PARLAMENTUL ROMÂNIEI – Comunicat de presă

Comisia comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru revizuirea Constituţiei României  a avut ca subiecte pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, 21 aprilie 2015, următoarele: 1.Informarea cu privire la amendamentele formulate la propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 80/2014 şi cu Opinia Comisiei de la Veneţia) depuse până la data de 15 aprilie 2015; 2. Redactarea şi adoptarea amendamentelor de eliminare a prevederilor declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională (întrucât încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 din Constituţie).

In prima parte a şedinţei discuţiile s-au axat pe aspecte de ordin procedural, privind caracterul statutar al reuniunii şi adoptarea ordinii de zi.

Preşedintele Comisiei, domnul senator Ioan Chelaru a răspuns punctual opiniilor formulate de persoanele prezente, reiterând faptul că, din punct de vedere procedural, procesul de revizuire a Constituţiei a parcurs o serie de etape şi se află, în prezent, în faza redactării raportului de către Comisia comună. Totodată, a menţionat faptul că, în calitate de participant la întâlnirea de la Cotroceni, desfăşurată luni, 20 aprilie a.c., cu preşedintele României, a avut ocazia să asculte o opinie favorabilă referitoare la importanţa demersului de revizuire a Constituţiei.

Preşedintele Senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut, la rândul său, necesitarea găsirii pe calea dialogului a unei modalităţi pentru depăşirea deosebirilor de vederi apărute.

Din ansamblul propunerilor formulate şi de o parte şi de cealaltă, în vederea deblocării situaţiei, s-a convenit convocarea unei şedinţe a Comisiei în data de 12 mai, cu această ocazie toate partidele şi formaţiunile politice componente fiind solicitate să-şi prezinte punctele de vedere referitoare la actualul proiect de revizuire a Constituţiei, astfel încât să se poată  evalua, în momentul actual, ponderea punctelor de vedere comune şi a celor divergente, ca bază a continuării sau reconfigurării procesului legislativ început. S-a hotărât, de asemenea, prin consens, ca punctul al doilea de pe ordinea de zi iniţială să nu mai fie dezbătut.

Preşedintele Comisiei, domnul senator Ioan Chelaru, a prezentat lista propunerilor depuse, conform calendarului stabilit, de către parlamentari, grupuri parlamentare şi instituţii solicitate în acest sens, respectiv: ,  grupul parlamentar PSD,  grupul parlamentar UDMR, parlamentari în nume propriu, grupul parlamentar PNL, grupul minorităţilor, Direcţia Naţională Anticorupţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Uniunea Juriştilor din România, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Asociaţia Procurorilor din România, DIICOT, Asociaţia Procurorilor din România, Uniunea Naţională a Barourilor din RomâniaUniunea Naţională a Barourilor din România

La finalul şedinţei domnul senator Ioan Chelaru a făcut următoarele declaraţii:

„Din păcate, şi o spun cu părere de rău, am constatat o schimbare de poziţie a colegilor de la Partidul Naţional Liberal care, probabil, au o altă opinie în ceea ce priveşte actualul proiect deşi împreună am lucrat doi ani şi jumătate.

Intuind acest lucru la întâlnirea de ieri de la Cotroceni, am ridicat, deşi nu era neapărat pe ordinea de zi, domnului Preşedinte Klaus Iohannis această chestiune. Dumnealui a spus că susţine în continuare, în cadrul unui proces de modernizare a României, procesul de revizuire a Constituţiei, am rugat să pună şi în discuţia colegilor liberali această chestiune. Efectele le-am văzut astăzi, în sensul în care, cu părere de rău spun, nu cred că în perioada următoare vom putea desfăşura activitatea normală a Comisiei. Colegii liberali urmând să aibă o opinie comună, favorabilă sau nu,  după ce vor reanaliza textele asupra cărora şi la care au lucrat împreună cu noi şi au votat.

Sunt un pic dezamăgit, o să-mi treacă, aşa este în politică, părerile de la început nu sunt  aceleaşi şi la sfârşit. Aşa cum am spus, în această Comisie nu se pot lua decizii decât cu votul a două treimi, în condiţiile în care nu există şi o înţelegere politică este discutabilă activitatea, în continuare, a Comisiei. Îmi pare rău, este o muncă de doi ani şi jumătate, a trecut un proiect, bun spun eu, de Curtea Constituţională, de Comisia de la Veneţia, cu ecouri pozitive. Încă sper la bunele intenţii şi la ideea de a face o Constituţie revizuită care să corespundă actualelor exigenţe şi nevoi ale Parlamentului.

Dacă nu, o să vedem în şedinţa pe care am convocat-o pe 12 mai, care este poziţia colegilor liberali, dacă mai agreează din textele adoptate, dacă nu, care anume, ca să vedem dacă continuăm procedura. Aş fi vrut să fie un proiect foarte deosebit, e adevărat foarte greu, noi am muncit la el doi ani şi jumătate. Nu înseamnă neapărat că este extraordinar dar orice lege este perfectibilă.  Am dorit un proces de revizuire care să aşeze Constituţia României pe baze solide, să consolideze drepturile şi obligaţiile cetăţeanului şi garanţiile acestora, să limpezească, acolo unde este cazul, raporturile între instituţiile statului pentru a nu mai apela tot timpul la Curtea Constituţională cu probleme care, după părerea mea, nu ar trebui să ajungă acolo şi, sigur, să introducem şi noile noţiuni,cum ar fi aceea de regiune, în cadrul Constituţiei.

Am primit şi amendamente foarte multe, unele extrem de judicioase, altele mai hilare, ca să nu le spun altfel. Aş dori ca această  Comisie să îşi  continue lucrările şi sper să discutăm fiecare dintre aceste amendamente, indiferent de conţinutul şi provenienţa lor. “