Bursa de valori NASDAQ a depăşit recordul stabilit în anul 2000

Una dintre principalele burse de valori din Statele Unite, NASDAQ, a închis la o cotă record. Prin închiderea la 5 056 de puncte, în cursul zilei de joi, a depăşit un record stabilit în urmă cu 15 ani. Ultima dată când NASDAQ a închis cu peste 5000 de puncte a fost în martie 2000. Acela a fost vârful exploziei „.com”, când companiile de internet erau create peste noapte. Această explozie a dus într-un final la eşec. Multe dintre companiile create atunci au dat faliment, investitorii au pierdut sume mari de bani şi doar acum, 15 ani mai târziu, NASDAQ a depăşit recordul. Companiile care domină în acest moment sectorul tehnologic, precum Apple şi Google, sunt mari, bine echilibrate şi profitabile.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 aprilie)