ICR Chişinău oferă premii speciale de carte – câștigătorilor Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română din Republica Moldova

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău acordă Premii speciale de carte și CD-uri câştigătorilor Olimpiadei Naționale de Limba și literatura română din Republica Moldova. Evenimentul se înscrie în seria de acţiuni iniţiate de ICR Chişinău menite să stimuleze interesul pentru literatură, istorie şi cultură în rândul adolescenţilor şi tinerilor din Republica Moldova.

Ceremonia de deschidere a Olimpiadei Republicane de Limba și Literatura Română  va avea loc pe data de 24 aprilie a.c., ora 16.00, în Sala de festivități a Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” din Chișinău. La Olimpiadă vor participa elevi din clasele a IX-a – XII-a din toate raioanele și municipiile Republicii Moldova.

Ceremonia de închidere a Olimpiadei va avea loc pe data de 26 aprilie a.c., ora 10.30, în Sala de Festivități a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău. În cadrul ceremoniei, acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău, va înmâna câștigătorilor premii constând în pachete cu cărți și CD-uri.