Presa culturală, celebrată de Asociaţia Română de Istorie a Presei

foto: RADOR
foto: RADOR

Revista orădeană Familia împlineşte în acest an 150 de ani de la înfiinţare. Asociaţia Română de Istoria Presei (ARIP) îi dedică cel de-al VIII-lea său congres naţional, cu tema “Presa culturală”, care are loc în perioada 24-25 aprilie, la Oradea.
Anul 2015 este anul Revistei Familia, cunoscută mai ales pentru debutul literar al poetului Mihai Eminescu. Evenimentele aniversare au început în luna ianuarie, la Institutul Cultural din Budapesta, au continuat cu premiera unei piese de teatru după manuscrisul eminescian “Bogdan Vodă”, la Oradea, iar în luna iunie vor avea loc Zilele revistei Familia. Revista orădeană celebrează în acest an şi 50 de ani de la apariţia seriei a V-a, în 1965, după 21 de ani de tăcere în perioada comunistă, a precizat Ioan Moldovan, directorul revistei Familia din Oradea, în deschiderea lucrărilor conferinţei de istorie a presei.
În acelaşi context, profesorul Ioan Rad, directorul ARIP, a anunţat că elementul de noutate al congresului din acest an îl reprezintă constituirea filialei asociaţiei în Ungaria.oradea univ2
Congresul este organizat de ARIP în colaborare cu Universitatea din Oradea, având ca pareneri Revista Familia, Muzeul Ţării Crişurilor, Asociaţia Culturală a Românilor din Létavertés, Ungaria, Diecţia Judeţeană pentru Cultură Bihor,
ARIP s-a înfiinţat în anul 2007 şi reuneşte cercetători, profesori, jurnalişti şi doctoranzi. În afara filialelor din România, dispune de alte două, în Bucovina şi Basarabia.

RADOR (24 aprilie)