În 5-6 ani, Rusia va rămâne fără un partener apropiat în Balcani
Obiectivul Troicii de la Craiova, înţelegerea dintre Bulgaria, România şi Serbia, nu se termină nici pe departe cu o autostradă Belgrad – Sofia – Bucureşti. Adevăratul obiectiv este ca Serbia să intre cât mai repede în UE, probabil şi în NATO. Când se va întâmpla acest lucru, Rusia va rămâne fără niciun aliat sau partener în Balcani. În afară de situaţia în care, în mod evident, reuşeşte să pătrundă în Grecia. Puţin probabil.
Şi având în vedere că, în 2-3 ani, Serbia poate deveni cu uşurinţă stat membru, e puţin probabil ca autostrada la care visează Boiko Borisov să fie finalizată. Serbia nu se grăbeşte cu tronsonul Nis – Dimitrovgrad, autostrada „Hemus” e doar un ideal luminos, iar la podul de peste Dunăre se aşteaptă cu orele. Chiar dacă autostrada ar ajunge odată la Ruse, coada ar începe în apropiere de Tărnovo. Iar un nou pod peste Dunăre va lua circa 20 de ani, în cazul unui guvern GERB, şi 100 de ani în cazul unei guvernări BSP/DPS (Partidul Socialist Bulgar/ Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi).
Însă noi ştim că Bulgaria şi România sunt de mult timp în regim de consiliu de politică externă. Prin urmare, o asemenea troică regională nu poate să apără spontan în mintea premierilor Borisov, Ponta şi Vucic. În plus, ideea s-a născut ca parte dintr-un program geostrategic mai complex şi de o amploare mai mare. Washingtonul vrea să accelereze procesul. În acest scop va exercita presiuni asupra Bruxelles-ului, însă nu ar fi rău ca Serbia să aibă garanţi regionali şi susţinători activi.
Evident, acest rol este stabilit acolo. Bulgarii sunt vecinii cu care, în ultima perioadă, Serbia nu s-a luptat. Mai firesc ar fi ca garanţii acesteia pentru UE şi NATO să fie Croaţia şi Slovenia, fiind apropiaţi ca sânge şi vorbind aceeaşi limbă. Dar se pare că rănile din timpul războaielor încă nu s-au vindecat.
Războiul pentru Balcani intră în etapa sa finală. Rusia a anunţat că, în 2019, va stopa gazoductul prin Ucraina şi România. South Stream este sistat, iar Turkish Stream a vrut să transforme Grecia în dispecerat energetic şi de redistribuire pentru întreaga Europă de Sud – aşa a promis Putin. Pariez că Grecia abia acum va începe să îl dezamăgească. Nu ştiu cum o va face, însă, în opinia mea, este mult prea naiv să foloseşti Grecia ca pe un „cal troian”. Dacă se dovedeşte subit că conductele greceşti sunt în proprietatea companiilor americane ostile? Iar cele turceşti sunt saudite, adică tot americane? De ce a renunţat atunci la traseul ucrainean?
Rusia a început mult prea des să îşi schimbe partenerii. Probabil că de aceea, în decurs de 25 de ani, istoria sa a făcut destule glume şi cu Rusia, şi cu Serbia, şi abia acum va începe să facă glume cu întregul Turkish Stream, în opinia mea. Lucrurile sunt simple, se numesc „război rece”. UE şi SUA pur şi simplu nu vor admite ca Putin să le surprindă din umbră în Grecia.
Acesta nu este un text nici rusofil, nici rusofob. Încerc, pur şi simplu, să gândesc ca şi cum aş avea în faţă o tablă de şah. Rusia este sub un asediu greu. De aceea, inventează febril noi şi noi mişcări de gambi, prin care să îşi facă drum. Iar rezultatul e tot mai slab. Spre exemplu, în urmă cu 25 de ani, Serbia a fost mult mai aproape de aderare la UE decât Bulgaria. Trebuia pur şi simplu să lase Croaţia, Slovenia şi Bosnia să funcţioneze mai bine, mai cu elan. Astăzi, ele ar fi fost o societate frăţească şi bine integrată. Şi probabil că Vestul ar fi permis Serbiei să păstreze Kosovo. Noi, însă, am fi continuat până în ziua de azi să scoatem nasul afară, pentru că Europa şi NATO nu ar fi avut o nevoie strategică de Bulgaria.
Nu ştiu dacă e din fericire sau din nefericire, însă atunci Milosevic a primit un sprijin puternic din partea Rusiei şi a avut curajul să lupte. De aceea, în prezent, Bulgaria şi România sunt şi garanţi ai clubului bogaţilor. În urmă cu 25 de ani, orice sârb s-ar fi simţit jignit la sânge pentru o asemenea idee.
La începutul anilor ’90, conducerea de la Kremlin se aştepta ca Rusia să fie prima care va intra în UE şi în NATO. Iar apoi va fi garantul pentru întreaga Europă de Est, păstrând influenţa pe care a avut-o în Tratatul de la Varşovia. Această teză este prezentată în cartea politologului de talie mondială Dmitri Trenin – „Postimperium”. Trenin e un fost ofiţer sovietic, în perioada democraţiei îmbrăţişează visul american, iar acum este directorul Fundaţiei Carnegie în Rusia. Prin urmare, în prezent este un adversar puternic al lui Putin. Dar să nu uităm că, în anii ’90, Kremlinul stimula frăţia cu SUA.
De fapt, americanii au scris Constituţia Rusiei, în anul 1993, ei au gândit reforma economică a acesteia şi, până în ziua de azi, ei au influenţă asupra administraţiei ruseşti şi păstrează rezerva valutară rusă. Rusia e când opozant, când colonie.
Prin urmare, alegând să lucreze pentru Carnegie, ofiţerul Trenin nu a fost loial politicii de stat. Şi indiferent dacă îl credem sau nu, el este un intelectual serios şi cunoaşte lucrurile din interior. Teoria sa explică cel mai bine prostiile geostrategice icredibile pe care le făcea Gorbaciov şi Elţîn.
Şi statutul special al Serbiei a fost una dintre aceste prostii. În anul 1990, Moscova, în mod demonstrativ, îşi alungă cel mai loial aliant – Bulgaria – şi mizează pe Iugoslavia ca singurul prieten balcanic. Pentru Iugoslavia – comerţ fără taxe, pentru Bulgaria – taxe prohibitive. Probabil, pentru că Iugoslavia a fost independentă şi o nouă prietenă. Iar Bulgaria, fără o prietenie, era legată într-o cârpă. Însă, după cum s-a înţeles mai târziu, niciun popor nu este legat într-o cârpă.
După ce a mizat exclusiv pe Serbia, acum Moscova este sensibilă. Aţi remarcat că, în momentul în care troica de la Craiova a fost anunţaţă, Moscova a avertizat Belgradul să sisteze exporturile de fructe şi legume din Bulgaria către Rusia prin zona sa liberă? Bate şaua să priceapă iapa! Însă iapa a priceput deja. Chiardacăi târziu, Serbia s-a săturat să ia bătaie şi să stea într-o mândră izolare. Aşa cum omul nu poate să oprească o pisică aflată în călduri, nici Moscova nu poate să oprească un stat balcanic care se îndreaptă spre Europa. Din contră: cu cât Rusia va fi mai supărată pe Serbia, cu atât Serbia va intra mai repede în UE.
Pe timpuri, Bulgaria a intrat repede şi pe merit în NATO şi mai apoi în UE, pentru că nu a permis ca militarii ruşi să îi survoleze spaţiul aerian în timpul crizei din Kosovo. Acum, din cauza flirtului lui Putin cu Grecia, se va deschide şi paraşuta Serbiei. Ea este candidat oficial pentru aderarea la UE din ianuarie anul trecut, însă procesul de negocieri parcă bate pasul pe loc. Muntenegru îl desfăşoară de doi ani, a închis deja câteva capitole. Macedonia este de mult timp candidat şi putea să fie deja în pragul aderării, dacă nu ar fi fost bătălia pentru moştenirea lui Alexandru Macedon. Trebuie să fim înţelegători cu acest popor-frate, pentru că el este puţin enervat de inevitabila albanizare. Albania este deja în NATO şi se îndreaptă de asemenea spre UE, însă Serbia e cheia spre toate aceste state. Dacă ea intră, niciun alt stat nu va mai putea să stea în afară.
Ce înseamnă asta pentru Bulgaria? Oricum, relaţiile noastre cu Rusia sunt, din păcate, sunt aproape inexistente. Dar chiar dacă ar fi fost extraordinare, se pare că Moscova nu este pregătită pentru un comerţ echilibrat şi nu este în măsură să propună un mecanism de integrare economică reciproc avantajos. Ea nu va lăsa niciodată liber mărfurile bulgăreşti pe piaţa rusească. Taxele bulgare vor fi întotdeauna cele mai mari. Atunci care e avantajul nostru? Patrioţii ruşi se ofensează că de doua ori am fost de partea Germaniei în războaie. Păi, să deschidă catastifele privind schimburile comerciale şi să vadă motivul. La fel ca acum.
Spun asta cu tristeţe, pentru că Rusia e importantă pentru Bulgari:; suntem legaţi şi istoric, şi cultural, dar şi resursele sale sunt imense. În afară de asta, amintesc din nou, eu sunt un rusofil mult mai mare decât cei ca Videnov. Dar, din păcate, faptele sunt fapte.
Din păcate, Rusia continuă să acţioneze centrifugal faţă de foştii săi aliaţi şi să joace mult prea multe gambituri. De ce frăţia cu un stat trebuie să fie întotdeauna în detrimentul celuilalt? China în detrimentul Europei. Serbia în detrimentul Bulgariei. Turcia şi Grecia în detrimentul Bulgariei şi României. Preţul la gaze depinde de gradul de prietenie. Pentru unii taxele sunt mari, pentru alţii – nici nu există, depinde de discursul de ieri al respectivului preşedinte. Rusia comunică cu noi tot prin oligarhii săi, oameni pe care nici ruşii nu pot să îi suporte. Şi cine pierde cel mai mult din asta? Tot Rusia. Ştirile bune sunt aici, în Balcani. Peste doar 3-5 ani, peninsula noastră va avea o piaţă comună, fără frontiere, taxe şi restricţii de muncă. Toată Peninsula Balcanică luată integral. Vă daţi seama că asta se întâmplă pentru prima oară în 1300 de ani de istorie oficială a Bulgariei şi în întreaga istorie a omenirii?
Nu există şi nu putem să avem dezvoltare fără integrare regională şi fără o diviziune a muncii. Accentul se pune pe piaţa regională. Ne apropiem când de Germania, când de URSS, însă nu şi de vecini. Ca şi cum am trăi pe o insulă. Ei, în curând vom începe să trăim pe o peninsulă comună, cu o populaţie de 60 de milioane de locuitori, având una dintre cele mai serioase pieţe regionale din lume. Şi cui ar trebui să îi mulţumim? Rusiei!
24 CEASA (Bulgaria) – 29 aprilie
Articol de Valeri Naidenov
Traducerea: Mirela Petrescu
