Republica Srpska nu se poate apăra singură de fundamentalism şi terorism (Tomislav Nikolic)

Președintele Serbiei,Tomislav Nikolic, a declarat, miercuri, că Republica Srpska (RS) nu este suficient de bine pregătită ca să se apere singură de fundamentalism și terorism, precum și că Serbia este obligată să-i ofere ajutor pentru asta.”Trebuie să se facă totul pentru a se împiedica extinderea acestei situaţii”, a spus Nikolic, după întâlnirea cu președintele RS (entitatea sârbă din Bosnia-Herţegovina-n.r.), Milorad Dodik, întâlnire convocată în legătură cu atacul terorist care a avut loc luni, la Zvornik, atunci când un polițist a fost ucis. În opinia lui Nikolic, incidentul arată că „reprezentanţii comunităţii internaționale nu au reușit să facă prea multe în Bosnia-Herţegovina, astfel încât ea să funcţioneze”. După cum a menţionat preşedintele Nikolic, toate țările din Balcani ar trebui să stabilească o cooperare mai bună și a cerut guvernelor țărilor vecine să colaboreze în această luptă, to aşa cum s-a implicat întreaga comunitate pentru a se asigura că acest lucru nu se va întâmpla din nou.

www.beta.rs – 30 aprilie