Serbia dorește să aibă relații mai bune cu SUA (premierul Serbiei)

Prim-ministrul Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat, înainte de vizita sa în Statele Unite ale Americii, care ar putea avea loc în iunie, că Serbia dorește să îmbunătățească relațiile politice și economice cu SUA, dar în același timp să mențină relații bune şi cu alte țări. „Aceasta este o vizită foarte importantă pentru Serbia. Politica Guvernului nostru este pentru viitorul Serbiei și, în lumina acesteia, sperăm să avem relații politice și economice mai bune cu Statele Unite şi nu dorim ca prin asta să periclităm relațiile bune cu alte țări”, a spus Vucic pentru ediţia de luni a cotidianului „Blic”. El şi-a exprimat speranţa că Serbia va primi sprijinul SUA pentru continuarea procesului de integrare europeană. „Analiza trecutului o lăsăm pe seama altora și datoria noastră este ca prin îndeplinirea obligațiilor să arătăm că suntem un partener de încredere al SUA în această parte a Europei”, a spus premierul sârb, care în timpul șederii sale în SUA ar trebui să aibă convorbiri cu vicepreședintele american Joseph Biden despre relațiile bilaterale dintre cele două țări, consolidarea legăturilor economice, cu accent pe investiții americane mai mari în agricultură, dar și despre problema Kosovo. Vucic și Biden vor discuta despre relațiile dintre Belgrad și Moscova, președinția sârbă a OSCE, sectorul energetic şi, de asemenea, este planificată vizita prim-ministrului Serbiei la compania „Freeport” din Phoenix, care studiază zăcămintele de cupru din Serbia, și va susţine prelegeri la Universitatea Harvard sau „John Hopkins” cu privire la politica Guvernului Serbiei.

(www.beta.rs – 4 mai)