ANFP – consultări cu sindicatele

Astăzi, 23 aprilie 2015, începând cu ora 10.00, se desfăşoară, la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP), o întâlnire cu reprezentanţi ai  Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) din România.

Întâlnirea face parte din seria consultărilor pe care ANFP le-a programat în contextul elaborării, la nivelul Agenției, a documentelor de politici publice, respectiv Strategia privind funcția publică 2015-2020 și Strategia privind formarea profesională 2015-2020.

Cu această ocazie, vor fi realizate analize referitoare la evoluția funcției publice şi la reconsiderarea unor competențe instituționale în ceea ce privește gestionarea personalului din administrația publică, care vor sta la baza documentelor de politici publice pe care Agenţia le va elabora în anul 2015.

De asemenea, invitaţii de participare la consultări au fost adresate şi Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX, şi Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA).

Reamintim că ANFP a purtat discuţii pe parcursul lunii martie şi cu reprezentanţi ai mediului academic.

“Mulţumesc tuturor partenerilor noştri care au răspuns invitaţiei de a ne susţine în demersurile de elaborare a acestor documente cu impact major asupra funcţiei publice. Astfel, reformarea administraţiei va deveni rezultatul unui dialog real, constructiv, o sumă a profesionalismului experţilor în administraţie publică”, a fost mesajul lui József Birtalan, preşedintele ANFP.