Fostul spărgător de bănci Ambrus Attila se numără printre expozanţii târgului meşteşugăresc de la Sf. Gheorghe

Fostul spărgător de bănci Ambrus Attila, poreclit „Whiskey Man” şi devenit faimos pentru zecile de jafuri comise în Ungaria, se ocupă acum de olărit şi îşi vinde produsele la târgul meşteşugăresc organizat astăzi la Sfântu Gheorghe. Într-un interviu acordat corespondentei RRA, Oana Negrea, Ambrus Attila a mărturisit că a învăţat să lucreze cu lutul în închisoare, unde a stat 13 ani şi a avut şi expoziţii personale. Născut într-o localitate din apropierea municipiului Mirecurea Ciuc, fostul spărgător de bănci trăieşte în Ungaria din 1988, iar de câţiva ani se ocupă de olărit. O parte dintre obiectele ceramice confecţionate de Ambrus Attila au ajuns la diferite staruri şi personalităţi ale lumii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 mai