţie a HR Summit, platformă regională de întâlnire a specialiştilor Human Resources şi managerilor – la Hotel Timişoara, Str. Mărăşeşti nr. 1-3 (23 – 24 aprilie)

  • Târgu-Jiu: Houston NPA şi Societatea Română de Pneumologie-Secţiunea de Tuberculoză, organizează cea de-a VI-a ediţie a simpozionului interdisciplinar „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” – la Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Complexul Debarcader (23 – 24 aprilie)

  • Târgu-Jiu: Universitatea „Constantin Brâncuşi” din localitate, în colaborare cu Liga Studenţilor din UCB, organizează cea de-a VIII-a ediţie a Sesiunii Intenaţionale de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti „Zilele Cercetării Stiinţifice Studenţeşti din Universitatea Constantin Brâncuşi” (23 – 25 aprilie)

  • Peste 10.000 de cărţi vor fi oferite de Editura Litera, la cea de-a treia ediţie a campaniei “Noaptea Cărţilor Deschise”, pentru a forma cel mai mare lanț uman în onoarea cărții, eveniment organizat de această editură şi Ring cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii – ora 18:30, în jurul Palatului Parlamentului

  • De Ziua Internațională a Cărții sunt prezentate 15 coperți inedite pentru capodopere ale literaturii de limbă germană, realizate de artistul Julien Britnic – FAUSTBOOK – ora 17:30, la Biblioteca Institului Goethe, Str. Tudor Arghezi nr. 8-10

  • Lansarea volumelor “Babilon – Premeditarea”, de Amelia Stănescu şi ”Anotimpul lui Beliar”, de Alexandra Derea – ora 19:00, la Fire Club

  • Dialog cu Aurora Liiceanu pornind de la volumele „Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor” şi „Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc”, apărute recent la Editura Polirom, şi în format digital, în Seria de autor ce îi poartă numele – ora 18:00, la Librăria Cărtureşti Verona (terasă). Invitați, alături de autoare: Elisabeta Lăsconi şi Cristian Teodorescu. Moderatoare: Simona Chițan

  • Primăria Municipiului București organizează, prin ArCuB – Centrul Cultural al Municipiului București, prima ediție a Festivalului Internațional al Luminii, Spotlight (23 – 25 aprilie). Festivalul este deschis printr-un concert susținut de Robin and the Backstabbers și Alternosfera – ora 20:00, pe Strada Franceză din Centrul Istoric al Bucureștiului

  • Uniunea Armenilor din România și Ambasada Republicii Armenia organizează spectacolul „Seară muzicală româno-armeană – De la Ararat la Carpați”, susținut de Grigore Leșe și Artur Șahnazarian (Armenia) – ora 19:00, la Sala Radio

  • În cilul „Joia de film”, are loc proiecţia producţiei Baikonur (comedie, dramă romantică, Germania-Rusia-Kazahstan, regia: Veit Helmer, 95 min.), organizată în parteneriat cu Clorofilm – ora 19:00, la Spațiul Public European

  • Constanţa: Ministerul Culturii şi Turismului al Republicii Turcia, împreună cu Institutul Yunus Emre de la Constanţa organizează o reprezentaţie a faimoşilor dervişi rotitori – „Întâlniri de suflet“ – ora 19:00, la Casa de Cultură

  • Iaşi: Lansarea volumului de poezii „Ești parte din femeia aceea…” în prezența autorului Ciprian Cotruță – ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților, pe scena sălii de spectacole Gaudeamus

  • Suceava: Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează un concert-eveniment susţinut de Matei Ioachimescu (flaut), Sándor Antal (violă), Tina Žerdin (harpă) – ora 19:00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt”

  • Linz, Austria: Producția independentă “Autoportretul unei fete cuminți”, regizor Ana Lungu, participă la competiția Crossing Europe (23 – 28 aprilie)

  • Lisabona: Lungmetrajul „Aferim!”, pentru care regizorul Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru regie la Festivalul de la Berlin 2015, a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional IndieLisboa, ediţia a 12-a (23 aprilie – 3 mai). De asemenea, producţia „Cai putere”, de Daniel Sandu, a fost selectat în competiţia oficială de scurtmetraje a evenimentului

  • New York: Expoziţia pictoriţei Victoriţa Duţu, în cadrul Târgului de Artă “Art Expo – Pier 94” (23 – 26 aprilie)

  • New York: ICR New York organizează conferința susținută de arhitectul și artistul vizual Iosif Király ”Fotografia în arta contemporană românească” – ora 19:00, la sediul ICR New York, Sala Auditorium, 200 East 38th Street

  • Cluj – Napoca: Corporate Games Romania organizează primul campionat de Catchball din România – în sala de sport a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, Str. Alexandru Vaida-Voevod nr. 55

* * * * *

  • Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor

  • Sărbătoarea suveranităţii naţionale şi Ziua copilului, în Turcia

  • Ziua berii germane

  • Ziua Independenţei Israelului – Yom Haaţmaut, proclamarea statului independent Israel, la 14 mai 1948

  • Brdo Pri Kranju, Slovenia: Reuniune ministerială care reuneşte reprezentanţii a şase ţări din Balcanii Occidentali, alături de Germania, Austria şi Italia, în prezenţa şefului diplomaţiei europene, Federica Mogherini, pentru discuţii pe tema ameliorării luptei împotriva fluxurilor jihadiste

  • Tbilisi: Vizita preşedintelui Republicii Belarus, Alexander Lukaşenko (23 – 24 aprilie)

  • Istanbul: Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan organizează un summit pentru pace în prezenţa şefilor de stat şi de guvern care participă la ceremoniile care comemorează împlinirea a 100 de ani de la bătălia de la Gallipoli, din timpul Primului Război Mondial

  • Erevan: Vizita preşedintelui francez François Hollande (23 – 24 aprilie)

  • Ryad: Reuniunea miniştrilor de externe din ţările Asiei şi Orientului Mijlociu, pe tema cooperării dintre cele două regiuni

  • Ljubljana: Vizita şefului diplomaţiei franceze, Laurent Fabius

  • Iqaluit au Nunavut, Ottawa: Ceremonie care precede reuniunea Consiliului Arcticii, programat în perioada 24-25 aprilie

  • Madrid: Primul forum internaţional al spaniolilor (23 – 26 aprilie)

  • Erevan, Armenia: Liderul Bisericii Apostolice Armene, Catolicosul Karekin al II-lea, prezidează ceremonia de canonizare a victimelor Genocidului din urmă cu 100 de ani

  • Madrid: Înmânarea Premiului Cervantès scriitorului Juan Goytisolo

  • Sankt Pölten, Austria: Deschiderea unei expoziţii de dinozauri, care cuprinde peste 50 de exponate – copii în mărime naturală ale exemplarelor originale

24 aprilie

  • Comisia juridică, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, Asociația Magistraților din România, Uniunea Juriștilor din România, Publicațiile „DREPTUL”, Academia Română, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” în parteneriat cu Editura Universul Juridic organizează dezbaterea științifică „Rolul justiției în sistemul puterilor în stat” – ora 11:00, la Palatul Parlamentului, Sala Drepturile Omului. Participă Klaus Iohannis – Președintele României, Valeriu Ștefan Zgonea – Președintele Camerei Deputaților, Marius Tudose – Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Dr. Livia Stanciu – Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Robert Marius Cazanciuc – Ministrul justiției, Tiberiu-Mihail Nițu – Procurorul general al României, Dr. Bogdan Ciucă – Președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților şi Prof. univ. dr. Mircea Duțu – Președintele Comisiei juridice a Camerei Deputaților

  • Craiova: Este programată o întâlnire a premierului Victor Ponta cu omologii săi din Bulgaria, Boiko Borisov şi Serbia, Aleksandar Vucici, urmată de o şedinţă comună a Guvernelor român şi bulgar

  • Manifestaţia publică „Comemorarea a 100 ani de la Genocidul Armean”, la care urmează să participe personalităţi marcante din lumea politică şi culturală armeană şi română – ora 19:15, în Piaţa Victoriei, Alveola Parcul Kiseleff

  • Tribunalul Bucureşti judecă primul termen al procesului în care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a chemat în judecată BCR pentru presupuse clauze abuzive din contractele de creditare încheiate înainte de 2010

  • Asociația Studenților în Drept organizează „Iuris Scientia”, ediția a V-a – ora 17:00, la sediul Zamfirescu Racoţi & Partners

  • Timişoara: Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților INPPA-Timișoara şi Baroul Timiș organizează conferința „Înțelegerea și aplicarea noilor Coduri fundamentale ale României” – la Facultatea de Drept a Universității de Vest, Amfiteatrul A2 (24 – 25 aprilie)

  • Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) anunţă candidaţii calificaţi în etapele ulterioare ale procedurii de selecţie în licitaţia pentru alocarea a două multiplexuri naţionale, 31 de multiplexuri regionale şi 19 multiplexuri locale de televiziune digitală terestră nealocate în procedurile anterioare

  • Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București organizează Bursa generală a locurilor de muncă – ora 9:00, la Palatul Național al Copiilor, Bd. Tineretului nr. 8-10

  • Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov organizează Bursa generală a locurilor de muncă – ora 9:00, la Colegiul Economic Viilor nr. 38

  • Alba Iulia: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă – în Sala de conferinţe PAEM, Strada Bucovinei nr. 6

  • Arad: Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad organizează Bursa generală a locurilor de muncă – ora 9:00, la Galleria Mall Arad , Calea Aurel Vlaicu nr. 225-235, etaj 1

  • Satu Mare: Renumitele podgorii sătmărene vor fi prezente cu cele mai bune vinuri nobile, la Festivalul Vinului Sătmărean, ediţia a III-a, şi la cea de a XII-a ediţie a Concursului Judeţean de Vinuri Nobile – în Piaţa 25 Octombrie (24 – 25 aprilie)

  • Timişoara: Bursa locurilor de muncă – ora 10:00, la Casa Tineretului, Str. Arieş nr. 19

  • Braşov: Clubul Rotary Braşov organizează Balul de Caritate Rotary 2015, “Casă şi Clasă” – ora 19:00, la Hotelul Kronwell

  • Oradea: Asociaţia Română de Istorie a Presei, în colaborare cu Universitatea din Oradea – Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării – Departamentul de Istorie, Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării, Facultatea de Litere, organizează cea de-a VIII-a ediţie a Congresului Naţional de Istorie a Presei cu tema „Presa culturală cu diversele sale aspecte” (24 – 26 aprilie)

  • Seria de evenimente „Istorisiri armene. De la Ararat la Strada Armenească” – la Sala Irina Nicolau, din cadrul Muzeul Țăranului Român (24 aprilie – 24 mai). Programul zilei:

– ora 16:30 – vernisajul expoziției „Istorisiri armene. De la Ararat la Strada Armenească”, cu participarea fotojurnalistei Andreea Tănase – la Sala Irina Nicolau.

Expoziția va fi deschisă în perioada 24 aprilie – 24 mai

– ora 17:30 – recital al artistului armean Artur Shahnazarian – în Studioul Horia Bernea

  • Are loc o nouă ediţie a „Nopţii Albe a Galeriilor”, care include 40 de galerii şi 32 de spaţii alternative

  • Vernisajul Salonului Naţional de Fotografie „Fotogeografica”, ediţia a XIX-a, care va fi deschis până la 17 mai – ora 18:30, la Muzeul de Istorie a Municipiului Bucureşti

  • Spectacolul folcloric “Feeria jocului românesc” prezentat de Ansamblul Folcloric “Cununa Carpaţilor” al Centrului Naţional de Artă “Tinerimea Română” – ora 19:30, la Palatul Naţional al Copiilor

  • Lansarea filmului „Cel ales”, în regia lui Cristian Comeagă, în cinematografele din România

  • Bacău: Teatrul Municipal „Bacovia” şi Primăria municipiului Bacău organizează cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Gala STAR” (24 – 28 aprilie)

  • Constanţa: Compania Naţionala de Dansuri a Irlandei prezintă spectacolul „Rhythm Of The Dance”, în cadrul unui turneu desfăşurat în perioada 24 – 30 aprilie, în 7 oraşe din România – Constanţa, Suceava, Iaşi, Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca şi Timişoara – ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor

  • Piteşti: Primăria Municipiului Piteşti, prin Centrul Cultural Piteşti, organizează o serie de spectacole de folclor şi muzică tânără, sub egida „Simfoniei Lalelelor”, ediţia XXXVIII-a (24 – 26 aprilie). Program:

– 24 aprilie, ora 14:00 – în Piaţa Vasile Milea, spectacol de folclor, coordonat de profesorul de canto popular Valentin Grigorescu

– 25 aprilie, ora 13:00 – în Piaţa Vasile Milea, spectacol de muzică modernă, coordonat de cantautorul Tiberiu Hărăguş

– 25 aprilie, ora 18:00, în Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti, spectacol de folclor, coordonat de profesorul de canto popular Valentin Grigorescu

– 26 aprilie, ora 14:00 – în Piaţa Vasile Milea, spectacol de folclor, coordonat de profesorul de canto popular Valentin Grigorescu

  • Râmnicu Vâlcea: Concert de muzică psaltică susţinut de Theodoros Vassilikos – ora 18:00, la Cinematograful „Geo Saizescu” – Ostroveni

  • Sfântu Gheorghe: Zilele Oraşului Sfântu Gheorghe (24 aprilie – 3 mai). Concert susţinut de Corul de cameră Madrigal – ora 19:30, la Biserica Krisztus Király

  • Timişoara: Lansarea Seriei de autor Gheorghe Crăciun, un nou proiect editorial Cartea Românească, dedicat unuia dintre cei mai importanți scriitori români contemporani – volumele Acte originale/Copii legalizate (variațiuni pe o temă în contralumină) și Mecanica fluidului – ora 18:00, la Librăria Cartea de nisip, Str. Victor Vlad Delamarina nr. 1. Invitați: Carmen Mușat, Oana Crăciun, Gabriela Glăvan, Daniel Vighi, Viorel Marineasa.

– Cu acest prilej va avea loc și vernisajul expoziției „15 desene originale semnate de Gheorghe Crăciun”, expoziție ce va putea fi vizitată în perioada perioada 24 aprilie-24 mai

  • Busan, Coreea de Sud: Premiera mondială a scurtmetrajului independent “Scor Alb”/ “Tie”, în regia lui Marius Olteanu, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Busan (24 – 28 aprilie)

  • New York: ICR New York organizează conferința susținută de arhitectul și artistul vizual Iosif Király ”Servind arta. Modalitățile grupului subREAL de a excava și (re)construi arhivele” în cadrul Simpozionului „Media in Arhivă: Imagine, Text, Performance” – ora 14:00 , la New York University – Jordan Center, 19 University Place

  • Corbu, jud. Constanţa: Conferinţă de presă pe tema singurului concurs de ciclism mountain-bike (MTB) din Europa care se desfăşoară pe nisip şi care va avea loc pe 25 aprilie – ora 13:00, la Restaurant Harlequin

* * * * *

  • Se împlinesc 100 de ani de la Masacrul asupra armenilor din anul 1915

  • Ziua Mondială a Protecţiei Animalelor de Laborator

  • Săptămâna mondială a Imunizării (24 – 30 aprilie)

  • Ziua Republicii, în Gambia, aniversarea proclamării republicii în 1970

  • Ziua Democraţiei, în Nepal

  • Erevan: Mai mulţi şefi de stat şi de guvern participă la ceremoniile de comemorare a 100 de ani de la Genocidul asupra armenilor

  • Riga: Reuniune a Eurogroup, în cadrul căreia Grecia trebuie să ajungă la un acord cu creditorii internaţionali (Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană)

  • Riga: Reuniune informală a Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) din cadrul UE (24 – 25 aprilie)

  • Chişinău: Festivalul Filmului American 2015 – la Cinematograful Odeon (24 aprilie – 1 mai)

25 aprilie

  • Ziua Justiţiei Militare

  • Lansare-eveniment Papa Ioan Paul II, „Însemnări personale”, invitaţi fiind Marek Szczygiel, ambasadorul Poloniei în România, pr. prof. dr. Wilhelm Dincă, Dan C. Mihăilescu, Constantin Geambașu şi Lidia Bodea, moderator Marieva Ionescu – ora 17:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Discuțiile vor fi însoțite de un scurt recital de muzică sacră cu Mihai Gliga, viola d’amore, și Claudiu Lobonț, teorbă

  • Consiliul Rezidenților West Gate Studios organizează West Gate Career District – târg de joburi dedicat studenților și tinerilor profesioniști – în complexul West Gate, Bd. Preciziei nr. 24 (25 – 26 aprilie)

  • Concertul „Evening in Romania” susţinut de Elena Mîndru Finnection în cadrul unei noi ediții Jazzaj – ora 20:00, la Sala ARCUB, Str. Batiştei nr. 14

  • Formaţia Trooper sărbătoreşte 20 de ani de activitate muzicală printr-un show organizat la Arenele Romane – ora 20:00

  • Sfântu Gheorghe: Artistul ungar Havasi Balazs susţine un concert în cadrul Zilelor oraşului Sfântu Gheorghe – ora 19:30, la Biserica Krisztus Király

  • Sfântu Gheorghe: Cântăreaţa de jazz Luiza Zan, va concerta împreună cu Jimmy Cserkesz, în spectacolul „Saint George Jazz Night” organizat de Asociaţia de tineret „Ecou” – ora 21:00, în Backstage, Strada 1 Decembrie 1918 nr. 32

  • Sibiu: A V-a ediție a festivalului maraton “25 de ore de teatru non-stop”, organizat de Asociația Culturală BIS (25 – 26 aprilie)

  • Bruxelles: ICR Bruxelles organizează concertul acordeonistului Ionică Minune, împreună cu ansamblul său, în cadrul Festivalului Internaţional Balkan Trafik (23 – 26 aprilie)

  • Budapesta: Spectacolul „Furtuna” de William Shakespeare, în regia lui Alexander Morfov, al Teatrului Naţional din Bucureşti, cu Ion Caramitru în rolul lui Prospero, se joacă în cadrul celei de-a II-a ediţii a MITEM (Madach International Theater Meeting) (14 – 28 aprilie) – pe scena Mare a Teatrului Naţional

  • Brașov: A IV-a ediție a evenimentului Braşov Marathon, cu startul din Piața Sfatului

  • Corbu, jud. Constanţa: Beach Race XCO, singurul concurs de ciclism mountain-bike (MTB) din Europa care se desfăşoară pe nisip, la care sunt înscrişi circa 200 de participanţi – ora 10:00, pe plaja Corbu. De la ora 15:00 are loc festivitatea de premiere

* * * * *

  • Ziua Mondială de Luptă împotriva Malariei

  • Ziua Internaţională a Astronomiei

  • Ziua Drapelului, în Insulele Feroe

  • Ziua Drapelului, în Swaziland

  • Ziua libertăţii, în Portugalia

  • Ziua eliberării, în Italia

  • Ziua înfiinţării Armatei nord-coreene

  • Ziua eliberării Peninsulei Sinai, în Egipt

  • Tallinn: Preşedintele APCE Anne Brasseur efectuează o vizită oficială în Estonia (25 – 26 aprilie)

  • Baku: Vizita preşedintelui francez François Hollande

  • Berlin: Concert susţinut de The World Doctors Orchestra – alcătuită din o sută de medici din 20 de ţări – în beneficiul Fundaţiei Michael Foundation, care sprijină persoanele suferind de epilepsie

26 aprilie

  • În cadrul Festivalului Internaţional de Percuţie „Ceaikovski in Love”, are loc un concert susţinut de percuţioniştii Bogdan Băcanu, Emiko Uchiyama, Vladi Petrov şi Emmmanuel Séjourné, împreună cu Orchestra Română de Tineret – ora 19:00, la Ateneul Român

  • A IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film CINEPOLITICA – la Cinema Studio şi Cinema “Elvira Popescu” (26 – 30 aprilie)

* * * * *

  • Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale

  • Ziua Mondială a Oraşelor Înfrăţite

  • Ziua Victimelor Catastrofelor şi Accidentelor Nucleare, în Rusia

  • Aniversarea creării Republicii Unite Tanzania, în 1964

  • Ziua limbii tătare, în Rusia şi Tatarstan

  • Riga: Vizita oficială a preşedintelui APCE Anne Brasseur (26 – 28 aprilie)

  • Kazahstan: Sunt programate alegeri prezidenţiale anticipate

  • Washignton: Vizita premierului japonez Shinzo Abe (26 aprilie – 3 mai)

  • Londra: Ediţia 2015 a Maratonului de la Londra

  • Chişinău: Prima ediţie a Maratonului de la Chişinău

  • Bruxelles: Ediţia a XXII-a a “Nopţilor din Grădina Botanică”, dedicată grupurilor rock şi pop mai puţin cunoscute (26 – 29 aprilie)

Răzvan Moceanu