Seria concertelor organizate la sediul Institutului Cultural Român de la Viena continuă joi, 23 aprilie, ora 19.00, cu recitalul pianistei Alina Bercu. Repertoriul serii cuprinde lucrări de Domenico Scarlatti, Johannes Brahms şi Serghei Prokofiev. Recitalul din Austria are loc a doua zi după concertul susţinut la Steinway-Haus din Frankfurt.
Alina Bercu s-a născut în 1990 şi a început studiul pianului la vârsta de 7 ani cu prof. Magdalena Toma. În anul 2006 a fost admisă la Universitatea de Muzică „Franz Liszt“ din Weimar (Germania) unde a studiat sub îndrumarea prof. Grigory Gruzman, iar în 2011 a fost admisă la cursurile de masterat coordonate de prof. Wolfgang Manz de la Universitatea de Muzică din Nürnberg.
În anul 2009 Alina Bercu a înregistrat, alături de renumitul violonist Ilian Garnet, albumul muzical „Schubert-Ysaye-Brahms“. Albumul a obţinut premiul Golden Label (Belgia) şi Cle d’Or (Franţa). Alina Bercu a susţinut recitaluri transmise în direct la diverse posturi de radio şi televiziune: NBC (SUA), Telepace (Italia), METRO TV (Indonezia) şi TVR Cultural şi a realizat înregistrări pentru Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române.
Pianista a susţinut numeroase concerte pe renumite scene din Europa, America de Nord şi Asia, dintre care amintim: Carnegie Hall, New York; Théâtre de Vevey; Tonhalle, Zürich; Prinzregententheater, München; Musikhalle, Hamburg; Auditorium, Roma; Sala Palatului şi Ateneul Român, Bucureşti. Alina Bercu a colaborat până în prezent cu dirijori precum Sergio Comissiona (SUA), Misha Katz (Franţa), Romely Pfund şi Robert Stehli (Germania), Jan Stulen şi Theo Wolters (Olanda), Paolo Arrivabeni (Italia) şi John Wesley Strickler (SUA).
Alina Bercu a obţinut Premiul I şi Premiul Publicului la concursul internaţional pentru pian Steinway & Sons (noiembrie 2002), Premiul special acordat de Ministerul Afacerilor Externe din România pentru Promovarea României prin Cultură (2004), Premiul Performanţe Artistice acordat de Societatea Română de Radiodifuziune (2004), Premiul I la secţiunea Solo, Premiul I la secţiunea Concerto şi Medalia de Aur la concursul internaţional pentru pian The World Piano Competition (Cincinatti, SUA, 2004) şi Premiul special In memoriam „Iosiv Sava“ acordat de Radio România Cultural (2006).