Vicepremierul bulgar Meglena Kuneva aşteaptă în iunie un „da” pentru Schengen

Vicepremierul bulgar Meglena Kuneva aşteaptă un punct de vedere pozitiv pentru primirea Bulgariei în Schengen la şedinţa Consiliului JAI al Uniunii Europene, care se va sesfăşura la mijlocul lunii iunie, a transmis BGNES. Bulgaria îşi va concentra eforturile pentru intrarea în Schengen cu frontierele aeriene şi maritime. Kuneva a insistat că „Schengen nu se poate comporta ca un instrument prin care Bulgaria să-şi îndeplinească alte angajamente, ce vizează conectarea calităţii de membru în Schengen cu MCV. În opinia vicepremierului bulgar, Sofia trebuie să primească o recunoaştere a eforturilor pe care Bulgaria le depune pentru reformarea sistemului judiciar.

În cel mai scurt timp, Kuneva va informa Olanda şi Finlanda despre tot ce s-a realizat. Pe parcursul aşteptatei sale vizite în Germania, preşedintele parlamentului bulgar, Ţeţka Ţaceva, va informa Germania despre progresele bulgare, a precizat Kuneva şi a explicat că pe acestă temă a avut joi o discuţie cu cu şeful legislativului de la Sofia, iar în opinia vicepreşedintelui guvernului bulgar ar fi bine ca organul legislativ să adopte o declaraţie privitor la calitatea de membru în Schengen a Bulgariei.

www.standartnews.com – 23 aprilie